Andronescu a reluat într-o conferință, după ce a fost demisă, că ea a învățat să nu se urce cu un străin în mașină: Am făcut această afirmație încercând să ducem spre școala ce putem noi să ducem, ca aceste lucruri să nu se mai întâmple

2.554 de vizualizări
Foto: www.gov.ro
Ecaterina Andronescu a reluat, într-o conferință de presă susținută la sediul Ministerului Educației, declarația în urma căreia a fost demisă de premierul Viorica Dăncilă, și anume că ea a învățat să nu se urce în mașină cu oameni necunoscuți. „Am făcut această afirmație extrem de impresionată fiind de cazul de la Caracal și încercând să ducem spre școală ce putem noi să ducem, adică să-i informăm pe copii și să-i învățăm suplimentar față de ceea ce fac parinții acasă, ca aceste lucruri să nu se mai întâmple”, a susținut Andronescu vineri seară, într-o conferință organizată la câteva ore după ce a fost demisă.

„Faptul că doamna prim-ministru a luat această decizie este, fără îndoială, în fişa postului domniei sale. Dar că am aflat din presă, asta mi se pare că este oarecum mai nepotrivit, mai neobişnuit”, a afirmat Andronescu.

Eu cred că nu era nimic, dar absolut nimic care să fie un atac la adresa Alexandrei sau a părinților ei. Dimpotrivă, sunt o persoană care empatizează cu cel aflat în nevoie, dar să îi învățăm pe copii care sunt potențialele pericolele„, a declarat Ecaterina Andronescu, în conferința de presă.

Potrivit surselor Edupedu.ro, Viorica Dăncilă a fost nemulțumită de faptul că Ecaterina Andronescu nu a schimbat imediat structura anului școlar 2019-2020, așa cum i-a cerut în urmă cu două zile, iar declarația referitoare la faptul că ea a învățat să nu se urce în mașină cu oameni necunoscuți ar fi atras direct critici către guvern.

  • Amintim că premierul Dăncilă a anunțat astăzi, pe pagina sa de Facebook: „Am decis să o demit astăzi pe doamna Ecaterina Andronescu din funcția de Ministru al Educației pentru declarațiile profund greșite făcute recent în cadrul unei emisiuni televizate…”
  • Andronescu declarase joi seară, la Antena 3, în legătură cu crimele de la Caracal, că ea a învățat să nu se urce în mașină cu oameni necunoscuți.
  • „Sunt afirmații care arată lipsă de înțelegere – punctual, a cazului de la Caracal și, în general, a modului în care trebuie să ne protejăm copiii de răpiri, agresiuni, abuz și trafic de persoane – din partea doamnei Andronescu. Este o atitudine lipsită de responsabilitate, care nu reflectă poziția Guvernului și care nu îmi doresc să devină asimilată cu Executivul pe care îl conduc”, a scris Dăncilă, potrivit G4Media.ro.
Citește și:

 


3 comments
  1. Din pacate, dna ministru a creat de fiecare data haos in sistem. Munti de maculatura si haos, comasari si desfiintari de scoli, dezastru. Programe scolare schimbate peste noapte, fara nici un suport de curs in domeniul tehnic, si mii de specialisti consumatori de bani si generatori de maculatura.
    Doamne ajuta ca am scapat de ea!

  2. Una din marile probleme ale invatamantului romanesc este dezinteresul total al scolii,al parintilor si in general al intregii societati romanesti fata de educatia pe care aceasta trebuie si este obligata sa o dea tuturor elevilor. Asta se vede din lipsa unei discipline in materia scolara privind comportamentul, sub toate aspectele, al oamenilor in societate. S-a preferat sa se introduca ca materie religia . Personal am trimis un mail Prim-Ministrului Romaniei,propunand sa analizeze si sa dispuna introducerea unei asemenea discipline dar nu mi s-a raspuns nimic, nici macar ca s-a primit propunerea. Asta a fost, este si va fi clasa politica a unui stat esuat asa cum a devenit Romania.

  3. Sună a răzbunare,nu????Să le dam lor bani la hotelurile lor de mizerii,să nu cumva sa mai cheltuie ei cu copii cu un amarat de corn de nici cățeii nu-l mănâncă!!!!! Vacanta sa le de-a copiilor mai bine iarna,când sunt cheltuieli mai mari!!!?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Lecții demonstrative pe 10 discipline și formare pentru metode de predare noi, susținute de cele mai performante colegii din Oradea – Eminescu și Gojdu – pentru toți profesorii din județul Bihor, pe 5 octombrie, de Ziua Educației. Înscrieri deschise – se acordă certificate de participare CCD

Eveniment de amploare, făcut de profesori, pentru profesori, la Oradea. Toți profesorii din școlile din județul Bihor sunt așteptați chiar de Ziua Educației la o serie inedită de workshopuri de…
Vezi articolul

Alianța Studenților critică lipsa de interes a parlamentarilor care au plasat mai multe prevederi „problematice“ legate de prescripția plagiatului în doctorate sau taxele care se pot modifica în timpul studiilor / Fără alocările necesare de buget, legile vor deveni o formă fără fond, cu impact nul asupra sistemului educațional din România

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) consideră că, deși proiectul Legii învățământului superior, adoptat ieri de Parlamentul României, aduce și „noi măsuri pozitive pentru studenții din România, acesta…
Vezi articolul

Daniel David: Eu nu pot să garantez că nu vor scădea salariile profesorilor în școli, în sensul că nu eu iau decizia. Eu pot să garantez că acest ministru al Educației și Cercetării va apăra acest lucru

Ministrul Educației Daniel David a fost întrebat dacă poate garanta „cu mandatul pe masă” că salariile profesorilor nu vor scădea de la 1 ianuarie 2026, în contextul declarației făcute miercuri…
Vezi articolul

Acuzații grave împotriva Ministerului Educației: Profesoara de Istorie Adriana Bălaj, membru în grupul de lucru pentru noua programă școlară de liceu: Nu am fost niciodată contactată de la înscrierea în grup. Mă delimitez de acest mod de lucru și de conținutul propus

O profesoară de Istorie nominalizată de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) în grupul de lucru pentru elaborarea noilor programe școlare de liceu reclamă public faptul că nu a fost niciodată…
Vezi articolul