Alianța organizațiilor studențești invită partidele la dezbatere pe tema învățământului superior, înaintea alegerilor

903 vizualizări
locuri în cămine - Studenția online
Foto: Pexels.com
Partidele politice care în prezent se pregătesc pentru alegeri locale și parlamentare sunt invitate de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) la o dezbatere cu studenții, pe tema învățământului superior, anunță organizația într-un comunicat de presă. Aceasta afirmă că alegerile sunt „prilejul oportun pentru a trasa obiectivele în domeniul învățământului superior pentru perioada următoare, precum și pentru a afla prioritățile de pe agenda educațională a partidelor politice pentru 2020-2024”. Dezbaterea este programată pentru 29 august.

Aceasta ar urma să aibă loc spre finalul Adunării Generale a organizației, programată între 27 și 30 august. Discuțiile propuse sunt stabilite pentru ora 14.00, la Casa de Cultură a Studenților din București.

Potrivit comunicatului ANOSR:

  • „În contextul intempestiv cauzat de apariția pandemiei COVID-19 la nivel internațional, este de necontestat faptul că educația este și va fi în continuare afectată. Tocmai de aceea, este nevoie de soluții concrete și fezabile, care pot diminua impactul negativ generat și care pot maximiza rezultatele obținute de principalii beneficiari, studenții. Așadar, considerăm esențială stabilirea unei viziuni clare și asumate în privința educației ca prioritate națională, pentru a responsabiliza în mod unitar atitudinea clasei politice și pentru a contura o viitoare coerență decizională.
  • Ne propunem ca, pe durata evenimentului, să inițiem un dialog constructiv privind temele de interes educațional între partidele politice și să dezbatem o serie de linii directoare, apte să implice comunitățile universitare și să îmbunătățească gradual calitatea vieții studenților, odată cu instalarea unui nou legislativ pentru viitorul mandat. „


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Universitatea din București se oferă să sprijine inclusiv prin cazare și hrană refugiații din Ucraina, să susțină protejarea patrimoniului universitar din această țară / Vor fi discuții cu MAE – rectorul Marian Preda

Universitatea din București consideră că e de datoria sa, în contextul conflictului din Ucraina, „să fim solidari și să venim cu propuneri concrete pentru sprijinirea studenților, profesorilor și a familiilor…
Vezi articolul

Proiectul câștigător în apelul pentru dezvoltarea platformei de evaluare a elevilor și realizarea de conținut digital, de 78 milioane de euro, anunțat de ministerul Educației / Pilotarea platformei se va face în 42 de școli din toată țara și vor fi instruiți 4.700 de profesori – surse

Proiectul câștigător în apelul pentru dezvoltarea platformei de evaluare a elevilor și realizarea de conținut digital, de 78 milioane de euro, a fost anunțat de ministerul Educației. Este vorba de…
Vezi articolul

Schemă de decontare pentru măști și dezinfectanți de 10 milioane de euro pentru universități, anunțată de Raluca Turcan. Majoritatea universităților vor desfășura cursuri la distanță, online

Universitățile vor putea deconta cheltuielile pentru măști și dezinfectanți din fonduri europene în valoare de 10 milioane de euro, a anunțat vicepremierul Raluca Turcan la reuniunea Consiliului Național al Rectorilor,…
Vezi articolul