American Councils caută familii-gazdă în București pentru cinci elevi din SUA, care vor studia în anul școlar 2025-2026 în licee din România, prin programul FLEX Abroad

1.367 de vizualizări
Foto: FLEX Abroad
American Councils for International Education caută familii din București care vor să găzduiască, în anul școlar 2025-2026, un elev american, în cadrul programului internațional FLEX Abroad.
Redăm mesajul organizației:

„Ambasada Statelor Unite în România, Ministerul Educației și Cercetării din România și American Councils for International Education anunță lansarea celei de-a doua ediții a programului de schimb FLEX Abroad, finanțat de Guvernul Statelor Unite ale Americii, prin intermediul Biroului Educațional și Cultural al Departamentului de Stat al SUA.

FLEX Abroad este un program international prin care cinci liceeni americani selectați printr-un proces riguros vor fi găzduiți în București, urmând să locuiască alături de familii românești voluntare și să frecventeze un liceu din capitală. Scopul programului este de a oferi acestor elevi o experiență autentică de integrare culturală, contribuind la consolidarea legăturilor de prietenie și înțelegere între România și Statele Unite. Programul facilitează apropierea dintre comunități prin educație, dialog și interacțiune umană.

Pentru desfășurarea optimă a programului, căutăm familii-gazdă din București dispuse să primească în grijă un elev american pentru întreaga durată a anului școlar căruia să-i ofere un mediu cald, stabil și primitor.

Ce presupune implicarea ca familie-gazdă?
  • Găzduirea unui elev american cu vârsta între 15 și 19 ani, pe durata anului școlar 2025–2026
  • Oferirea unui spațiu de locuit și a 3 mese pe zi
  • Implicarea elevului în viața de familie
  • Sprijin constant din partea echipei noastre – nu sunteți niciodată singuri
  • O alocație lunară pentru contribuția la cheltuielile de întreținere.

Elevii participanți sunt selectați în funcție de adaptabilitatea și motivația lor de a trăi într-un context cultural diferit. Aceștia sunt dornici să cunoască limba, obiceiurile și valorile românești, implicându-se activ în viața comunității gazdă. Programul aduce beneficii reale pentru familiile-gazdă: experiență interculturală directă, conexiuni internaționale durabile și oportunitatea de a promova valorile românești la nivel global.

Mai multe detalii pot fi accesate pe site-ul American Councils România, la adresa de email flexabroad.ro@americancouncils.org și numărul de telefon +40 758 100 503 – Adina Buleandră, Coordonator Local FLEX Abroad România”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Se deschide Centrul de Excelență București. Elevii se pot înscrie la cursuri de performanță la limba română, matematică, geografie, fizică și chimie între 20 și 24 noiembrie – model de cerere și criterii / Orele se țin la Colegiul Mihai Viteazul

Un nou centru de excelență pentru elevi se deschide în țară. Este vorba de Centrul de Excelență din Municipiul București (CExMB) care va organiza cursuri de performanță la română, matematică,…
Vezi articolul
Birocratizarea învățământului

Bursele școlare sunt acordate de fiecare școală conform propriilor interpretări ale noilor reguli, anunță Consiliul Național al Elevilor: Ministerul Educației evită dialogul, solicităm cu fermitate clarificări, altfel mii de elevi care ar putea beneficia de bursă ar putea fi privați de acest drept

Fiecare unitate de învățământ acordă burse conform propriilor interpretări asupra noului ordin de ministru care prevede criteriile, susține Consiliul Național al Elevilor într-un comunicat. Reprezentanții tinerilor spun că au primit…
Vezi articolul

Profesorul de Istorie Andrei Avram, despre noile planuri-cadru propuse de minister: Introducem istoria românilor în clasele a IX-a și a X-a, însă nu putem să studiem trunchiat, trebuie integrată în istoria universală

Istoria va fi predată trunchiat și va afecta capacitatea de înțelegere a elevilor, dacă proiectul planurilor-cadru pentru liceu va fi adoptat în forma actuală, consideră profesorul de Istorie Andrei Avram,…
Vezi articolul

Peste 50 de licee cu profil agricol, silvic, ecologic și protecția mediului pot primi până la 650.000 de euro pentru clădiri și dotări noi. Înscrieri până pe 16 septembrie în runda a II-a – apel PNRR

Runda a II-a a apelului de proiecte „Îmbunătățirea infrastructurii liceelor cu profil agricol”, care beneficiază de un buget de 21 de milioane de euro, a fost lansată luni de Ministerul Educației.…
Vezi articolul

Elevii de la școlile private și confesionale ar trebui să primească și ei burse de merit pentru premiile luate la concursurile naționale școlare, potrivit interpretării deciziei Curții Constituționale de către Ministerul Educației și Cercetării

Decizia Curții Constituționale prin care elevii din școlile private trebuie să primească burse de excelență olimpică, la fel ca cei din școlile de stat, s-ar putea aplica și asupra componentei…
Vezi articolul

Elevii să aibă libertatea de alegere a disciplinelor opționale în noile planuri-cadru pentru liceu, nu să fie impuse de școli, atrage atenția Uniunea Elevilor Reprezentanți

Ministerul Educaţiei a lansat pe 31 ianuarie în consultare publică proiectul noilor planuri-cadru pentru învăţământul liceal, însă propunerile au stârnit controverse în rândul elevilor, profesorilor și părinților. Deși inițiativa este…
Vezi articolul