After school-urile în școală, pe banii părinților, cu profesorii de la clasă, legalizate de noua lege adoptată de Senat. Pentru cadre didactice din alte școli e necesar acordul Consiliului de Administrație

22.817 vizualizări
Scădere dramatică a numărului copiilor de grădiniță
Foto: Pexels.com
Programele de tip after-school sunt oficializate inclusiv prin implicarea financiară și organizatorică a părinților, acolo unde „statul, consiliile judeţene sau consiliile locale nu finanţează programul ‘Şcoala după şcoală’”, potrivit noii legi adoptate de Senat luni. Pentru a intra în vigoare, lege trebuie promulgată de președintele României.

Regulile noi prevăd inclusiv implicarea profesorilor în aceste activități plătite de către părinți, neexistând o condiție ca profesorii respectivi să nu fie de la clasa din care sunt elevii. Din contră, aducerea unor cadre didactice din exterior, de la alte școli, este împiedicată prin introducerea în lege a unei aprobări din partea Consiliului de Administrație. În prezent, există voci care susțin că implicarea profesorilor de la clasă în programe after school plătite încalcă normele de etică și Regulamentele școlare prin faptul că pot fi asimilate meditațiilor.

Iată prevederile din noua lege:

Articolul 58:

(5) În condiţiile în care statul, consiliile judeţene sau consiliile locale nu finanţează programul „Şcoala după şcoală” părinţii pot încheia contracte cu unităţi de învăţământ preuniversitar pentru închirierea spaţiilor destinate educaţiei, respectiv contracte de furnizare de servicii educaţionale cu profesori încadraţi în sistemul de învăţământ.

(6) Profesorii prevăzuţi la alin.(5) se pot înregistra şi încheia contracte de furnizare de servicii educaţionale inclusiv sub forma de persoane fizice autorizate.

(7) Atunci când profesorul provine de la o altă unitate de învăţământ decât cea în care se prestează serviciul, este necesar acordul consiliului de administraţie al şcolii care încheie contractul de închiriere a spaţiului.

(8) Părinţii, pentru gestionarea, finanţarea programului „Şcoaladupă şcoală”, pot înfiinţa organizaţii neguvernamentale care încheie contractele prevăzute la alin. (5) în numele acestora.

(9) Statul va susţine generalizarea ofertării programului „Şcoala după şcoală ” pentru întregul sistem de învăţământ preuniversitar până în anul 2030, în mai multe etape.”

Citește și:

 

 


1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

FOTO Fără mască și fără distanțare în sala de ședințe cu zeci de profesori-inspectori, un secretar de stat din Ministerul Educației sfidează pandemia și regulile oficiale într-o vizită de lucru la Iași

Secretarul de stat de la Ministerul Educației, Sorin Ion, apare fără mască alături de șefa Inspectoratului Școlar Iași, Luciana Antoci, în mai multe ședințe care au loc în săli închise,…
Vezi articolul

Tensiuni în alianța PSD-PNL Timiș. Rectorul Universității de Vest, liberalul Marilen Pirtea, răspunde ironiilor legate de cartea lui Ciucă / Fusese sfătuit să-i „împrumute softul anti-plagiat” liderului de partid, pentru „cartea pierdută”

Alfred Simonis (PSD), președintele interimar al Camerei Deputaților și președintele ales al Consiliului Județean Timiș, l-a ironizat recent pe deputatul PNL Marilen Pirtea, rector al Universității de Vest din Timișoara.…
Vezi articolul

Die Welt: Guvernul Germaniei vrea să blocheze încercarea lui Donald Trump de a cumpăra cu un miliard de dolari patentul pentru vaccinul anti-coronavirus dezvoltat de o companie germană

Președintele SUA, Donald Trump, încearcă să cumpere patentul unui vaccin anti-coronavirus dezvoltat în Germania pentru a-l utiliza exclusiv în SUA, transmite cotidianul german Die Welt. Ziariștii germani scriu că guvernul…
Vezi articolul

Modificarea procedurii de testare a elevilor din instrucțiunea Ministerului Sănătății, ca să cuprindă modul de raportare a rezultatului, precum și responsabilitatea asamblării kiturilor, cerute de Consiliul Național al Elevilor. Aceștia solicită remedierea de urgență a lipsei testelor de salivă din școli

Remedierea de urgență a lipsei testelor din școli, după doar o săptămână în care aceste kituri de testare au fost asigurate, este solicitarea Consiliului Național al Elevilor pentru autoritățile din…
Vezi articolul