Anglia amână examenele din 2021 cu trei săptămâni, pentru a compensa pierderile de învățare existente, dar și pe cele iminente

1.831 de vizualizări
Foto: © Pojoslaw | Dreamstime.com
Experiența acestui an a determinat autoritățile de la Londra să acționeze, deja, pentru organizarea examenelor de sfârșit de școală, programate pentru mijlocul anului viitor. Potrivit BBC, guvernul a decis ca examenele pe care elevii din Anglia le dau la 16, respectiv 18 ani, GCSE și A-Level, să aibă loc cu trei săptămâni mai târziu, pentru a le permite acestora să recupereze mai mult din școala pierdută deja anul acesta și pe care ar putea să o piardă în perioada incertă care urmează. Chiar și așa, directorii de școli consideră că măsura nu este nici pe departe suficientă.
  • În Marea Britanie, învățământul este descentralizat, iar guvernul de la Londra este responsabil cu educația din Anglia. În 2020, în context pandemic, a existat un scandal legat de echivalarea examenelor GCSE și A-Level, ce marchează sfârșituri de ciclu, așa cum este, în România, Bacalaureatul. Pentru că școlile au fost închise multă vreme, guvernul a decis și un pachet extins de măsuri pentru recuperarea materiei, considerate oricum drept insuficiente la nivel școlar.

Acum, guvernul a decis ca examenele GCSE și A-Level de anul viitor să aibă loc cu trei săptămâni mai târziu, anume să înceapă din 7 iunie, în loc de mijlocul lunii mai. Măsura are drept scop să permită recuperarea materiei pierdute deja sau care ar putea fi pierdută de acum înainte. Ministrul Educației, Gavin Williamson, a spus că planuri suplimentar ar putea fi adoptate ulterior, pentru a acoperi “toate scenariile”.

Din nou, directorii de școli spun că măsura este insuficientă, având în vedere gravitatea situației. Ei  critică și lipsa unor măsuri detaliate privind situațiile specifice, acolo unde epidemia Covid-19 împiedică buna desfășurare a predării. Printre măsurile suplimentare vehiculate de organizațiile profesorilor și citate în presă se numără limitarea numărului de materii de studiu pentru examene, scăderea numărului de examene, mai mult timp pentru recuperare. 

BBC amintește că, pe lângă pierderile suferite când școala a fost închisă la nivel național, în prezent aproape una din cinci școli din învățământul secundar are activitatea afectată și trebuie să-și trimită acasă elevii, din cauza numărului de cazuri Covid-19 înregistrate.

Foto: ID 186970907 © Pojoslaw | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

INS: Nivelul de educație al românilor influențează decisiv câștigurile salariale ale acestora. Absolvenții de licență și masterat aveau în anul 2022 salarii cu 45%, respectiv 65% mai mari decât media pe economie

Nivelul de educație al românilor influențează decisiv câștigurile salariale ale acestora, potrivit unui publicației statistice anuale a Institutului Național de Statistică (INS). Absolvenții de studii de studii de doctorat câștigau…
Vezi articolul

OFICIAL Bursele de merit vor fi primite din 1 septembrie 2025 doar de primii 4-5 elevi din clasă, dacă au avut media între 9 și 10 în anul școlar trecut, bursele sociale și tehnologice rămân cum erau / Exemple de calcul

Bursele pentru elevi au fost reconfigurate potrivit legii 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare (așa-numita Lege Bolojan). Actul normativ modifică în mai multe puncte Legea 198/2023 a învățământului preuniversitar, iar articolul…
Vezi articolul

Când începe școala în septembrie 2025, care sunt noutățile pentru elevi, profesori și părinți / Calendarul anului școlar 2025-2026, lista vacanțelor, bursele școlare, decontarea navetei

Elevii și copiii de grădiniță încep anul școlar 2025-2026 pe 8 septembrie, adică peste 10 zile, potrivit structurii anului școlar, aprobată prin ordinul ministrului educației nr. 3.463 din 4 martie 2025, dar…
Vezi articolul

VIDEO De ce ar fi utile grădinile în curtea școlilor, cultivate în regim de permacultură? „Noi nu doar facem agricultură, ci realizăm un echilibru. Facem adăposturi pentru arici, iar copiii pot învăța cum se îmbină ecosistemele”

Dacă în școli din Europa se face educație ecologică prin exemple practice, în România, odată cu deschiderea curților școlilor pentru activități sportive extrașcolare, s-ar putea crea contextul potrivit pentru realizarea…
Vezi articolul