Agenția Națională pentru Sport cere dublarea numărului de ore de educație fizică la liceu, facilități pentru cluburile sportive private și propune un program de nutriție la clasele primare. Proiectul este în curs de avizare – vicepreședintele Gabriel Toncean

Foto: © Matimix | Dreamstime.com

Agenția Națională pentru Sport (ANS) propune dublarea numărului de ore de educație fizică în licee, de la una la două pe săptămână, ca parte a unui set de măsuri pentru promovarea unui stil de viață sănătos în rândul tinerilor. Proiectul, alături de alte inițiative legate de educația nutrițională și facilități fiscale pentru cluburile sportive private, este în așteptarea avizului ministerelor de resort, a declarat vicepreședintele ANS, Gabriel Toncean, pentru Radio Târgu Mureș.

„Dacă e să ne luăm după Organizația Mondială a Sănătății, adolescenții au nevoie de cel puțin 60 de minute de activitate fizică moderată sau intensă pe zi. Noi, după cum bine știm, în momentul de față la liceu avem o oră de educație fizică iar, uneori, și acea oră se trece cu vederea. Chiar în momentul de față, lucrăm la un proiect de a mări, cel puțin, numărul la două ore pe săptămână”, a explicat Toncean.

„Al doilea proiect, este unul pe care doresc neapărat să-l duc la îndeplinire, și anume mediul privat care sprijină sportul pentru copii, să beneficieze de anumite facilități fiscale din partea statului român. Am pus personal pe flux aceste două proiecte care, exact ca și cel cu educația nutrițională, este la fel de important și împreună cu care vom putea crea un mediu propice pentru a crește niște generații sănătoase”, a mai spus președintele ANS la postul de radio.

Într-o postare pe Facebook, acesta a evidențiat diferențele dintre România și alte țări europene în privința educației fizice. Potrivit datelor prezentate, liceenii din Finlanda au între 3 și 4 ore de sport pe săptămână, în Franța și Germania acest interval este similar, iar în Marea Britanie sunt impuse cel puțin două ore obligatorii, la care se adaugă numeroase activități extracurriculare. „România? Doar 1 oră. Este clar că trebuie să schimbăm ceva!”, a subliniat oficialul ANS.

Pe lângă creșterea numărului de ore de sport, ANS propune și facilități fiscale pentru cluburile private care sprijină accesul copiilor la activități sportive. De asemenea, instituția pregătește lansarea unui program de educație nutrițională pentru elevii din clasele primare, menit să contribuie la prevenirea obezității și a altor probleme de sănătate asociate sedentarismului.

Foto: © Matimix | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version