Angajatorii care angajează elevi și studenți pe perioada verii pot primi un stimulent financiar lunar de aproximativ 262 de lei

4.495 de vizualizări
tarifele pentru cămin
Foto: © Rawpixelimages | Dreamstime.com
Angajatorii pot beneficia de un stimulent financiar lunar egal cu 50% din valoarea indicatorului social de referinţă (ISR) al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă, dacă angajează elevi şi studenţi pe perioada vacanţelor, a anunţat Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), iar potrivit sursei citate, valoarea ISR, actualizată în 2022, este de 525,5 lei.
  • Stimulentul financiar se poate acorda pentru o perioadă de maximum 60 de zile lucrătoare într-un an calendaristic, pentru fiecare elev şi student.

Pe perioada verii, angajatorii pot încheia contracte individuale de muncă cu elevi și studenţi pe perioada vacanţelor pe perioadă determinată, egală sau mai mică decât durata vacanţei, încheiat în condiţiile legii, cu normă întreagă sau, după caz, cu timp parţial sau a unui contract de muncă temporară, numai dacă durata misiunii de muncă temporară este egală sau mai mică decât durata vacanţei.

În cazul tinerilor în vârstă de până la 18 ani, contractul individual de muncă încheiat cu durata timpului de muncă de 6 ore pe zi şi de 30 de ore pe săptămână se consideră încheiat cu normă întreagă.

Stimulentul financiar se acordă lunar angajatorului per elev sau student și este egal cu 50% din valoarea indicatorului social de referinţă (ISR) al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă. Potrivit ANOFM valoarea ISR, actualizată în 2022, este de 525,5 lei, așadar stimulentul ar fi aproximativ 262 de lei.

Diferenţa dintre stimulentul lunar acordat şi salariul realizat se suportă de angajator din fonduri proprii.

„Pentru a beneficia de acordarea stimulentului financiar, angajatorii trebuie să încheie o convenţie cu agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, în termen de 30 de zile de la data angajării elevilor şi studenţilor”, se mai spune în comunicat.

Potrivit ANOFM, nu beneficiază de stimulentul financiar, angajatorii care încadrează în muncă elevi şi studenţi anterior datei de începere a vacanţei stabilite potrivit legii.

Foto: © Rawpixelimages | Dreamstime.com /  / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


2 comments
  1. La AJOFM MM spun ca nu au fonduri pentru asa ceva.

  2. De ce se da la antreprenor si nu direct la student, acest beneficiu, prosteala pe fata. Sunt destui antreprenori si locuri de munca, de ce plateste statul antreprenori, in loc sa sprijine pe cei tineri si care vor sa munceasca, asta daca mai vor…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Creștere organică a finanțării educației

De ce este blocată orice creștere organică a finanțării educației? Consiliul pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar are în componență 11 inspectori și oameni din minister din 21 de membri, susține CNE

„Activitatea Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar (CNFIP) a fost, din 2011 până acum, pur decorativă”, susține Consiliul Național al Elevilor, for care este reprezentant în CNFIP și care solicită…
Vezi articolul

Ministerul Educației va lansa în curând un apel PNRR pentru formarea a 100.000 de profesori pe zona de pedagogie digitală, anunță secretarul de stat Sorin Ion: Nu ne gândim să învățăm profesorii să facă teleșcoală sau învățământ online, ci să integreze tehnologia în conținutul lecțiilor

„Vom lansa un apel prin PNRR de formare a profesorilor. Nu mai puțin de 100.000 de profesori ne-am propus să formăm pe zona de competențe digitale sau de pedagogie digitală.…
Vezi articolul