Burse sociale 2025. Situațiile în care părinții pot depune dosarele după termenul de 2 octombrie

18.588 de vizualizări
Foto: © Aaron Amat | Dreamstime.com
Metodologia-cadru pentru bursele sociale în anul școlar 2025-2026 prevede că părinții care nu au reușit să depună dosarele pentru burse până la termenul limită de 2 octombrie 2025 nu mai pot face asta ulterior, însă există câteva excepții. Potrivit documentului, listele elevilor pot fi actualizate pe parcursul anului școlar în cazuri precum transferul, decesul unui părinte, apariția unei situații medicale sau corectarea unor erori materiale, dar și atunci când intervin schimbări în situația socială, financiară ori medicală a elevului.
  • Amintim că metodologia-cadru pentru bursele școlare în anul școlar 2025-2026, aprobată prin hotărâre de guvern și publicată pe 5 septembrie în Monitorul Oficial, conține prevederi care impun depunerea dosarelor pentru bursă socială în termen de 25 de zile calendaristice de la debutul cursurilor.

Potrivit Hotărârii de Guvern, excepțiile sunt:

  • actualizarea listei din motive obiective „cum ar fi transferul elevilor, decesul unui părinte, apariția unei situații medicale dintre cele prevăzute în prezenta metodologie-cadru, o eroare materială a personalului unității de învățământ
  • modificări ulterioare de situație socială/financiară/medicală.

Totuși, dosarele depuse în termenul prevăzut pot fi corectate sau completate după data de 2 octombrie, dar numai la cererea școlii, mai este precizat în document.

Prevederile care arată în ce situații părinții pot depune sau completa dosarele pentru bursele sociale după termenul-limită de 2 octombrie 2025, extrase din HG 732:

  • Art. 13 alin. (7) Lista elevilor beneficiari de burse sociale poate fi revizuită lunar, la cererea beneficiarilor, prin includerea celor a căror situație financiară/socială/medicală s-a modificat pe parcursul anului școlar și fac dovada încadrării în condițiile prevăzute.
  • Art. 24 alin. (5) După expirarea termenului de depunere, părinții/reprezentanții legali pot completa sau corecta dosarele incomplete sau incorecte, la solicitarea Comisiei de management al burselor, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la solicitare.
    .
  • Art. 26 alin. (3) Lista elevilor beneficiari se actualizează ori de câte ori este nevoie, cu aprobarea consiliului de administrație al unității de învățământ, se semnează de către director și se transmite la ISJ/ISMB. Lista se modifică doar în cazuri bine justificate, cum ar fi transferul elevilor, decesul unui părinte, apariția unei situații medicale dintre cele prevăzute în prezenta metodologie-cadru, o eroare materială a personalului unității de învățământ. Nu se adaugă pe listă beneficiarii ai căror părinți nu au depus în termenul-limită dosarele pentru obținerea burselor sociale.
Informații de context

Regulile pentru bursele școlare din anul școlar 2025-2026, aprobate prin Hotărârea nr. 732/2025 au fost publicate în Monitorul Oficial. Față de anul trecut, apar mai multe schimbări importante, printre care reducerea tipurilor de burse, tăierea la 15% a procentului de elevi din fiecare clasă eligibili pentru bursa de merit, coborârea la media 9 pentru aceste burse de merit și introducerea unor condiții mai restrictive pentru acordarea lor.

În 2024-2025 existau patru tipuri de burse: de merit, de reziliență, sociale, tehnologice și de performanță. Noul act normativ prevede doar trei: burse de merit, sociale și tehnologice. Bursele de performanță dispar, la fel și cele de reziliență.

Bursele sociale 2025-2026 se vor acorda pe criterii de venit – familii cu venituri sub 50% din salariul minim net pe economie – și pe criterii medicale sau sociale, pentru elevii orfani, cei aflați în protecție specială, cei cu dizabilități sau boli cronice, respectiv pentru cazurile speciale precum afecțiuni oncologice sau beneficiari de venit minim de incluziune. Elevii trebuie să fi promovat toate disciplinele și să aibă media 10 la purtare.

Bursele de merit se acordă doar pentru maximum 15% dintre elevii din fiecare clasă de gimnaziu și liceu, care trebuie să aibă media anuală de minimum 9,00 și media 10 la purtare. Elevii de clasa a V-a vor fi eligibili pe baza rezultatelor din primele două intervale de cursuri, iar cei de clasa a IX-a pe baza mediei de admitere sau a rezultatelor la olimpiade.

Cuantumurile burselor rămân la nivelul de anul trecut: 450 lei lunar pentru bursa de merit și 300 lei pentru bursele sociale și tehnologice. Autoritățile locale pot suplimenta aceste sume din bugetele proprii, conform documentului.

Ministerul Educației a introdus și o condiție comună pentru toate bursele: ele nu se mai acordă elevilor care acumulează mai mult de 10 absențe nemotivate pe lună. Pentru vacanța de vară, bursele sociale nu se plătesc elevilor care rămân corigenți la mai mult de o disciplină sau care au peste 20 de absențe nemotivate, la fel ca până acum.

În fiecare unitate de învățământ se va constitui o Comisie de management al burselor, iar listele cu beneficiari trebuie transmise până la 20 octombrie.

Comisia de management al burselor, care primește de la secretariatul unității de învățământ propunerile înaintate de către profesorul diriginte, verifică și analizează documentele depuse și stabilește lista elevilor beneficiari.

Componența Comisiei de management al burselor este următoarea:

  • președinte — director/director adjunct;
  • membri — 3-9 profesori pentru învățământul primar/profesori diriginți;
  • secretar — secretar-șef/secretar/informatician.

Plățile se vor face lunar, până pe 20 ale lunii pentru luna anterioară, iar prima plată va fi pe 20 noiembrie.

Foto: © Aaron Amat | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
OFICIAL Criterii și acte necesare pentru bursele sociale din anul școlar 2025-2026 / Dosarele se depun până pe 2 octombrie – Modele de cerere


3 comments
  1. O anomalie la bursele sociale cu veniturile pe luni octombrie 2024-septembrie 2025
    Când Anaf-ul îți eliberează adeverință doar pe an întreg.
    Complică lucrurile să nu poți aduce actele ce le cer
    Soția are contract de colaborare pe bază de comision, ei îi virează brut! De unde să i-au venit net
    Declarație de la notar!!!

  2. Cum se face verificarea burselor sociale pe baza de venit? Cum se face justificarea veniturilor de către solicitați? Întreb în condițiile în care, în anul precedent am avut peste 20 cazuri în care una scria în declarație si alta în Patrimven. Cum filtram acele dosare dacă nu mai avem voie sa verificam în Patrimven? Deși cei de la Anaf au zis ca nu am avea nicio interdicție de genul acesta. Cine lămurește aceaste contradicții? Într.un an auster, plin de restricții, acordam burse pe baza declarație pe propria răspundere unor persoane fără conștiința.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Școala de vară de la Măgurele, pentru liceeni și profesori de știință și tehnologie, între 21 august și 4 septembrie / Înscrieri până pe 25 iulie / Învățare bazată pe proiect, ateliere și dezbateri

Școala de vară de Știință și Tehnologie de la Măgurele (MSciTeh) se organizează anul acesta în perioada 21 august – 4 septembrie 2021 și așteaptă elevi de liceu, profesori din aria STEM (științele…
Vezi articolul

Microbilog al Universității de Medicină din Iași, despre etapele dezvoltării unui vaccin și ce efect are închiderea școlilor și facultăților în răspândirea coronavirusului: „Mai curând copiii de vârstă mică par să fi înțeles importanța acestor măsuri”

Care sunt principalele diferențe între noul coronavirus și gripa sezonieră, dacă și ce efect au măsurile de închidere a instituțiilor de învățământ, precum și care sunt etapele cercetării și dezvoltării…
Vezi articolul

BAC 2026. Maria Manea, profesoară de Limba română: Din discuția cu elevii de clasa a XII-a, am identificat faptul că nu știu să construiască de unii singuri un eseu structurat. Timpul de 3 ore este, într-adevăr, pentru foarte mulți dintre ei, prea scurt

Maria Manea, fost secretar de stat în Ministerul Educației și profesoară de Limba și literatura română la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din București, a vorbit despre eseul structurat de la…
Vezi articolul

Rankingurile luate în calcul ar trebui să aibă aceeași pondere pentru metarankingul național al universităților, care va conta pentru 40% din fondurile alocate de Ministerul Educației pentru cercetarea universitară – proiecte de metodologii / Daniel David, UBB: Demers promițător, dar trebuie corectat

Metarankingul universităților românești, ce urmează să fie realizat de un nou grup de experți sub umbrela Ministerului Educației, ar urma să țină cont de clasamentele internaționale care evaluează “global” universitățile,…
Vezi articolul
Sursa foto: Turnul Sfatului

Ecoul „Legii Bolojan” în 3 școli din Sibiu: Învățământ simultan, clase mai puține și un nou termen în vocabularul profesorilor: „catedra mozaic” / „Fiind profesor de matematică, la fizică mă descurc, dar biologia o reînvăț în rând cu copiii” – Turnul Sfatului

În sălile de clasă din trei școli din județul Sibiu, ecoul „Legii Bolojan”, care a adus o serie de schimbări în Educație, se aude diferit. Dacă la Liceul Tehnologic din…
Vezi articolul