Adoptarea planurilor-cadru pentru liceu, amânată din nou de Ligia Deca, intrată în campanie electorală / Acestea vor restrânge trunchiul comun, spune ministrul Educației: Elevii își vor putea alege în clasele a XI-a și a XII-a discipline care îi pasionează

1.371 de vizualizări
Foto: gov.ro
Viitoarele planuri-cadru pentru liceu vor restrânge trunchiul comun, adică numărul materiilor obligatorii pentru toți elevii, a spus Ligia Deca într-un interviu pentru Stiripesurse.ro. Astfel, elevii ar urma să își aleagă mai multe materii în funcție de pasiunile lor atunci când ajung în clasele a XI-a și a XII-a.

Ministrul a afirmat în cadrul interviului că viitoarele planuri-cadru vor fi definitivate în lunile următoare. Aceasta ar fi a patra amânare din acest an electoral.

Având în vedere că Ligia Deca este oficial candidată la alegerile pentru Senat, figurând prima pe lista PNL Vâlcea, această amânare înseamnă ca planurile-cadru ar putea fi definitivate de un alt ministru, într-un nou Guvern constituit după alegerile Parlamentare.

Aceasta a menționat că prevederile din planurile-cadru vor fi centrate pe nevoile liceenilor și vor oferi flexibilitate: „E o reformă mult așteptată și o reformă care va mai aduce un lucru, și anume flexibilizarea rutelor și centrarea pe copil.”

„Asta înseamnă un trunchi comun mai redus și o posibilitate mai mare ca, în funcție de ce vrei să faci în continuare – intri în piața muncii, mergi pe o rută universitară umană, sau reală, sau de oricare alt fel – să poți să-ți alegi în clasele a XI-a și a XII-a disciplinele care îți trebuie sau care te pasionează pentru ceea ce-ți propui în continuare”, a mai explicat ea, în interviul citat.

Viitoarele planuri-cadru presupun și schimbarea programei școlare, a manualelor, dar și formarea profesorilor astfel încât să răspundă noilor cerințe educaționale: „Vom avea planuri-cadru noi pentru liceu, programe noi, manuale noi și profesori formați ca să predea noua filozofie, adică centrat pe competențe și pe copil”.


4 comments
  1. Problema e ca peste o luna apare metodologia de mobilitate, în ianuarie directorii trebuie sa facă incadrarile pentru anul școlar viitor, iar pe 22 februarie se lansează site ul de titularizare.

  2. da, bineinteles… pe modelul de acum de la gimnaziu, nu? Toti parintii optam, fiecare pentru ce vrea, din lista propusa(niste titluri pompoase care suna bine)… castiga majoritatea… si la inceputul anului ne trezim ca… profesorul X nu are norma intreaga si atunci trebuie sa i se completeze norma… da, stim… in cls 5 optional du dna de romana, s-au uitat la filme, in cls VI optional cu dna de TIC, s-au jucat pe calculator, in cls VII optional cu dna de sport, macar s-au jucat afara, in cls VIII, optional cu dna de romana, e bine ca fac pregatire pt evaluare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DNA a solicitat primăriei Sectorului 1 contractele privind documentația pentru modernizarea mai multor licee și școli / Clotilde Armand: ”Firma aleasă de PSD care a realizat devizele umflate are legături cu Vladimir Plahotniuc”

DNA a solicitat primăriei Sectorului 1 contractele – privind devizele și studiile de fezabilitate pentru modernizarea mai multor licee și școli din Sectorul 1 – din perioada administrației fostului edil…
Vezi articolul

Ioana Lazăr – Ministerul Educației, despre cazurile de falsificare a diplomelor în sistemul de învățământ: „Sunt cazuri izolate” / „Nu putem să facem o verificare din oficiu a tuturor actelor de studii ale cadrelor didactice pentru că nu pornim de la premisa că sunt false”

Ministerul Educației nu poate să facă „o verificare din oficiu a tuturor actelor de studii ale cadrelor didactice dintr-un județ sau din țară”, a spus Ioana Lazăr, reprezentantă a instituției,…
Vezi articolul

Afganistanul este de un an singura ţară din lume unde fetelor li se interzice să meargă la şcoală mai departe de învăţământul primar, acuză șeful diplomației de la Washington care anunță că SUA impun restricții de viză talibanilor

Statele Unite au anunţat marţi noi sancţiuni împotriva talibanilor ca represalii la tratamentul aplicat femeilor şi fetelor în Afganistan, scrie AFP, potrivit Agerpres. „Astăzi (luni), anunţ restricţii privind acordarea de…
Vezi articolul

Digitalizarea evaluărilor naționale a început. Dosar cu șină și depunere fizică la registratură, cerute de Centrul pentru Politici în Educație candidaților la concursul pentru două posturi la Serviciul „evaluări și examene” / În atribuții intră și „alte sarcini de lucru” date de directorul general

Prin documente „așezate în ordine într-un dosar cu șină”, așa se face înscrierea la un concurs de angajare pentru două posturi de „consilier clasa I grad profesional superior” la Centrul…
Vezi articolul