Activități sportive gratuite pentru elevi, după orele de curs / Școlile din București se pot înscrie până pe 12 iunie în programul „Sport în Școală”

495 de vizualizări
Foto: © Matimix | Dreamstime.com
Școlile din Capitală se pot înscrie la a doua sesiune a programului „Sport în Școală”, organizat de Primăria Municipiului București, prin PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive București. Programul presupune accesul gratuit al elevilor din clasele 0 – XII la activități sportive suplimentare, desfășurate în școală, după orele de curs.

Proiectul, cu finanțare nerambursabilă, presupune încurajarea practicării activităților sportive în rândul elevilor din clasele 0 – XII.

Mai exact, copiii și adolescenții din București vor avea acces gratuit la activități sportive suplimentare, desfășurate în școală, după orele de curs – fotbal, volei, baschet, tenis, handbal, rugby tag, badminton sau orice alt sport. 

  • Înscrierea unității de învățământ se va face pe adresa de e-mail sport@proedus.ro sau fizic la sediul PROEDUS (Bulevardul Decebal, nr.11, bl.S14, sector 3), transmit organizatorii.

„Proiectul urmărește să crească interesul elevilor pentru sport, să contribuie la formarea unor deprinderi motrice esențiale, să stimuleze spiritul de echipă și fair-play-ul și, nu în ultimul rând, să îmbunătățească starea generală de sănătate fizică și mentală a participanților”, este menționat pe site-ul dedicat proiectului.

Bugetul total disponibil pentru apelul de finanțare este de 1.108.615,2 lei (resursa umană, materiale necesare desfășurării activităților sportive și materiale promoționale).

Calendarul proiectului „Sport în Școală” este următorul:

2 – 12 iunie 2025: Înscrierea unităților de învățământ/depunere documentației

13 – 16 iunie 2025: Analiza dosarelor de înscriere

15 septembrie – 7 decembrie: Perioada de implementare a activităților. 

„Toate activitățile se vor organiza în cadrul unităților de învățământ aplicante, desfășurate sub coordonarea cadrelor didactice implicate în proiect și vor fi monitorizate de reprezentanții PROEDUS”, mai precizează organizatorii.

Foto: © Matimix | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Scriitorul Radu Vancu, despre programa de literatură română pentru clasa a IX-a, pusă în transparență: Dacă vrem să-i dezgustăm pe copiii noștri de literatură, cronicarii și literatura veche sunt rețeta perfectă

Scriitorul Radu Vancu atrage atenția asupra recomandărilor din programa de liceu de la limba și literatura română pentru clasa a IX-a, pusă în transparență pe 25 noiembrie. „Dacă vrem să-i…
Vezi articolul

Elevii și copiii de grădiniță intră în vacanță peste o săptămână, la finalul primului modul. Al doilea modul începe pe 31 octombrie / Structura completă a anului școlar 2022-2023

Elevii și copiii de grădiniță sunt în vacanță în perioada 22 octombrie – 30 octombrie, potrivit structurii anului școlar 2022-2023. Înainte, intrau într-o vacanță de o săptămână doar copiii de…
Vezi articolul

INTERVIU Un laborator de științe dotat cu toate cele necesare, într-o școală care nu a avut așa ceva de zeci de ani. „Un părinte a spus: mi-a intrat copilul într-un OZN” – Cazul școlii din Curcani, județul Călărași, singura care pilotează noi moduri de predare a științelor, povestit de directorul Viforel Dorobanțu / Provocări majore: Laboranții și situația reziduurilor de la Chimie

„Reacția copiilor a fost extrem de faină. Și noi, adulții, am avut reacții de copii” după ce un laborator de științe a fost inaugurat la Școala Gimnazială din Curcani, județul…
Vezi articolul

OFICIAL Doar elevii cu 10 pe linie vor putea să se înscrie în programul pentru promovarea a doi ani de studii într-un an școlar, deși în trecut se cerea cel puțin media 9. Programul se întrerupe dacă obțin sub media 9 la evaluările de la finalul modulului doi

Accesul elevilor la programul de finalizare a doi ani de studii într-un an școlar este permis doar pentru cei cu media 10 la toate materiile, arată noua metodologie publicată în…
Vezi articolul