Admitere 2021 la Universitatea de Vest din Timișoara – în sesiunea de vară sunt 10.600 de locuri, dintre care 3.700 finanțate de la bugetul de stat (P)

7.870 de vizualizări
Sursă foto: UVT
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) este un centru de atracție al educației superioare tot mai important. Fără să fie cea mai mare, dar nici cea mai veche instituție de învățământ superior din România, cu siguranță UVT este cea mai dinamică. Peste 16.000 de studenți, dintre care mai mult de 1.000 de studenți internaționali, alături de 800 de cadre didactice, cercetători și specialiști, UVT oferă cel mai dezvoltat set de opțiuni pentru studiile universitare, în cea mai importantă universitate comprehensivă din vestul României. 

La nivel național, UVT este cotată în metarankingul academic românesc pe a patra poziție, un clasament recunoscut care include în analiză 97 de universități active din România (54 publice şi 43 private) dintre care doar 28 (toate publice) au fost apreciate ca având vizibilitate și prezență internațională. La nivel internațional, UVT este clasată în majoritatea rankingurilor academice cu vizibilitate, dintre acestea fiind foarte importantă prima poziţie la nivel naţional în Research Rank (sub-topul dedicat zonei cercetării), potrivit rezultatelor Round University Ranking 2021.

Elevii de performanță, motivați și orientați spre un parcurs educațional cu rezultate la superlativ, pot beneficia de facilități și oferte diversificate prin înscrierea la Universitatea de Vest din Timișoara, constând în subvenții și burse, integrarea în proiecte de cercetare, facilitarea participării la conferințe naționale și internaționale, flexibilitate pentru personalizarea unui traseu educațional prin alegerea disciplinelor și a celorlalte activități didactice și de cercetare din cadrul altor facultăți, dar și cazare și acces cu abonament la bibliotecă, acces la bazele sportive și la seria de evenimente speciale pe care UVT le organizează.

Rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea: „Universitatea de Vest din Timișoara a traversat cu bine lunile de pandemie mizând pe digitalizare, dar și pe puterea rețelelor universitare și pe coeziunea europeană universitară, pentru că în pandemie s-a dezvoltat atât proiectul „UNITA – Universitas Montium”, o rețea universitară europeană formată din șase instituții de învățământ superior aflate în cinci țări de limbi romanice, sau aderarea noastră la rețeaua „EUnivercities”, cât și proiectul Alianței Timișoara Universitară „ATU”. Ne aliniem acum toate resursele și disponibilitățile pentru noua sesiune de admitere, din vara 2021, cu un plus de locuri fără taxă la ciclul de licență și la cel de masterat și doctorat, însumând peste 10600 de locuri, dintre care 3700 finanțate de la bugetul de stat. Îndemnul „Become Your Best” devine realitate, dându-i fiecărui tânăr talentat șansa de a-și maximiza potențialul.”

Sursă foto: Sebastian Tătaru / Marilen Pirtea, Rectorul Universității de Vest din Timișoara

Procesul de admitere – tot mai aproape:

A mai rămas foarte puțin timp până când aspiranții la studii universitare pot începe oficial procesul de admitere la UVT, prin intermediul platformei online special creată pentru a face înscrierea candidaților mai facilă. Până atunci, elevii se pot informa despre toate oportunitățile pe care UVT le oferă, găsind informațiile de interes pentru ei pe site-ul UVT dedicat procesului de admitere.

Dacă și tu îți dorești să fii, începând cu anul următor, student la cea mai mare instituție de învățământ superior comprehensivă din regiunea de vest a României și vrei să fii printre primii care află când va fi deschisă platforma de depunere a dosarelor, lasă-ne aici o adresă de e-mail și te vom ține la curent. 

Ca o premieră, toate categoriile de locuri finanțate public (numite și „fără taxă”) sunt în acest an suplimentate, cumulând cel mai mare număr total al locurilor din ultimii ani. 

În ciclul de studii universitare de licență, cele 2.300 de locuri fără taxă sunt repartizate după cum urmează:

  • Facultatea de Arte și Design – 119;
  • Facultatea de Chimie, Biologie, Geografie – 172;
  • Facultatea de Drept – 138;
  • Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor – 521;
  • Facultatea de Educație Fizică și Sport – 98;
  • Facultatea de Fizică – 67;
  • Facultatea de Litere, Istorie și Teologie – 324;
  • Facultatea de Matematică și Informatică – 239;
  • Facultatea de Muzică și Teatru – 78;
  • Facultatea de Sociologie și Psihologie – 250;
  • Facultatea de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării – 198;
  • la nivelul UVT, pentru candidații de etnie romă – 15;
  • la nivelul UVT, pentru candidații din medii socio-economice defavorizate/proveniți din sistemul de protecție socială/centre de plasament – 15;
  • la nivelul UVT, pentru candidații absolvenți ai liceelor din mediul rural – 66;

În ciclul de studii universitare de masterat, cele 2.500 de locuri fără taxă sunt repartizate astfel:

  • Facultatea de Arte și Design – 71;
  • Facultatea de Chimie, Biologie, Geografie – 105;
  • Facultatea de Drept – 68;
  • Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor – 371;
  • Facultatea de Educație Fizică și Sport – 62;
  • Facultatea de Fizică – 56;
  • Facultatea de Litere, Istorie și Teologie – 170;
  • Facultatea de Matematică și Informatică – 139;
  • Facultatea de Muzică și Teatru – 45;
  • Facultatea de Sociologie și Psihologie – 145;
  • Facultatea de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării – 93;
  • la nivelul UVT, pentru candidații de etnie romă – 5;
  • la nivelul UVT, pentru candidații din medii socio-economice defavorizate/proveniți din sistemul de protecție socială/centre de plasament – 20;
  • pentru programele de studii universitare de masterat didactic – 50.

Sursă foto: UVT


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Senatorul Ștefan Pălărie: Cazul profesorului Bulai de la SNSPA acuzat de hărțuire sexuală e extrem de grav. Sunt vehiculate acum în mediul online și alte nume asupra cărora există aceleași suspiciuni. Rectorul Pricopie, aflat la al patrulea mandat, să-și dea demisia

Senatorul USR Ștefan Pălărie îi cere demisia rectorului SNSPA, Remus Pricopie, în contextul acuzațiilor de abuzuri sexuale la adresa studentelor aduse sociologului Alfred Bulai, profesor la Școala Națională de Studii…
Vezi articolul

ULTIMA ORĂ Academia Română și-a ales noi membri: filosofii Mircea Flonta și Ilie Pârvu devin academicieni titulari, Vasile Pușcaș, fostul negociator-șef cu UE, este membru corespondent, iar mitropolitul Clujului, Andrei Andreicuț, membru de onoare

Academia Română și-a ales pe 15 septembrie noi membri: filosofii Mircea Flonta și Ilie Pârvu, precum și fizicianul Ladislau Vékás au devenit acum membri titulari ai forului. Vasile Puşcaş, fostul…
Vezi articolul

Premierul Bolojan își păstrează poziția în scandalul acuzațiilor de plagiat aduse ministrului Justiției, Radu Marinescu: „Am încercat să îmi evaluez miniștrii după ce fac în timpul mandatului” / Alți doi foști miniștri, Dragoș Anastasiu și Ionuț Moșteanu, au plecat din guvernul Bolojan din cauze fără legătură cu mandatele de ministru

Premierul Ilie Bolojan, care este și ministru interimar al Educației, a declarat vineri, la Radio România Actualități, că „am încercat să îmi evaluez miniștrii după ce fac în timpul mandatului.…
Vezi articolul

Studenții ar fi „profesioniști adevărați”. Adina Dragomirescu, directoarea Institutului de Lingvistică al Academiei Române, despre propunerea ca viitorii profesori de limba română să facă un an de licență în plus: Dacă Ministerul Educației ne-ar consulta, în mod evident am putea susține cu argumente studiile filologice de patru ani – INTERVIU

Adina Dragomirescu, directoarea Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti” al Academiei Române, spune că susține propunerea ca licența pentru viitorii profesori de limba română să fie extinsă la…
Vezi articolul

Cazul acuzațiilor de plagiat aduse ministrului Justiției: Comisia de Etică a Universității din Craiova va discuta într-o ședință extraordinară, pe 16 ianuarie, oportunitatea analizei în cazul tezei de doctorat a lui Radu Marinescu

Cazul acuzațiilor de plagiat masiv aduse ministrului Justiției, Radu Marinescu, într-o anchetă publicată luni de jurnalista Emilia Șercan va fi discutat de Comisia de Etică a Universității din Craiova, unde…
Vezi articolul