Alfabetizarea digitală, inclusă printre propunerile-cheie în cea mai nouă Recomandare privind Copiii și Mediul Digital, adresată guvernelor de către OECD

831 de vizualizări
Foto: © Robert Kneschke | Dreamstime.com
Promovarea alfabetizării digitale ca instrument esențial pentru a răspunde nevoilor pe care le au copiii în mediul digital a fost inclusă de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică într-o nouă Recomandare privind Copiii și Mediul Digital. Recomandarea, emisă la începutul acestei săptămâni, vorbește despre acțiunile pe care autoritățile statale ar trebui să le ia pentru a proteja copiii, pentru a servi intereselor și a garanta drepturile acestora în mediile digitale.
  • Recomandarea, publicată pe 31 mai 2021, reprezintă o actualizare a unei recomandări vechi de 9 ani, mult mai sumară. Documentul are drept scop să “sprijine guvernele în crearea condițiilor pentru protejarea copiilor în mediul digital, lucru cu atât mai important în timpul crizei Covid-19 și în perioada de redresare, când riscurile pot fi exacerbate”.

Printre propunerile OECD se numără atât măsuri legale, acțiuni de protejare a datelor private, de încurajare a activităților benefice în mediul online, cât și măsuri menite să sporească posibilitatea copiilor de a face față provocărilor din spațiul digital.

Alfabetizarea digitală, în materialul OECD

OECD recomandă promovarea acesteia în special prin:

  • Clarificarea riscurilor digitale, în funcție de vârsta copiilor, maturitate, circumstanțele de trai
  • Armonizarea terminologiei folosite pentru a informa publicul
  • Sprijinirea copiilor în efortul acestora de a înțelege cum sunt colectate datele personale, cum sunt prezentate terților etc.; de a evalua critic informația, pentru a crește reziliența în fața dezinformării; înțelegerea Termenilor de folosire, a proceselor de moderare și a acțiunilor de remediere și a modurilor cum acestea pot fi folosite în cazul conținuturilor dăunătoare.
  • Măsurarea regulată a abilităților copiilor în domeniul alfabetizării digitale.

Aceste propuneri însoțesc altele, ce vizează reducerea riscurilor și întărirea beneficiilor folosirii mediilor digitale. Printre acestea:

  • Sprijin pentru părinți și îngrijitori în înțelegerea riscurilor și beneficiilor prezenței online/offline
  • Înțelegerea și educarea copiilor și părinților în privința colectării și folosirii datelor personale
  • Susținerea acestora în accesarea tehnologiilor necesare, dar și în accesarea unor servicii ce ar putea rezulta din activități în mediul online, precum cele de natură psihosocială, legală, terapeutică etc.
  • Promovarea libertății de expresie, cu respectarea drepturilor omului și a drepturilor copiilor

Recomandarea completă a OECD

Foto: © Robert Kneschke | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Formarea a 100.000 de profesori în pedagogie digitală, prin PNRR – apel lansat în consultare publică. Cel puțin jumătate dintre ei ar trebui să facă resurse educaționale care vor fi publicate pe o platformă. Formarea cu 85 de ore de curs/practică și materialele trebuie să fie gata până în septembrie 2025

Apelul PNRR pentru formarea a 100.000 de profesori în pedagogie digitală, de 80 de milioane de euro, a fost pus în consultare publică de Ministerul Educației. Cel puțin 50.000 de…
Vezi articolul

PSD cere să fie eliminată din proiectul Legii învățământului superior prevederea ca mandatele incomplete și cele în curs să fie luate în calcul pentru numărul maxim de mandate ale rectorilor  – amendament

Una dintre concesiile Ministerul Educației în fața cererilor de limitare a numărului de mandate ale rectorilor poate fi anulată în urma unui amendament PSD la proiectul legii învățământului superior, ce…
Vezi articolul

Proiect de lege de introducere a programului „Școală după școală” finanțat de stat în județele cu absenteism ridicat la Evaluarea Națională și BAC – inițiat de Raluca Turcan

Programul „Școala după școală” introdus de Ministerul Educației în școlile și județele unde absenteismul la Evaluarea Națională și Bacalaureat depășește 25% din numărul elevilor înscriși la începutul anului școlar în…
Vezi articolul