Agenția care asigură calitatea în universități caută din nou evaluatori internaționali pentru evaluare externă „optimă” a unor studii universitare. Pe 25 Mai erau deja selectați 184 de evaluatori străini – lista

[jp_post_view]
Masteratul la distanță
Foto: Pexels.com
Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) anunță că e din nou în căutarea unor evaluatori internaționali pentru studiile universitare unde este nevoie de implicarea acestora. Consiliul ARACIS a aprobat redeschiderea procesului de selecție a evaluatorilor internaționali, “astfel încât evaluarea externă a calității să se poată desfășura în condiții optime”, arată instituția într-un comunicat de presă.

Măsura a fost luată în ședința Consiliului din 27 mai, potrivit sursei citate. Decizia vine după ce o selecție asemănătoare a fost deschisă în ianuarie până la finalul lunii martie și prelungită apoi până pe 3 mai 2021.

În Registrul național al evaluatorilor internaționali ARACIS au fost înscriși anul acesta 184 de evaluatori străini, potrivit documentului publicat de instituție.

Consiliul ARACIS a aprobat și componența comisiilor de evaluare externă a programelor de studii universitare și a instituțiilor de învățământ superior – Programul vizitelor de evaluare poate fi accesat aici.

Tot atunci, ARACIS a analizat și validat rezultatele evaluărilor externe pentru 41 de programe de studii universitare (26 de licență, 11 de masterat și 4 Departamente pentru Pregătirea Personalului Didactic) și pentru 11 domenii de studii universitare de masterat.

Citește și:
Propunerile Consorțiului Universitaria pentru Guvern: revizuirea finanțării universităților, bani pentru cercetare, creație și sport, sistem mai bun de acreditare, clasificarea universităților după misiune și anvergură, monitorizarea parcursului profesional al absolvenților
Monica Anisie: Mi-aș dori o evaluare internațională a universităților și numai anumite instituții de învățământ superior să poată realiza masteratul didactic


1 comment
  1. A ASIGURA CALITATEA nu inseamna „a face ca (!!!) calitatea sa fie sigura” cum sustin cu aplomb ignorantii nostri in domeniul Managementului calitatii.
    Conform standardelor internationale ISO 9000, A ASIGURA CALITATEA (inclusiv in educatie) inseamna „generarea increderii beneficiarilor in capabilitatea furnizorilor de produse si servicii (inclusiv educationale) de-a furniza acestea exclusiv in conformitate cu „nevoile” (prezente) si „asteptarile” (viitoare) – deci „cerintele” (daca sunt exprimate in scris) – ale acestor beneficiari”….
    Deci nu ARACIS asigura calitatea (desi un document european considera ca acreditarea ar fi echivalenta cu „asigurarea externa a calitatii”) ci doar insesi universitatile noastre (ceea ce documentul european denumeste „asigurarea interna a calitatii”)… Mai grav este faptul ca in comunicari, articole si alte documente europene se apreciaza unanim ca ROMANIA A ESUAT IN INTERNALIZAREA ASIGURARII CALITATII pentru numeroase motive total ignorate la noi, de 15 ani… Oricine a trecut prin scoli si universitatii isi poate da seama ca pana la „generarea increderii in capabilitatea lor de-a satisface cerintele beneficiarilor” mai este cale lunga… De abia, de aproape 18 ani, decidentii din educaatie au acceptat ca studentii ar fi clientii/ beneficiarii educatiei dar inca refuza sa considere in aceasta categorie angajatorii, absolventii, finantatorii, parintii, etc…. In schimb, prin OG75-2005, ARACIS a dobandit legal dreptul de-a fi simultan atat cea care stabileste standardele, regulile si alte referentiale dar si cea care evalueaza/ verifica conformitatea cu acestea!!! ESTE UN CONFLICT CLAR DE INTERESE!…Abia acum ARACIS s-a gandit sa transfere evaluatorilor straini misiunea evaluarii – dar … pe baza referentialelor dambovitene nu a celor internationale, CONFORME REALEI ASIGURARI A CALITATII, NU SIMULACRULUI INVENTAT IN ROMANIA! Singura solutie eficace si eficienta consta in modificarea/ abrogarea OG 75/2005, aprobata prin L87/2006 – din start plina de erori conceptuale, confuzii, prejudecati, lacune….Oricare alta solutie este doar o cosmetizare care simuleaza imbunatatirea si increderea…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
CIVIS Open Lab

Fără lucrare de licență la Limbi Străine: Decizia facultății din cadrul Universității din București stârnește riposta a zeci de profesori și studenți / „Ne dorim cu toții în România specialiști care să aprecieze valoarea unei opere originale și să condamne furtul intelectual”

O decizie a conducerii Facultății de Limbi și Literaturi Străine (FLLS) din cadrul Universității din București de a renunța, anul acesta, la lucrarea de licență ca parte a finalizării studiilor…
Vezi articolul

Universitățile pot organiza acțiuni anonime pentru a identifica „fapte interzise în spațiul universitar” – Nou cod de conduită împotriva xenofobiei și discursului urii în învățământul superior

Promovarea simbolurilor identitare, imaginilor și faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob, cultul persoanelor vinovate de genocid și crime de război, promovarea ideilor, simbolurilor și doctrinelor extremiste sunt interzis…
Vezi articolul
Fragment din nota oficială transmisă astăzi, 8 martie 2022, de Ministerul Educației către universități cu privire la modul în care vor funcționa de mâine, 9 martie 2022 / Foto: edu.ro

BREAKING DOCUMENT Ministrul Educației: Universitățile pot continua cursurile online pentru „o perioadă optimă de tranziție”, cu obligativitatea recuperării activităților didactice până la sfârșitul semestrului al II-lea

Ministrul educației își nuanțează declarația și anunță că universitățile care nu pot să-și înceapă cursurile 100% fizic de mâine, 9 martie 2022, pot să organizeze în continuare orele online, dar…
Vezi articolul

Tensiuni în alianța PSD-PNL Timiș. Rectorul Universității de Vest, liberalul Marilen Pirtea, răspunde ironiilor legate de cartea lui Ciucă / Fusese sfătuit să-i „împrumute softul anti-plagiat” liderului de partid, pentru „cartea pierdută”

Alfred Simonis (PSD), președintele interimar al Camerei Deputaților și președintele ales al Consiliului Județean Timiș, l-a ironizat recent pe deputatul PNL Marilen Pirtea, rector al Universității de Vest din Timișoara.…
Vezi articolul