Afganistan: Cel puțin 19 copii și tineri morți într-un atentat comis la o școală coranică

[jp_post_view]
Foto: © Trentinness | Dreamstime.com
Cel puţin 19 persoane au fost ucise şi 24 au fost rănite, în principal tineri, într-un atentat produs miercuri asupra unei şcoli coranice din oraşul Aybak, din nordul Afganistanului, a anunțat un medic al unui spital local, transmite AFP, preluată de Agerpres.

Zeci de explozii şi de atacuri care au vizat civili s-au produs de la revenirea la putere a talibanilor, în august 2021, majoritatea dintre aceste atacuri fiind revendicate de filiala locală a grupării teroriste Stat Islamic (SI-K), scrie agenția de presă citată.

Un reprezentant regional a confirmat că explozia de miercuri s-a produs în madrassa Al Jihad, dar nu a putut preciza numărul victimelor.

Un medic din Aybak, capitala provinciei Samangan, la circa 200 kilometri nord de Kabul, a declarat sub rezerva anonimatului că s-au înregistrat 19 morţi şi 24 de răniţi, adăugând că „toţi sunt copii şi oameni obişnuiţi„. Potrivit sursei citate, persoanele care au suferit răni foarte grave au fost transferate către spitale mai bine echipate din oraşul Mazar-i-Sharif, la circa 120 kilometri distanţă.

În schimb, potrivit bilanţului anunţat de talibani, 10 elevi au murit şi „mulţi alţii” au fost răniţi.

„Investigatorii noştri şi forţele noastre de securitate acţionează rapid pentru a identifica autorii acestei crime de neiertat şi pentru a-i pedepsi pentru faptele lor”, a transmis pe Twitter purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Abdul Nafay Takor, scrie Agerpres.

Foto: © Trentinness | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Președintele Nicușor Dan, întrebat dacă va renunța la postul de la Institutul de Matematică al Academiei: O să iau o decizie / L-am întrebat pe dl director dacă poziția asta a mea – nu eram președinte încă – încurcă în vreun fel. Și mi-a spus că nu încurcă

Întrebat dacă va renunța la postul de cercetător pe care îl ține blocat la Institutul de Matematică al Academiei Române, președintele Nicușor Dan a răspuns: „O să iau o decizie”.…
Vezi articolul

„Pauză digitală”. Elevii – „separați” complet de telefoanele mobile pe tot parcursul zilei de școală, în gimnaziile din Franța, începând din septembrie / Un program-pilot în acest sens va fi extins în întreaga țară

Un proiect pilot desfășurat în ultima jumătate de an va fi extins, din septembrie, în toate gimnaziile franceze: elevii cu vârste între 11 și 15 ani vor fi „separați complet”…
Vezi articolul