Admitere 2022 USAMV: Peste 5.400 de locuri la cele 7 facultăți ale Universității de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din București. Peste 4.000 de locuri de cazare în două campusuri de top / Înscrieri până pe 22 iulie – VIDEO (P)

11.243 de vizualizări
Foto: USAMV
Admiterea la facultățile Universității de Științe Agronomice şi Medicină Veterinară (USAMV) București a început. Studenții și viitorii studenți pot să se înscrie online în perioada 4 – 22 iulie 2022 pentru admiterea la studii de licență și 1 – 18 iulie 2022 pentru programele de master.

În luna Iulie, Universitatea de Științe Agronomice şi Medicină Veterinară din București (USAMV) te invită să alegi să iei parte la o experiență extraordinară și să te înscrii la facultate la licență sau master pentru a începe un nou capitol al vieții tale. Peste 5400 de locuri, din care 2280 de locuri la buget și 3140 de locuri la taxă sunt disponibile pentru viitorii studenți la cele 7 facultăți ale USAMV București, pentru studii universitare de licență și master.

Află care sunt programele de studii din cele șapte facultăți disponibile și alege-o pe cea care se potrivește dorințelor tale:

Mai multe detalii poți vedea direct în platforma de Admitere 2022.

”Ca în fiecare an, așteptăm cu mare entuziasm și bucurie perioada de admitere la facultate la unul din programele de la licență sau master. Este o emoție și pentru noi să vedem tineri frumoși care își doresc să se alăture comunității USAMV și care prin entuziasmul lor să ne ajute să devenim mai buni în ceea ce facem. Să ne provoace să împărtășim cu ei cât putem de mult din experiența noastră. Dorim să susținem și să pregătim studenți #extraordinari care vor duce mai departe valorile USAMV – să acționezi responsabil pentru a face lumea un loc mai bun” a spus Prof.dr. Răzvan I. Teodorescu, rectorul universității.

Prof.dr. Răzvan I. Teodorescu, rectorul universității / Foto: USAMV

Dacă te-ai decis că viitorul tău este la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară atunci află că poți alege dintre: Facultatea de Agricultură, Facultatea de Horticultură, Facultatea de Inginerie și Gestiunea Producțiilor Animaliere, Facultatea de Medicină Veterinară, Facultatea de Îmbunătățiri Funciare și Ingineria Mediului, Facultatea de Biotehnologii și Facultatea de Management și Dezvoltare Rurală. 7 facultăți, 2280 de locuri la buget, 2 campusuri de top și 4000 de locuri de cazare sunt pregătite să îi întâmpine pe noii studenți.

Foto: Campus USAMV

Pentru cei care încă nu sunt hotărâți ce să aleagă, USAMV vine în ajutor cu o vizită în campus! Intră pe site-ul USAMV și programează o discuție cu unul din consilierii Centrului de Consiliere și Orientare în Carieră care te va ghida către cele mai bune opțiuni pentru viitorul tău!

În plus, poți afla mai multe detalii despre programele de studii disponibile (vezi aici), despre viața #extraordinară de student la USAMV (vezi aici), dar și despre povestea Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară (vezi aici).

Admiterea la Studii Universitare de Licență
Perioada de înscriere: 
  • 4-22 iulie programele de studii organizate de Facultatea de Agricultură, Facultatea de Horticultură, Facultatea de Ingineria și Gestiunea Producțiilor Animaliere, Facultatea de Îmbunătățiri Funciare și Ingineria Mediului, Facultatea de Biotehnologii, Facultatea de Management și Dezvoltare Rurală.     
  • 1-19 iulie programul de studii Medicină Veterinară – Facultatea de Medicină Veterinară
Criteriile de admitere: 
  • pentru programele de la Facultatea de Agricultură, Horticultură, Ingineria și Gestiunea Producțiilor Animaliere, Îmbunătățiri Funciare și Ingineria Mediului, Biotehnologii, Management și Dezvoltare Rurală sunt: 

– 70% media de la bacalaureat

– 30% nota/media aritmetică la alegerea candidatului la una din probele de la bacalaureat: limba română/ limba maternă; matematică; chimie; biologie; geografie.

  • pentru programul de studii de la Facultatea de Medicină Veterinară sunt:

– 50% nota obținută la proba scrisă, susținută online

– 50% media de la bacalaureat

Admiterea la Studii Universitare de Master
Perioada de înscriere:
  • 1– 18 iulie – pentru toate programele de studii organizate în cele șapte facultăți din cadrul USAMV București
Criteriile de admitere: 

– 10% notă obținută la proba scrisă (eseu)/online

– 90% media anilor de studii de licență

Admiterea la Studii Universitare de Doctorat
Perioada de înscriere: 12-16 septembrie
Criteriile de admitere:

– examen competențe lingvistice
– examen oral

Despre Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București

Universitatea de Științe Agronomice şi Medicină Veterinară din București (USAMV) este o instituție de învățământ superior și de cercetare acreditată, pol de excelență al învățământului universitar de specialitate, transformată constant și consistent pe parcursul celor 170 de ani de existentă. USAMV are peste 11.000 de studenți, fiind definită ca „o universitate pentru viață şi agricultură, prin educație și cercetare de înaltă calitate” („Agriculture for Life, Life for Agriculture”). USAMV are în vedere patru direcții strategice de dezvoltare în contextul actual: învățământ de calitate (cu accent pe abilitățile practice urmărite de angajatori), cercetare avansată, internaționalizare şi parteneriat cu mediul de afaceri.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Daniel David / Foto: UBB

Universitatea Babeș-Bolyai își susține Comisia de Etică după criticile stârnite de decizia în cazul tezei de doctorat a ministrului Lucian Bode, decizie raportată la practici “standard” într-un caz ieșit din comun – acuzații de plagiat aduse unui înalt demnitar / UBB spune că poate relua analiza, dacă apar sesizări noi

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) transmite, într-un set de răspunsuri transmis la solicitarea Edupedu.ro, un mesaj de sprijin pentru Comisia sa de Etică, ținta mai multor critici în urma analizei…
Vezi articolul

VIDEO Mihnea Costoiu, rectorul Politehnica București, mesaj pentru studenți: Nu trebuie să așteptați absolvirea pentru a inova. Adevărata educație se petrece atunci când îndrăzniți să deschideți uși care nu sunt în orarul vostru neapărat

„Nu trebuie să așteptați absolvirea pentru a inova. Acesta este rostul inginerului”, le-a spus Mihnea Costoiu, rectorul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București (UNSTPB), studenților prezenți la deschiderea…
Vezi articolul

Standardele minimale pentru titlurile de conferențiar și profesor universitar, diploma de doctor și atestatul de abilitare în domeniul chimie, contestate de profesori ai Facultății de Chimie – Universitatea din București

Standardele minimale naționale pentru titlurile de conferențiar și profesor universitar, diploma de doctor și atestatul de abilitare în domeniul chimie sunt contestate de reprezentanți ai Facultății de Chimie din Universitatea…
Vezi articolul

Preotul care a făcut declarațiile scandaloase despre viol și femeile musulmane a demisionat din funcția de prodecan al Facultății de Teologie Ortodoxă. Surse: Răducă se va pensiona în cursul acestui an

Preotul care a făcut declarațiile scandaloase despre viol și despre femeile musulmane a demisionat în această după-amiază din funcția de prodecan al Facultății de Teologie Ortodoxă, a anunțat Universitatea din…
Vezi articolul