Administrația Trump vrea să limiteze la maximum 4 ani vizele pentru studenții și profesorii străini: „Acest abuz trebuie să înceteze o dată pentru totdeauna”

334 de vizualizări
Foto: © Tyler Olson | Dreamstime.com
Administrația Trump a anunțat miercuri, 27 august 2025, o propunere de modificare a regulilor privind durata vizelor pentru studenți, profesori, medici și alte categorii de străini, cu scopul de a „curba abuzurile de viză” și de a întări capacitatea Departamentului pentru Securitate Internă (DHS) de a supraveghea aceste persoane.

„Prea mult timp, administrațiile trecute au permis studenților străini și altor deținători de viză să rămână în Statele Unite practic pe termen nelimitat, reprezentând riscuri de securitate, costând sume incalculabile din banii contribuabililor și dezavantajând cetățenii americani”, a declarat un purtător de cuvânt al DHS, potrivit unui comunicat de presă, semnalat printre altele și de CNN și de agenția de presă News.ro.

  • „Această nouă regulă propusă ar pune capăt acestui abuz o dată pentru totdeauna prin limitarea perioadei în care anumiți deținători de viză pot rămâne în SUA, reducând astfel povara asupra guvernului federal de a supraveghea în mod corespunzător studenții străini și istoricul lor”.

Conform comunicatului, din 1978 studenții străini (deținători de viză F) au fost admiși în SUA pentru o perioadă nedeterminată, cunoscută sub denumirea de „duration of status”. „Spre deosebire de alte vize emise, cei cu o desemnare de tip «duration of status» au fost lăsați să rămână în SUA pe termen nelimitat, fără verificări și evaluări suplimentare”, precizează DHS. În acest fel, „studenții străini au profitat de generozitatea SUA și au devenit studenți «pe viață», înscriindu-se perpetuu la cursuri universitare pentru a rămâne în țară”.

  • Câți studenți străini sunt în SUA. Potrivit datelor de pe opendoorsadata.org, citate de fwd.us, aproximativ 1.126.690 de studenți născuți în afara Statelor Unite erau înscriși la colegiile și universitățile americane în anul universitar 2023-2024, reprezentând 5,9% din totalul populației studențești.
  • Din acest număr, peste 242.000 erau absolvenți internaționali implicați în programul de formare practică opțională (OPT). Studenții provin din aproape 200 de țări, însă mai mult de jumătate dintre ei vin din China și India.

Citește și (articolul continuă după recomandări):


Noua regulă propusă de administrația Trump stabilește o limită de maximum 4 ani pentru perioada de ședere a studenților și vizitatorilor prin schimburi academice, în funcție de durata programului în care sunt înscriși. Pentru reprezentanții media străini, perioada de admitere ar urma să fie de până la 240 de zile, cu posibilitatea unei prelungiri de încă 240 de zile, dar nu mai mult decât durata activității sau misiunii temporare.

Extinderea perioadei de ședere ar necesita o cerere depusă la United States Citizenship and Immigration Services (USCIS), ceea ce ar permite DHS „să desfășoare o supraveghere corespunzătoare ca parte a SEVP și SEVIS, facilitând accesul la informațiile necesare și reducând numărul persoanelor aflate în SUA pe bază de viză”.

DHS subliniază că măsura fusese inițial propusă în 2020, în timpul primului mandat al lui Donald Trump, dar a fost retrasă de administrația Biden în 2021, „în detrimentul cetățenilor și contribuabililor americani”.

Foto: © Tyler Olson | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Plata cu ora 2025-2026. Directoare de colegiu: Ora unui profesor este valorizată la 22 de lei. Este hilar, ironic. Dacă nu se va reveni măcar la suma anterioară, nu o să mai fie cine să ia orele, mai ales la disciplinele de științe

Violeta Estrella Bontilă, directoarea Colegiului Național „Constantin Diaconovici Loga” din Timișoara, a vorbit despre plata cu ora și a spus că „ora unui profesor este valorizată la 22 de lei”,…
Vezi articolul

VIDEO Povestea cărții de povești pentru copii pentru care se bat edituri din alte țări / Alex Donovici: Seria ȚUP a început de când am văzut-o pe Lorelai Moșneguțu cum a apărut cântând la pian cu degetele de la picioare, fără mâini

Poveștile clasice pentru copii sunt cunoscute tuturor părinților care aleg să citească o carte în loc să îi lase pe aceștia în fața televizoarelor. Există, în ultimii ani, o tendință…
Vezi articolul
Aplicația de salarizare a personalului din Învățământ

Noile salarii ale profesorilor, pe baza majorărilor din OUG 57/2023, nu pot fi calculate cu aplicația de salarizare, pentru că aceasta nu a fost încă actualizată, transmit inspectoratele școlare

Aplicația de salarizare din Învățământ nu a fost actualizată, potrivit unui anunț al Inspectoratului Școlar Județean Sibiu. „Statele de personal și plată pentru luna iunie 2023 nu se lucrează în versiunea…
Vezi articolul

Învățământul este gratuit. Un inspectorat școlar face apel la profesori să nu mai solicite rechizite suplimentare / Președintele Federației părinților a publicat o listă cu cerințele unei grădinițe din București

Educatoarele și cadrele didactice care predau elevilor din învățământul primar sunt rugate să nu mai solicite rechizite suplimentare pentru desfășurarea lecțiilor, „având în vedere sesizările mass-mediei locale”, potrivit unei informări…
Vezi articolul

Apel de 234 de milioane de euro din PNRR pentru digitalizarea în universități – ghidul va fi pus în consultare miercuri, anunță ministrul Cîmpeanu: „De la aproape 3 milioane până la circa 8 milioane de euro” per instituție de învățământ superior

Ministerul Educației urmează să lanseze în consultare, miercuri, ghidul pentru un apel de 234 milioane de euro, fonduri din PNRR, pentru digitalizarea proceselor din universitățile românești, a anunțat ministrul Sorin…
Vezi articolul