ANAF a recuperat mai puțin de un sfert din prejudiciul de 1,25 milioane de lei provocat de rectorul Politehnicii Mihnea Costoiu în dosarul „Baza Cutezătorii” / Costoiu a scăpat de condamnarea penală pentru că a intervenit prescripția după aplicarea deciziilor CCR

4.229 de vizualizări
Mihnea Costoiu / Sursa foto: Ilona Andrei – G4Media.ro
ANAF București a recuperat de la rectorul Politehnicii București, Mihnea Costoiu, doar 272.716 de lei din suma de 1.248.448 de lei, reprezentând prejudiciul din dosarul Baza Cutezătorii, la plata căruia a fost obligat de instanță, potrivit unui răspuns al ANAF la solicitarea G4Media.ro.

Aceasta este situația după 2 ani de la sentința definitivă a Înaltei Curți din aprilie 2023. Inițial, în martie 2022, Costoiu a fost condamnat pentru abuz în serviciu, în primă instanță, la 3 ani de închisoare cu suspendare, însă în aprilie 2023, a scăpat de condamnarea penală ca urmare a intervenirii prescripției după ce instanța a aplicat deciziile CCR.

ANAF București precizează în răspunsul pentru G4Media.ro că a luat măsuri pentru recuperarea restului banilor: a pus poprire pe veniturile lui Costoiu și pe sume pe care acesta trebuie să le primească de la terți; i-a pus sechestru pe un teren de 4.257 metri pătrați, pe un altul de 67,38 de mp, pe un garaj 10,69 mp, o pivniță de 12,04 mp și un apartament de 56,69 mp.

Citește articolul integral pe G4Media.ro


1 comment
  1. judecătorii amână procesul până se prescrie fapta.Suntem de tot râsul. Nu am văzut nici un caz în care să i se confiște suma prejudiciată.La fel se întâmplă și în mediul privat, când cei ce dau „guși”de sume imense, până se judecă cazul ei vând toate activele societății,te înscrii că păgubit la masa credala,dar nu mai ai ce recupera de la ei.De ce nu sunt urmăriți ulterior ca persoane fizice? Datorită legilor proaste și intenționate de la noi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Sursa foto: Turnul Sfatului

Ecoul „Legii Bolojan” în 3 școli din Sibiu: Învățământ simultan, clase mai puține și un nou termen în vocabularul profesorilor: „catedra mozaic” / „Fiind profesor de matematică, la fizică mă descurc, dar biologia o reînvăț în rând cu copiii” – Turnul Sfatului

În sălile de clasă din trei școli din județul Sibiu, ecoul „Legii Bolojan”, care a adus o serie de schimbări în Educație, se aude diferit. Dacă la Liceul Tehnologic din…
Vezi articolul

Rezultatele de la Evaluarea Națională de la clasa a VI-a 2022 au fost publicate. 1.200 de elevi care s-au transferat de la oraș, la sat, au avut performanțe mai slabe din cauza școlilor în care au ajuns, din mediul rural

Raportul privind Evaluarea Națională pentru Matematică și Științe, clasa a VI-a 2022, a fost publicat de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație. Documentul a urmărit performanțele unor elevi…
Vezi articolul

Ministerul Educației a redeschis apelul PNRR pentru depunerea cererilor de finanțare pentru școlile din programul de reducere a abandonului școlar, runda 1, la 6 luni de la semnarea contractelor / Surse: 40 de școli ar fi vizate

Ministerul Educației a decis redeschiderea perioadei de depunere a documentației pentru școlile incluse în Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS), potrivit edu.ro. Conform surselor Edupedu.ro, 40 de unități de…
Vezi articolul