Analiză a mediului de afaceri: Doar 20% din liceele tehnologice și școlile profesionale care nu sunt duale fac practică cu elevii

1.221 de vizualizări
Mariuca Talpes / Foto: www.wall-street.ro
Doar 20% dintre liceele tehnologice și școlile profesionale care nu sunt duale fac practică în mod real cu elevii, arată analizele Coaliției pentru Dezvoltarea României, organizație a mediului de afaceri din care care fac parte cele mai mari și importante organizații de companii din România. „Școlile profesionale au obligația să încheie parteneriate, însă încheie cu firme prietene și prin contract nu se angajează la nimic”, a acuzat Măriuca Talpeș, liderul grupului pe educație din CDR.

Declarațiile au fost făcute la evenimentul de lansare a platformei digitale Meserii.ro, realizate de organizația CivicNet cu sprijinul OMV Petrom; acesta este primul site care încrucișează datele de la Ministerul Educației, cu cele de la Ministerul Finanțelor și Institutul Național de Statistică, pentru a arăta toate școlile profesionale și liceele tehnologice din țară, numărul de elevi aflați în pregătire în fiecare calificare și companiile cu obiect de activitate legat de calificările elevilor.

„În task force-ul din Coaliția pentru Dezvoltarea României, am analizat câte școli profesionale chiar fac practică, câte licee tehnologice chiar au ateliere și un partener pentru practica copiilor, iar procentele sunt foarte mici. Aici nu vorbesc despre dual. Cred că 20% din aceste școli, care nu sunt în dual, fac practica respectivă”, a declarat Măriuca Talpeș.

Aceasta a susținut că „școlile profesionale au obligația să încheie parteneriate, însă încheie cu firme prietene și prin contract nu se angajează la nimic. 80% dintre copiii care sunt în Învățământul Profesional și Tehnic – iar cei mai mulți copii la clasa a IX-a merg în școlile profesionale și licee tehnologice, la dual sunt încă foarte puțini – chiulesc. Restul cam 20% au șansa să facă cât de cât o calificare”.

„Pe de altă parte, profesorii care îi primesc pe copii la partea teoretică nu îi prea apreciază pe elevi și le spun: acum, dacă ați ajuns la profesională, voi nu prea puteți, să o luăm mai ușor. Deci și partea teoretică și practica pentru ei este o perioadă aproape pierdută”, a continuat liderul Grupului de lucru Educație din Coaliția pentru Dezvoltarea României.

Talpeș a precizat că, la nivelul CDR, a „discutat cu angajatorii, acolo unde ei se plâng că nu au oameni. Am vorbit cu partea de HORECA, în ideea că restaurantele și hotelurile se plângeau că nu au copii. Și uitându-ne în școlile profesionale am văzut că erau aproape 40.000 de copii în pregătire. Angajatorii nu știau. Angajatorii trebuie să se uite unde sunt copiii care fac practică pe zona pe care o doresc”.

„De ani de zile se întâmplă aceleași parteneriate, aceleași calificări. În afara dualului, sunt excepții școlile în care chiar se fac calificări”, a avertizat aceasta.

În ceea ce privește imaginea pe care școlile profesionale o au în societate, Măriuca Talpeș a declarat că „mentalitatea părinților este generată fix de succesul sau insuccesul în viață al copiilor lor. Acolo unde au văzut că există rezultate, că la Kronstadt (Școala Profesională Germană din Brașov – n.red.) se întâmplă lucruri bune, se bat pe locuri. Media mediilor de intrare la liceele teoretice e peste 8, media mediilor la licee tehnologice este sub 7, iar la profesională va fi sub 5. La tehnologic, jumătate din timpul lor vor chiuli. Mi se pare o mare dramă să ții copiii blocați într-un liceu unde, de fapt, nu fac nicio practică”.

Mariuca Talpes / Foto: www.wall-street.ro

Citește și:

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Este imposibil ca istoria românilor și cea universală să fie parcurse în doar doi ani, cu o singură oră de istorie pe săptămână, arată analiza Facultății de Istorie a UB pe noile planuri-cadru propuse în dezbatere: Elevii vor risca să devină analfabeți funcțional din punct de vedere istoric

Reacție categorică a Facultății de Istorie a Universității din București care cere Ministerului Educației și Cercetării (MEC) să revizuiască proiectul de plan-cadru de liceu lansat pe 31 ianuarie în consultare…
Vezi articolul

DOCUMENT Salariile profesorilor din România să fie legate de performanța acestora, reformele în certificarea și evaluarea lor să fie revizuite, să fie luate măsuri care să evite suprapuneri și conflicte de interese în evaluările școlilor – printre cele 18 recomandări-cadru ale OCDE pentru Ministerul Educației

Salarizarea profesorilor, organizarea sistemului de școli, modul cum se desfășoară evaluarea acestora și cum sunt colectate datele – toate prezintă plusuri, dar și foarte multe minusuri, într-un raport elaborat de…
Vezi articolul

INTERVIU O descriere a situației din Franța precum cea făcută de George Simion la postul francez CNews „nu poate trece drept altceva decât insultă” pentru francezi / „Un afront limpede, în condițiile în care tu ai un parteneriat strategic cu Franța” – profesorul Sergiu Mișcoiu, Facultatea de Studii Europene din Cluj

Seria de declarații cu privire la Franța, președinția franceză și orașele Franței, făcută de candidatul AUR în alegerile prezidențiale, George Simion, la postul de televiziune CNews „nu poate trece drept…
Vezi articolul

Cine va fi ministrul Educației? Atenție la portofoliul cu cea mai mare putere simbolică, după eșecul Iohannis, incompetența guvernării și campania care a premiat prin vot discursul neolegionar și anti-știință

Atenție la viitorul ministru al Educației! Învățământul este portofoliul de mare importanță simbolică în România aruncată în buza fascismului, prin politicile anti-educaționale promovate de încă președintele Iohannis. Au înțeles PSD-PNL-USR-UDMR…
Vezi articolul