Anchetă penală şi administrativă împotriva profesorului din Neamț care a cerut poze nud unei eleve

[jp_post_view]
Captura dupa discutiile intre profesorul si eleva din Piatra Neamt / Sursa: Facebook – RISE Project
Poliţiştii au declanşat o anchetă penală împotriva profesorului de matematică de la Liceul ‘Dimitrie Leonida’ din Piatra-Neamţ care ar fi solicitat poze nud unei eleve, în vârstă de 21 ani, de la o clasă de seral, potrivit Agerpres. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, Georgiana Moşu, a precizat, miercuri, că în cauză sunt efectuate cercetări pentru infracţiunea de hărţuire sexuală.

Reprezentanta poliției a declarat pentru sursa citată:

  • „În urma apariţiei în spaţiul online a unor conversaţii dintre o elevă şi un cadru didactic al unei instituţii de învăţământ, din Piatra-Neamţ, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Piatra-Neamţ s-au sesizat din oficiu şi au demarat cercetări în vederea stabilirii, cu exactitate, a situaţiei de fapt. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de hărţuire sexuală, cercetările fiind continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamţ. Cadrul didactic a fost audiat în această dimineaţă”.

În paralel, conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Neamţ a solicitat Consiliului de Administraţie al liceului să declanşeze o anchetă pe baza plângerii formulate de elevă.

Inspectorul şcolar general Mihai Obreja a declarat, pentru AGERPRES, că în cazul profesorului acuzat de hărţuire sexuală se va ajunge, cel mai probabil, la desfacerea contractului de muncă.

De asemenea, directoarea adjunctă a liceului a demisionat, marţi seara, la solicitarea conducerii ISJ Neamţ, din cauza faptului că nu a informat conducerea instituţiei despre incident şi a făcut declaraţii în presă care au discriminat-o pe elevă, potrivit Agerpres. Ministrul Sorin Cîmpeanu menționa la Digi24, aseară, o demitere.

  • „În acest caz, cel mai probabil se va merge până la desfacerea contractului de muncă. Declaraţia directorului adjunct a fost total nefericită, ca să nu spun că este foarte gravă. Cred că a introdus şi un element de discriminare, iar mai grav este faptul că nu a informat ISJ. Era un eveniment care nu a însemnat o zi sau o oră, ci este vorba de lunile noiembrie şi decembrie. Noul director m-a anunţat pe mine pe 16 ianuarie şi i-am cerut să adune informaţii şi abia marţi a reuşit să ajungă eleva la şcoală şi a depus o sesizare la Consiliul de Administraţie. Aseară i-am prezentat directorului adjunct, într-o discuţie directă, faptul că a încălcat mult de tot cerinţele unui management corect bazat pe principii şi valori. A înţeles şi mi-a transmis demisia, iar aseară am dat decizia de trecere la catedră. (…) Odată reconfigurat Consiliul de Administraţie, se va lua în discuţie sesizarea elevei şi constituirea Comisiei de cercetare disciplinară, care va urma cu rigurozitate toţi paşii. Va întocmi un raport unde pot face şi propuneri, raportul ajunge în Consiliul de Administraţie care va lua o hotărâre care devine executorie”, a precizat, pentru AGERPRES, Mihai Obreja.
Citește și: Abuzurile unui profesor de la un liceu din Piatra Neamț la adresa unei eleve, prezentate de RISE Project / I-a cerut tinerei poze nud, apoi au început insultele și intimidările / Inspectoratul anunță cercetări în acest caz


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Sorin Cîmpeanu: Eliminarea unor incompatibilități la promovarea pe post a fost cerută de toate universitățile și elimină ipocrizia existentă în sistemul de învățământ superior românesc

Eliminarea anumitor incompatibilități din metodologia de concurs pentru ocuparea posturilor didactice şi de cercetare vacante în universități a fost cerută de toate universitățile românești, a declarat pentru Edupedu.ro președintele Consiliului Rectorilor, Sorin…
Vezi articolul

Arafat, despre o posibilă modificare a testării elevilor: Sunt țări unde fiecare copil își face singur testul sub supravegherea profesorului. Și asta e o soluție / Să fim siguri că testele și banii dați de statul român sunt folosiți corect și cu rezultat

Secretarul de stat Raed Arafat a vorbit astăzi despre o posibilă modificare a procedurii de testare a elevilor, pentru depistarea cazurilor de Covid și prevenirea răspândirii virusului. „E posibil ca…
Vezi articolul

Măriuca Talpeș: Noi susținem greva profesorilor și e bine că se întâmplă, e o grevă a noastră, ca societate / Mingea este la puterea politică, clar. Și are soluții. Numai să dorească și să înțeleagă că educația este un pilon al societății, nu o Cenușăreasă, nu o masă de profesori care ne deranjează și de care trebuie să scăpăm. Nu! Ei ne educă copiii, ei duc țara înainte – acești profesori

Coordonatoarea pilonului Educație din Coaliția pentru Dezvoltarea României, Măriuca Talpeș, a declarat într-un interviu pentru Edupedu.ro că susține greva profesorilor și consideră că aceasta este „o grevă a noastră, ca…
Vezi articolul

Nicușor Dan: Nu se pun în discuție institutele de cercetare pentru pachetul de reducere a cheltuielilor bugetare care să se aplice de la 1 iulie / „Trebuie să facem însă o evaluare a institutelor de cercetare”, spune președintele, la 2 zile după ce Ministerul Educației a demarat evaluarea institutelor

Președintele Nicușor Dan a anunțat că „nu se pun în discuție institutele de cercetare” pentru pachetul de reducere a cheltuielilor bugetare care să se aplice de la 1 iulie 2025.…
Vezi articolul

Absolventă de Drept la Cambridge: Un student exmatriculat pentru că a copiat are valori ce contravin grav corectitudinii și eticii profesionale / Cum îi poți spune unui client „scuze că ai ajuns la pușcărie din vina mea, dar unde am făcut eu facultatea se copia”

Un student exmatriculat pentru că a copiat nu este interesat de domeniul Dreptului, ale cărui valori sunt tocmai corectitudinea și etica profesională, iar argumentul „toată lumea copiază” este un sofism,…
Vezi articolul