Animație lansată în contextul alegerilor: un tânăr din 2024 își imaginează cum ar putea arăta lumea în 2074

187 de vizualizări
Foto: captură video animație
O lume în care grădinile iau locul parcărilor, copiii învață printre livezi, iar satele au acces la cele mai noi tehnologii sunt idei ilustrate prin animația solar punk „Scrisoare din 2074”, lansată de Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP) și VÂNĂ Animation Studio, potrivit unui comunicat de presă. Animația a fost lansată în contextul alegerilor din România și gândită în două faze: o proiectare a unui tânăr despre cum va arăta lumea dacă cetățenii ar fi cu adevărat implicați și un răspuns al lui din viitor, din anul 2074.

Animația prezintă un viitor utopic, imaginat prin ochii unui tânăr.

  • „Scrisoare din 2074” este un apel la conștientizare a alegerilor pe care fiecare dintre noi le face pentru conturarea unui viitor comun mai bun.
  • Animația surprinde creativ prioritățile celor două programe educaționale ale Uniunii Europene: diversitate și incluziune, transformare digitală, mediu și lupta împotriva schimbărilor climatice, cât și participarea la o viață democratică, valori comune și implicare civică, conform sursei menționate.

„Scrisoare din 2074” pornește de la faptul că pe parcursul a 50 de ani, fiecare dintre noi avem doar 10, respectiv 12 ocazii să votăm în alegerile naționale și europene. Fiecare dintre aceste alegeri contează în conturarea viitorului nostru comun, potrivit comunicatului amintit.

Animația a fost gândită în două faze: o proiectare/întrebare și un răspuns din viitor.

În primul video, un tânăr visează să se plimbe cu mijloace de transport care nu poluează, să reușească să mănânce ce produce local, să existe o societate educată și solidară.

În al doilea video este povestit viitorul din anul 2074, iar personajul principal, devenit om matur, afirmă că s-a întors de pe cea mai recentă mobilitate de învățare de pe satelitul Europa, că parcările pline de mașini sunt acum grădini sau livezi, unde copiii se joacă și învață, iar satele au acces la cele mai noi facilități și tinerii sunt bine reprezentați în consilii.

Prima etapă a fost lansată înainte de alegerile europene din 9 iunie 2024 și a primit vocea actorului Tudor Cucu-Dumitrescu, pe fundalul piesei Beautiful Dreamer. Cea de-a doua etapă este în interpretarea actorului Vlad Jipa și a fost lansată la începutul lunii noiembrie, în cadrul evenimentului „Învață și dă mai departe”, organizat de ANPCDEFP și poartă semnătura muzicală inconfundabilă a celor de la Robin And The Backstabbers, cu piesa În/ÎmPreună.

Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale este instituția care implementează programele UE, Erasmus+ și Corpul European de Solidaritate.


1 comment
  1. Și noi ne-am imaginat și nu a ieșit. Credeam ca va fi ca în Star Trek și suntem ca la 1600 toamna….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Echivalarea titlului de doctor cu gradul didactic I

Indemnizația de hrană, pentru profesorii și angajații din Învățământ, se stabilește prin raportare la salariul net cuvenit funcției de bază, potrivit unui ordin semnat de Ligia Deca. Liderul sindical Marius Nistor: Atât timp cât salariul net aferent funcției de bază este până la 8000 lei net inclusiv, salariatul trebuie să primească indemnizația de hrană

Pentru profesorii și angajații din sistemul de învățământ, indemnizația de hrană se stabilește prin raportare la salariul net cuvenit funcției de bază, potrivit unui ordin semnat de Ligia Deca. Este…
Vezi articolul

Așezarea elevilor în sălile de examen doar cu colegi din clasă, la Evaluarea Națională, considerată legală de Inspectoratul Școlar Gorj, după sesizarea unui părinte privind încălcarea procedurii la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu / Secretarul de stat Lixandru susține că ar fi o interpretare conformă cu metodologia

Elevii de clasa a VIII-a de la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu, care au participat la proba de limba română la Evaluarea Națională luni, ar fi fost așezați…
Vezi articolul

Elevii și copiii de la toate școlile și grădinițele din comuna Afumați, județul Ilfov, trimiși în online printr-o hotărâre a Comitetului pentru Situații de Urgență, după ce Ministerul Educației anunțase în localitate scenariul verde pentru săptămâna 20-24 septembrie

Trei școli și două grădinițe din comuna Afumați se închid pentru prezența fizică a elevilor, potrivit unei decizii luate duminică de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Ilfov. Este vorba…
Vezi articolul

Peste 80 de școli și patru inspectorate școlare, pe lista Ministerului Educației cu un nou ultimatum pentru plata restanțelor salariale ale profesorilor. Termenul limită este vineri, 3 martie – document

Ministerul Educației a dat un nou ultimatum inspectoratelor școlare, pentru a trimite listele ce vizează achitarea diferențelor salariale rezultate prin aplicarea Ordonanței de Urgență nr. 48 din 14 aprilie 2022.…
Vezi articolul

Concursul național de angajare în învățământ – Titularizare 2026 – este blocat de Legea Bolojan, pe același model din ultimii 3 ani / Ordinul de ministru cu metodologia de mobilitate încalcă legea 141/2025

Concursul național de titularizare din 2026 este blocat prin Legea nr. 141/2025, cunoscută drept „Legea Bolojan”, care suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante din sectorul public pe…
Vezi articolul