Anglia se alătură Germaniei și Franței și anunță că va renunța la multe reguli de distanțare între elevi: toți copiii sunt așteptați la școală din septembrie

40.671 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Autoritățile britanice au anunțat că școlile din Anglia vor renunța la mare parte din restricțiile impuse pentru participarea copiilor la ore, așa încât școala să se reia în condiții cât mai normale după vacanță, în septembrie, potrivit The Guardian. Intenția a fost anunțată în condiții în care o abordare similară există și în Germania, pe când în Franța toți elevii sunt așteptați la școală începând de luni, 22 iunie, fără limite de distanțare fizică.

Potrivit sursei citate, ministul Educației, Gavin Williamson, a anunțat că va fi eliminată limita de 15 elevi/clasă și vor fi mărite „bulele” de protecție (regulile și măsurile de protecție care, între altele, limitează contactul între elevi) așa încât clase întregi de 30 de elevi să poată să își reia activitatea în condiții normale. Astfel ar urma să fie rezolvată problema impusă de lipsa de spațiu, care făcea ca elevii să meargă prin rotație la cursuri. Detaliile vor fi anunțate în următoarele săptămâni.

  • Măsura – însoțită și de altele, precum ajutorul de 1 miliard de lire pentru școlile din Anglia, pentru ca elevii, în special cei dezavantajați, să recupereze materia pierdută – vine ca parte a eforturilor guvernului de a rezolva problemele apărute la începutul lunii. În Anglia, școlile sunt administrate separat de cele din celelalte teritorii britanice și intră sub autoritatea guvernului de la Londra. Acesta a decis redeschiderea școlilor treptat, începând din 1 iunie, dar procesul a fost considerat un eșec.

O abordare similară a fost anunțată, deja, și în Germania, unde școlile ar urma să-și reia normal activitățile din septembrie – iar într-un land, chiar de luna aceasta, după cum EduPedu.ro a scris aici.

În Franța, școlile se redeschid complet, după ce autoritățile au decis să renunțe la regula celor 4 metri pătrați per elev, impusă pentru distanțare fizică. Din 22 iunie, participarea la ore va fi obligatorie, potrivit TheLocal.fr. Sursa îl citează pe ministrul Educației, Jean-Michel Blanquer, potrivit căruia schimbarea esențială este transformarea regulii celor 4 metri pătrați într-o limită de 1 metru între elevi, care „ne va permite să îi primim pe toți elevii”.

  • În Franța, școlile s-au redeschis treptat începând din mai, dar participarea la ore față în față era opțională, iar cei mai mulți părinți au decis, la început, să își țină copiii acasă.

Foto: Pixabay.com


3 comments
  1. Ceea ce demonstrează că oamenii sunt încă ființe raționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Radu Gologan critică tăierea burselor de excelență: Foștii olimpici care au luat aceste burse vin cu drag în țară, au făcut colective de cercetare cu cei de aici, nu au zis „m-am săturat de țara asta”, cum se întâmpla în sistemul comunist. Și țara a câștigat

Radu Gologan, profesor la Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica din București și președinte al Societății de Științe Matematice din România, a criticat, în cadrul emisiunii InfoEdu, eliminarea burselor…
Vezi articolul

Profesoara de istorie Mihaela Țurcănașu, fondatoarea clubului „CN Dezbate” Iași: Acest mod de gândire în care înțelegi și partea adversarului, cum îl poți combate cu argumente reale și nu ridicând tonul – așa s-ar putea dezvolta o societate bazată pe dialog / Elevii sunt încurajați să își înțeleagă mai bine oponenții, să devină empatici

Profesoara de istorie Mihaela Țurcănașu, fondatoarea clubului „CN Dezbate” Iași, a explicat cum îi ajută pe elevi acest mod de gândire din cadrul unei dezbateri. „Înțelegi și partea adversarului, cum…
Vezi articolul

Ministrul Educației anunță că a solicitat alocarea de fonduri pentru finanțarea suplimentară a unui număr de peste 6.000 de posturi de rezidenți în învățământul superior, înregistrați anul acesta

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că a solicitat Ministerului Finanţelor alocarea de fonduri, la rectificarea bugetară, pentru asigurarea finanţării unui număr de peste 6.000 de rezidenţi în învăţământul superior…
Vezi articolul