An școlar 2025-2026. Aplicarea metodologiei de acordare a burselor elevilor este monitorizată în cadrul inspecțiilor tematice din județul Hunedoara. Rezultatele slabe la Evaluarea Națională și la BAC, criteriu pentru selecția școlilor – document

Foto: © Pressmaster | Dreamstime.com

Unul dintre aspectele urmărite în cadrul inspecțiilor școlare din județul Hunedoara se referă la monitorizarea aplicării metodologiei de acordare a burselor școlare, potrivit unui document publicat de Sindicatul Învățământ Preuniversitar (SIP) Hunedoara. Este vorba despre graficul unic de îndrumare și control al inspectoratului Școlar Județean Hunedoara pe anul școlar 2025-2026.

Conform documentului, inspecțiile tematice din județul Hunedoara vizează, printre altele, următoarele:

Potrivit ISJ Hunedoara, criteriile de selecție a unităţilor de învăţământ incluse în activităţile de îndrumare şi control sunt următoarele:

„1. Data ultimei inspecţii generale (după Harta inspecţiei generale a unităţilor de învăţământ din judeţul Hunedoara);

2. Unităţi de învăţământ cu rezultate slabe la evaluările şi examenele naţionale;

3. Unităţi de învăţământ cu disfuncţionalităţi în activitatea de management sau de colaborare cu partenerii educaţionali, rezultate în urma sesizărilor sau reclamaţiilor;

4. Unități în care se desfășoară programul „Școală după școală”;

5. Unități de învățământ cu învățământ seral, cu frecvență redusă, program „A doua șansă”;

6. Unități de învățământ cu risc de apariție a fenomenului de părăsire timpurie a școlii și a celui de segregare.”

Documentul Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara poate fi consultat mai jos:

Informații de context

Regulile pentru bursele școlare din anul școlar 2025-2026, aprobate prin Hotărârea nr. 732/2025 au fost publicate în Monitorul Oficial. Față de anul trecut, apar mai multe schimbări importante, printre care reducerea tipurilor de burse, tăierea la 15% a procentului de elevi din fiecare clasă eligibili pentru bursa de merit, coborârea la media 9 pentru aceste burse de merit și introducerea unor condiții mai restrictive pentru acordarea lor.

În 2024-2025 existau patru tipuri de burse: de merit, de reziliență, sociale, tehnologice și de performanță. Noul act normativ prevede doar trei: burse de merit, sociale și tehnologice. Bursele de performanță dispar, la fel și cele de reziliență.

Bursele sociale 2025-2026 se vor acorda pe criterii de venit – familii cu venituri sub 50% din salariul minim net pe economie – și pe criterii medicale sau sociale, pentru elevii orfani, cei aflați în protecție specială, cei cu dizabilități sau boli cronice, respectiv pentru cazurile speciale precum afecțiuni oncologice sau beneficiari de venit minim de incluziune. Elevii trebuie să fi promovat toate disciplinele și să aibă media 10 la purtare.

Bursele de merit se acordă doar pentru maximum 15% dintre elevii din fiecare clasă de gimnaziu și liceu, care trebuie să aibă media anuală de minimum 9,00 și media 10 la purtare. Elevii de clasa a V-a vor fi eligibili pe baza rezultatelor din primele două intervale de cursuri, iar cei de clasa a IX-a pe baza mediei de admitere sau a rezultatelor la olimpiade.

Cuantumurile burselor rămân la nivelul de anul trecut: 450 lei lunar pentru bursa de merit și 300 lei pentru bursele sociale și tehnologice. Autoritățile locale pot suplimenta aceste sume din bugetele proprii, conform documentului.

Ministerul Educației a introdus și o condiție comună pentru toate bursele: ele nu se mai acordă elevilor care acumulează mai mult de 10 absențe nemotivate pe lună. Pentru vacanța de vară, bursele sociale nu se plătesc elevilor care rămân corigenți la mai mult de o disciplină sau care au peste 20 de absențe nemotivate, la fel ca până acum.

În fiecare unitate de învățământ se va constitui o Comisie de management al burselor, iar listele cu beneficiari trebuie transmise până la 20 octombrie.

Comisia de management al burselor, care primește de la secretariatul unității de învățământ propunerile înaintate de către profesorul diriginte, verifică și analizează documentele depuse și stabilește lista elevilor beneficiari.

Componența Comisiei de management al burselor este următoarea:

Plățile se vor face lunar, până pe 20 ale lunii pentru luna anterioară, iar prima plată va fi pe 20 noiembrie.

Despre inspecțiile școlare

Tipuri de inspectie școlară și cine le realizează, potrivit normelor în vigoare, adică regulamentului de inspecție inspecție a unităților de învățământ preuniversitar din decembrie 2020.

„Inspecția unităților de învățământ preuniversitar se poate realiza de către:

După conținutul/obiectul principal al inspecției, se disting trei tipuri fundamentale de inspecție a unităților de învățământ preuniversitar: inspecția școlară generală a unităților de învățământ preuniversitar, inspecția tematică și inspecția de specialitate.

  1. Inspecția școlară generală a unităților de învățământ preuniversitar reprezintă o activitate de evaluare generală a performanțelor diferitelor categorii de unități de învățământ, prin raportare explicită la politicile educaționale, scopurile și obiectivele dezirabile propuse sau la standardele asumate în funcționarea acestora. 
  2. Inspecția tematică este o activitate de evaluare sau control a/al unui domeniu particular/mai multor domenii particulare al/ale activității unităților de învățământ preuniversitar sau a/al personalului care deservește aceste instituții, în principal, a/al activității cadrelor didactice. În cadrul acestui tip de inspecție se realizează inclusiv activități de consiliere, în raport cu obiectivele concrete vizate, în direcția îmbunătățirii continue a activității unității de învățământ.
  3. Inspecția de specialitate reprezintă o activitate de evaluare a competențelor profesionale/activității profesionale ale/a cadrelor didactice la nivelul disciplinei/ disciplinelor de studiu predate sau activităților educaționale pe care acestea le susțin. Inspecția de specialitate vizează, în mod direct, calitatea activităților didactice în raport cu beneficiarii primari ai educației, respectiv antepreșcolarii, preșcolarii și elevii.

Tipurile de inspecție de specialitate sunt:

Foto: © Pressmaster | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
La bursele sociale este birocraţie, spune un director de școală: Am avut situaţii în care părintele a prezentat un certificat medical cu o miopie și a trebuit să ne ducem în metodologie, să căutăm, să mergem la cabinetul medical. Cred că profesorul ar trebui să se focuseze strict pe actul pedagogic
Burse 2025. Secretarele din școli se transformă în economiști și medici, spune directoarea Violeta Filip: În economişti, pentru că trebuie să verifice veniturile, în medici, pentru că avem burse medicale şi trebuie să analizăm documentele medicale pe care le depun părinţii
BREAKING Schismă în coaliția de guvernare: Reintroducerea burselor de excelență olimpică și revenirea la plata cu ora în cuantumul stabilit înainte de Legea Bolojan au fost votate de Comisia de muncă de la Camera Deputaților, prin amendamente depuse de doi deputați PSD la proiectul care transformă OUG 57/2023 în lege
Burse sociale 2025. Situațiile în care părinții pot depune dosarele după termenul de 2 octombrie
OFICIAL Criterii și acte necesare pentru bursele sociale din anul școlar 2025-2026 / Dosarele se depun până pe 2 octombrie – Modele de cerere
Exit mobile version