Analiză a mediului de afaceri: Doar 20% din liceele tehnologice și școlile profesionale care nu sunt duale fac practică cu elevii

1.223 de vizualizări
Mariuca Talpes / Foto: www.wall-street.ro
Doar 20% dintre liceele tehnologice și școlile profesionale care nu sunt duale fac practică în mod real cu elevii, arată analizele Coaliției pentru Dezvoltarea României, organizație a mediului de afaceri din care care fac parte cele mai mari și importante organizații de companii din România. „Școlile profesionale au obligația să încheie parteneriate, însă încheie cu firme prietene și prin contract nu se angajează la nimic”, a acuzat Măriuca Talpeș, liderul grupului pe educație din CDR.

Declarațiile au fost făcute la evenimentul de lansare a platformei digitale Meserii.ro, realizate de organizația CivicNet cu sprijinul OMV Petrom; acesta este primul site care încrucișează datele de la Ministerul Educației, cu cele de la Ministerul Finanțelor și Institutul Național de Statistică, pentru a arăta toate școlile profesionale și liceele tehnologice din țară, numărul de elevi aflați în pregătire în fiecare calificare și companiile cu obiect de activitate legat de calificările elevilor.

„În task force-ul din Coaliția pentru Dezvoltarea României, am analizat câte școli profesionale chiar fac practică, câte licee tehnologice chiar au ateliere și un partener pentru practica copiilor, iar procentele sunt foarte mici. Aici nu vorbesc despre dual. Cred că 20% din aceste școli, care nu sunt în dual, fac practica respectivă”, a declarat Măriuca Talpeș.

Aceasta a susținut că „școlile profesionale au obligația să încheie parteneriate, însă încheie cu firme prietene și prin contract nu se angajează la nimic. 80% dintre copiii care sunt în Învățământul Profesional și Tehnic – iar cei mai mulți copii la clasa a IX-a merg în școlile profesionale și licee tehnologice, la dual sunt încă foarte puțini – chiulesc. Restul cam 20% au șansa să facă cât de cât o calificare”.

„Pe de altă parte, profesorii care îi primesc pe copii la partea teoretică nu îi prea apreciază pe elevi și le spun: acum, dacă ați ajuns la profesională, voi nu prea puteți, să o luăm mai ușor. Deci și partea teoretică și practica pentru ei este o perioadă aproape pierdută”, a continuat liderul Grupului de lucru Educație din Coaliția pentru Dezvoltarea României.

Talpeș a precizat că, la nivelul CDR, a „discutat cu angajatorii, acolo unde ei se plâng că nu au oameni. Am vorbit cu partea de HORECA, în ideea că restaurantele și hotelurile se plângeau că nu au copii. Și uitându-ne în școlile profesionale am văzut că erau aproape 40.000 de copii în pregătire. Angajatorii nu știau. Angajatorii trebuie să se uite unde sunt copiii care fac practică pe zona pe care o doresc”.

„De ani de zile se întâmplă aceleași parteneriate, aceleași calificări. În afara dualului, sunt excepții școlile în care chiar se fac calificări”, a avertizat aceasta.

În ceea ce privește imaginea pe care școlile profesionale o au în societate, Măriuca Talpeș a declarat că „mentalitatea părinților este generată fix de succesul sau insuccesul în viață al copiilor lor. Acolo unde au văzut că există rezultate, că la Kronstadt (Școala Profesională Germană din Brașov – n.red.) se întâmplă lucruri bune, se bat pe locuri. Media mediilor de intrare la liceele teoretice e peste 8, media mediilor la licee tehnologice este sub 7, iar la profesională va fi sub 5. La tehnologic, jumătate din timpul lor vor chiuli. Mi se pare o mare dramă să ții copiii blocați într-un liceu unde, de fapt, nu fac nicio practică”.

Mariuca Talpes / Foto: www.wall-street.ro

Citește și:

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Prioritățile europene în educație, pentru următorul deceniu: digitalul, tranziția verde, recuperarea post-pandemie – oficiali ai Comisiei și ai Parlamentului European, la Summitul Educației

Transformarea digitală și tranziția verde au fost principalii piloni ai descrierilor oferite de reprezentanții forurilor europene pentru schimbările prin care va trece educația pe continent în următorul deceniu, conform prezentărilor…
Vezi articolul

Sprijinul pentru elevii cu nevoi speciale, din grupuri minoritare sau defavorizate: România stă bine instituțional, dar are lipsuri majore, de la infrastructură la curriculum și formarea cadrelor didactice – studiu comparativ european

România are instituții care să o sprijine în asigurarea incluziunii și diversității în școli, dar și în combaterea discriminării, are date considerabile referitoare la elevi, iar curriculumul include, generic vorbind,…
Vezi articolul

O nouă competență-cheie va fi evaluată la capitolul Științe în cadrul testelor PISA 2025, la care vor participa elevi care încep acum clasa a VIII-a: capacitatea de a cerceta și folosi informații științifice atunci când acționează sau iau decizii

Următoarea rundă a evaluărilor internaționale PISA, ce va avea loc în 2025, aduce modificări în privința modului în care vor fi evaluate competențele-cheie ale elevilor la capitolul Științe, în ideea…
Vezi articolul
Dragos Iliescu / Foto: Facebook

Efectul Flynn în România, concluziile celui mai mare studiu cu privire la inteligența românilor. Dragoș Iliescu: Nivelul din 1989 a fost cel mai mare pe care România l-a avut în IQ, după care a urmat o prăbușire. Noi suntem astăzi, educațional, ca după Război

Performanțele cognitive ale românilor sunt astăzi la nivelul pe care îl aveam după Al Doilea Război Mondial. Concluzia aparține celui mai amplu studiu cu privire la evoluția scorurilor de inteligență…
Vezi articolul

EXCLUSIV Mircea Miclea: Universitățile trebuie evaluate internațional urgent, pe modelul clasificării aplicate de Daniel Funeriu. Cele slabe pierd finanțarea de la stat, iar banii pleacă spre programele universitare care fac performanță

Universitățile din România și programele lor de studii trebuie să fie urgent evaluate de către ARACIS și de o agenție din registrul european al agențiilor de asigurare a calității, pentru…
Vezi articolul

România este țara UE cu cei mai mulți copii cu vârste preșcolare care nu sunt înscriși la grădiniță, de aproape trei ori mai mult decât media europeană – ultimele date Eurostat / Aproape jumătate dintre copiii în risc de sărăcie nu ajung deloc la grădiniță sau merg la program scurt, contrar tendințelor europene

Mai bine de un sfert dintre copiii români cu vârste între 3 și 6 ani nu merg deloc la grădiniță, un „record” la nivel UE, unde de aproape trei ori…
Vezi articolul