Anchetă la Colegiul Național Şcoala Centrală din București, după ce o profesoară de Limba și literatura română i-ar fi amenințat pe elevii de clasa a V-a, iar un elev de liceu trimis de aceasta să-i liniștească i-ar fi agresat

5.720 de vizualizări
Școala Centrală din București / Foto: cnscb.ro
O profesoară de la Colegiul Național „Școala Centrală” din București este anchetată după ce o înregistrare audio publicată de stirilekanald.ro o surprinde când le vorbește copiilor cu un limbaj jignitor și amenințător. Conducerea școlii a confirmat declanșarea unei cercetări interne atât pentru cadrul didactic, cât și pentru elevul de liceu implicat în incident.

Potrivit informațiilor publicate de sursa citată, incidentul a avut loc miercuri, 15 octombrie, în timpul unei ore de Educație Socială la clasa a V-a, moment în care profesoara titulară întârzia, iar copiii au început să facă gălăgie. Zgomotul a deranjat o clasă de a X-a aflată în sala vecină, la ora de Limba Română.

Profesoara de română ar fi trimis un elev de liceu să calmeze copiii. Elevii de clasa a V-a susțin însă, pe înregistrare, că liceanul i-ar fi lovit. Ulterior, profesoara care apare în înregistrare ar fi intrat în sala elevilor mici și le-ar fi vorbit pe un ton amenințător:

„Eu am ore vizavi de voi și explic niște lucruri foarte dificile, elevii mei nu
înțeleg nimic, iar el este elevul meu și, în loc să stea să mă asculte, l-am trimis să vă păzească pe voi. Așază-te! De ce urlați ca toți dracii și deranjați pe toată lumea aici? Dacă râzi, vin eu la tine. Dacă îți dau una, acolo înțepenești, în banca aia!”

„Mă, dacă mă hotărăsc să vin vreodată la voi să facem Română, mai întâi vă bat pe toți de nu mai mișcă nimeni din bancă, pe urmă facem Româna”.

„Nu vă dați seama că în jur sunt clase și sunt ore? Vă dați seama de acest lucru, copii? Și nu vă dați seama că urlând, de parcă sunteți din altă lume, nu oameni, vă dați seama cât deranjați pe toată lumea? Tu de ce râzi ca prostul? Termină cu râsul!”

„Păi dacă îmi pun mintea să vin la una-două ore cu voi, știți ce liniște se face aici? O să vorbesc cu conducerea școlii să vă ia de aici și să vă ducă la subsol. Puteți să urlați acolo de dimineața până seara. Dacă mai iese unul afară, îmi pun băiatul să-l ia de guler și să-l aducă la mine. Hai să nu mai râdem ca proștii când nu e cazul de râs”.

Conducerea Colegiului Național „Școala Centrală” a confirmat pentru Știrile Kanal D că părinții au depus o sesizare oficială în dimineața următoare incidentului și că a fost declanșată o cercetare internă.

„Când este implicat un cadru didactic, Consiliul de Administrație stabilește o comisie de cercetare prealabilă distinctă”, a declarat prof. Daiana Irenne Azamfirei, director adjunct al școlii.

Aceasta a adăugat că elevul de clasa a X-a și profesoara implicată vor fi audiați separat, iar părinții copiilor din clasa a V-a vor fi chemați la discuții. „În situația în care părinții sunt la serviciu, nu pot să vină, trebuie să decalăm…”, a mai explicat reprezentanta școlii, sugerând că evaluarea ar putea dura câteva zile.


8 comments
  1. Eu deja am înțeles un lucru, așa cum elevii n-au niciun fel de scrupule in relațiile cu profesorii,nici noi nu trebuie sa avem mila(ca sunt copii,bla,bla).Pur si simplu, ca sa nu ne expunem,cu zâmbetul pe buze,punem noi mana pe regulament,apasam noi butonul de bullying,acționăm cu sânge rece.De sancțiuni si de regulamente le e cel mai frică, atunci sa-i lovim unde-i doare mai tare.Decat sa tipam si sa ieșim tot noi prost,mai bine sa ne păstrăm calmul si sa acționăm precum chirurgul care taie,e varianta cea mai simplă si eficace.

  2. Nu mai este nimeni impresionat.Stim cu toții cum sunt astfel de clase de nesimțiți care cred ca li se cuvine totul și se comporta ca atare.Horror!De aceea nici nu venise profesoara la ei!Bine ca au părinții bani de meditații ca altfel nici 5 nu vor lua la EN.

  3. Unii elevi au carențe mari de educație primară, pentru că, de fapt, părinții lor au aceste carențe. Si ce sa le transmită? Tupeu și nesimțire. Când școala ia pozitia de drepți in fața părinților, atotștiutori, e vai de ea! E jale in învățământ

  4. Așa, și ce rău le-a făcut animalelor? Cu ei trebuie să discuți la un nivel pe care-l pricep, și dacă ăsta era comportamentul lor sigur acasă e o junglă, la fiecare din ei. Cu cei din junglă așa se discută, altfel nici nu te aud.

    Oricum, a vorbit suficient de calm cu ei, dacă s-a ajuns la a fi nevoie să se ducă – din ora ei – să le ceară golanilor să înceteze cu maimuțăreala. Și sunt doar a V-a…

  5. Am si eu in scoala clase din astea de descreierati care arunca mobilierul de pereti. Unul a adus rahat intr-o punga si a izbit-o de tablă. A venit tata-sau la scoala si a zis ca profesorii sunt vinovati de comportamentul baiatului, pentru ca nu il lasa sa faca ce vrea el si ia note proaste. Alta mama zis ca ne da in judecata daca mai comentam că fiică-sa de clasa a 6-a vine cu gene false ca niste mături si cu unghii de 4 cm. Mai am 12 ani până la pensie. Abia aștept.

    1. *aruncau

    2. Dacă mai apucam pensia .La cât de „moderni” sunt unii copii ,12 ani par asa departe.Stresul este foarte mare.Chiar nu va mai veni nimeni,cred ca și mai mulți vor pleca.Toti nesimțiții și dezaxații au drepturi și tu trebuie sa fii Buddha!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Material susținut de ROMANIA TECH NATION

Robo Hackathon pentru copiii de gimnaziu, organizat de coordonatorul Festivalului de Film și Istorii Râșnov. Mihai Dragomir: Ne dorim să găsim copii talentați cu care să pornim un club de robotică, alături de companii care folosesc roboți industriali

Orașul Râșnov este unul dintre cele mai clare exemple ale efectelor pe care investiția în școală, grădiniță și creșă le are asupra dezvoltării locale. În iunie va găzdui primul concurs…
Vezi articolul

Cum vor da teste elevii până în clasa a IV-a, dacă ajung să învețe online? „Lucrările de control” trebuie să permită accesul la „cărți deschise”, la surse de informare în mod deliberat – prevede Ghidul pentru învățământ primar

Elevii s-ar putea folosi de surse deschise atunci când dau un test online, în cazul scenariului roșu din învățământul primar. Mai exact, în ghidul școlar pentru clasele primare, publicat marți…
Vezi articolul

Școlile mai pot cere bani pentru programul Săptămâna Verde până la finalul anului 2025 / Fondul de 100 de milioane de lei alocat de Administrația Fondului de Mediu nu a fost cheltuit, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu

Fondul de 100 de milioane de lei alocat de Administrația Fondului de Mediu (AFM) pentru desfășurarea programului Săptămâna Verde în 2024 și 2025 nu a fost cheltuit, spune ministra Mediului,…
Vezi articolul

Radiografia universităților, realizată de studenți: Planuri de învățământ neactualizate, care ignoră piața muncii. Propagandă politică prezentă, taxe ilegale și sesizare aproape imposibilă a abuzurilor

Planurile de învățământ oferite de facultăți nu sunt nici adaptate, nici actualizate la cerințele curente ale pieței muncii, acuză studenții, într-o radiografie pe larg a sistemului național de învățământ superior.…
Vezi articolul