Hotărârea de Guvern adoptată miercuri, 4 iunie, privind transportul feroviar al studenților, afectat de ordonanța-„trenuleț” ce introducea măsuri de austeritate la finalul anului trecut, este criticată de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR). Aceasta apreciază că HG aduce unele clarificări și este de ajutor pentru studenți, dar notează că ele vin cu întârziere și momite categorii mari de posibil beneficiari.
Iar ANOSR precizează că solicită în continuare „revenirea la acordarea reducerii de 90% pe toate rutele”.
- Potrivit unui comunicat ANOSR emis joi dimineață, „deși considerăm că inițiativa va sprijini studenții pentru a beneficia de această facilitate, întârzierea procesului de adoptare a acestui act normativ, trecând 5 luni de la adoptarea O.U.G. nr. 156/2024 a creat numeroase obstacole pentru studenți, existând blocaje operaționale, limitând astfel și mai mult dreptul studenților de a beneficia de reducerea la transportul feroviar, deja restrâns în mod nejustificat prin ordonanță”.
„Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) critică vehement dezinteresul factorilor de decizie față de solicitările studenților cu privire la adoptarea cu celeritate a Hotărârii Guvernului pentru modificarea și completarea actului normativ care reglementează acordarea facilităților pentru studenți la transportul intern feroviar cu clarificarea modalității în care se aplică reducerea de 90%. În prezent, aceasta se aplică studenților doar între domiciliu și centrul universitar în care se află instituția de învățământ superior la care aceștia studiază, ca urmare a adoptării Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 156/2024 la finalul anului trecut”, arată organizația.
Aceasta arată: „criticăm faptul că decidenții au ales să omită includerea posibilității studenților a căror reședință nu este localitatea de domiciliu (cea menționată în actele de identitate), precum cei care dispun de viză de flotant, de a beneficia de reducere la transportul feroviar între centrul universitar în care studiază și localitatea în care au reședința”.
- Iar comunicatul precizează că, „deși clarificarea modului de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 156/2024 sprijină studenții pentru a beneficia de reducere la transportul feroviar, ANOSR susține în continuare eliminarea măsurii de austeritate total nejustificate care limitează flexibilitatea de deplasare a studenților și continuă demersurile pentru revenirea la acordarea reducerii de 90% pe toate rutele”.
Organizația studenților cere viitorului Guvern și tuturor partidelor care vor face parte din aceasta să elimine prevederile ordonanței care limitează dreptul studenților la transportul feroviar.
Comunicatul integral:
„Vă pasă de educație până când vă costă!
Poziția ANOSR cu privire la situația actuală a reducerii transportului feroviar pentru studenți
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) critică vehement dezinteresul factorilor de decizie față de solicitările studenților cu privire la adoptarea cu celeritate a Hotărârii Guvernului pentru modificarea și completarea actului normativ care reglementează acordarea facilităților pentru studenți la transportul intern feroviar cu clarificarea modalității în care se aplică reducerea de 90%. În prezent, aceasta se aplică studenților doar între domiciliu și centrul universitar în care se află instituția de învățământ superior la care aceștia studiază, ca urmare a adoptării Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 156/2024 la finalul anului trecut.
Ieri, 04.06.2025, Guvernul României a adoptat în ședință actul normativ ce prevede modificarea și completarea Normelor metodologice privind acordarea facilităților de transport intern feroviar și cu metroul pentru elevi și studenți, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 811/2023, cu scopul de a aduce anumite clarificări necesare pentru operaționalizarea măsurilor ordonanței trenuleț, care limitează dreptul studenților de a beneficia de reducerea de 90% la transportul feroviar pe toate rutele. Deși considerăm că inițiativa va sprijini studenții pentru a beneficia de această facilitate, întârzierea procesului de adoptare a acestui act normativ, trecând 5 luni de la adoptarea O.U.G. nr. 156/2024 a creat numeroase obstacole pentru studenți, existând blocaje operaționale, limitând astfel și mai mult dreptul studenților de a beneficia de reducerea la transportul feroviar, deja restrâns în mod nejustificat prin ordonanță.
ANOSR, în calitate de reprezentant legitim al tuturor studenților din România, s-a opus limitării dreptului studenților încă din stadiul de proiect al O.U.G. 156/2024, motiv pentru care, de la adoptarea actului normativ și până în prezent:
- am lansat o petiție în spațiul public prin care solicităm abrogarea prevederilor art. XXIX și care a strâns peste 54.000 de semnături
- am înaintat către toți membrii Parlamentului și Guvernului solicitări pentru a elimina limitarea impusă de ordonanță
- am realizat o analiză a impactului bugetar al sumelor alocate de la bugetul de stat pentru cheltuielile destinate subvenționării transportului feroviar pentru studenți, unde am evidențiat în mod clar faptul că în anul 2024 suma alocată reprezenta doar 0,027% din valoarea totală a bugetului general consolidat și 0,01% din PIB
- am participat la o serie de întâlniri și discuții cu factori de decizie la nivel național, fiind prezenți inclusiv la ședința Comisiei pentru învățământ a Senatului în momentul dezbaterii proiectului de Lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 156/2024
Totodată, în paralel cu demersurile pentru eliminarea prevederilor ordonanței, am participat în data de 21.01.2025 la o întâlnire cu reprezentanții Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (MTI), ai Ministerului Educației și Cercetării (MEC), ai Autorității pentru Reforma Feroviară (ARF) și ai operatorului feroviar de stat S.N.T.F.C. „CFR Călători” S.A. pentru a solicita explicații cu privire la aplicarea actului normativ și pentru a transmite propuneri și soluții la problemele identificate de noi, dar și semnalate de studenți din întreaga țară. Actul normativ include o parte dintre solicitările ANOSR, precum:
- Posibilitatea studenților care locuiesc sau studiază în localități fără stații de tren funcționale de a opta pentru localitățile din apropiere pentru care să li se aplice reducerea
- Posibilitatea studenților cu domiciliul în altă țară de a circula între centrul universitar și stația din proximitatea punctului de frontieră pe unde intră/ies din țară
- Posibilitatea studenților de a-și achiziționa bilete cu reducere inclusiv de la operatori feroviari diferiți, dacă pe ruta dintre domiciliu și centrul universitar călătoria nu se poate efectua cu mijloacele unui singur operator
- Posibilitatea studenților de a-și achiziționa bilete cu reducere inclusiv până la/de la o stație intermediară între centrul universitar și domiciliu, în cazul în care ruta cea mai favorabilă pentru aceștia implică deplasarea și cu un alt mijloc de transport pe o porțiune din drum
- Descrierea modului de soluționare a cazurilor în care studenții nu au evidențiată localitatea în care se află instituția de învățământ la care studiază pe legitimația de transport
- Posibilitatea studenților cu unul sau ambii părinți decedați, precum și a studenților proveniți din centre de plasament sau care au fost în plasament la familia extinsă, substitutivă sau la asistent maternal de a beneficia de gratuitate la transportul feroviar
Cu toate acestea, criticăm faptul că decidenții au ales să omită includerea posibilității studenților a căror reședință nu este localitatea de domiciliu (cea menționată în actele de identitate), precum cei care dispun de viză de flotant, de a beneficia de reducere la transportul feroviar între centrul universitar în care studiază și localitatea în care au reședința.
Deși clarificarea modului de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 156/2024 sprijină studenții pentru a beneficia de reducere la transportul feroviar, ANOSR susține în continuare eliminarea măsurii de austeritate total nejustificate care limitează flexibilitatea de deplasare a studenților și continuă demersurile pentru revenirea la acordarea reducerii de 90% pe toate rutele.
Lansăm, încă de pe acum, un apel ferm către viitorul Guvern al României, indiferent de componența acestuia, precum și în atenția tuturor partidelor care vor face pasul spre guvernarea statului să își asume eliminarea prevederilor ordonanței care limitează dreptul studenților la transportul feroviar, având în vedere toate raționamentele prezentate de ANOSR în spațiul public din luna decembrie și până în prezent.”
1 comment
Dragi studenti spalati va pe cap cu masurile luate de Nicusor Dan ca voi lati votat cu 2 maini!