Anisie: Imediat ce va înceta starea de alertă și vom avea posibilitatea susținerii examenului de Titularizare o să-l susținem. Examenul de definitivat va fi pe 22 iulie

12.942 de vizualizări
Foto: gov.ro
„Imediat ce va înceta starea de alertă și vom avea posibilitatea susținerii examenului de Titularizare o să-l susținem”, a anunțat ministrul MonicaAnisie la Realiatea Plus. Oficialul a mai declarat că examenul de definitivare și cele pentru gradele didactice se susțin.

Monica Anisie a explicat că „Examenul de titularizare a fost suspendat până la momentul încetării stării de alertă. Cadrul legal impunea Ministerului Educației să ia această măsură.

După cum bine se știe, prin Legea 55 a fost introdus de grupul parlamentar PSD un articol, articolul 27, alin 3, prin care s-a impus autorității publice sau instituției publice să nu mai poată organiza nici un fel de concurs.

Asta a însemnat să suspendăm acest examenul de titularizare pentru profesori și imediat ce va înceta starea de alertă și vom avea posibilitatea susținerii acestui examen o să-l susținem.

Aș vrea însă să spun cadrelor didactice că examenul pentru definitivare învățământ rămâne, rămâne valabil și se va susține în data de 22 iunie. Examenele pentru gradele didactice și ele se susțin”, a mai spue ministrul.

Starea de alertă actuală se încheie pe 17 iulie, în condițiile în care pe 15 iulie era programat examenul de Titularizare, iar pe 18 iunie concursul a fost suspendat, în ziua începerii înscrierilor.

Context: Marți, pe 9 iunie, președintele Iohannis a anunţat în conferință de presă prelungirea stării de alertă.

Edupedu.ro a publicat în aceeași zi, pe 9 iunie, o analiză care arată că dacă starea de alertă se prelungește, iar Legea 55 nu este modificată, titularizarea nu poate avea loc legal. Mai erau încă 9 zile până pe 18 iunie, prima zi din concurs, zi în care începeau înscrierile.

Sămbătă, pe 13 iunie, când premierul Ludovic Orban a anunțat că starea de alertă se va prelungi cu 30 de zile, Edupedu.ro a scris din nou despre cum concursul național de angajare în învățământ, numit titularizare, este suspendat dacă legea rămâne în forma actuală. Mai erau încă 5 zile până la prima zi de concurs.

Miercuri, 17 iunie, ora 23:00 Ministrul Educației anunță pe Facebook că #ĂstaEstePSD. Anunțul oficial că Titularizarea a fost suspendată a venit cu o oră înaintea primei zile a concursului. Și a venit în cheie politică, dând vina pe un amendament introdus în lege acum 34 de zile, pentru care nimeni din minister sau din Guvern nu a făcut nimic, timp de o lună, ca să-l modifice. Asta deși Guvernul a cerut stare de urgență, după care a prelungit-o, implicațiile asupra Titularizării fiind cunoscute public.

Ordinul de ministru care suspendă concursul național de Titularizare 2020 a fost publicat joi seara în Monitorul Oficial. Documentul suspendă etapele de mobilitate prevăzute din 18 iunie pe toată durata stării de alertă.

Ce este titularizarea?

Titularizarea este examenul de angajare pe o perioadă nedeterminată într-o școală. Pentru a se titulariza – deci pentru a se angaja pe o perioadă nedeterminată – candidații trebuie să obțină minimum nota 7 (șapte) atât la examenul scris, cât și la inspecția la clasă în profilul postului. Pentru a deveni suplinitor – deci pentru angajarea pe perioadă determinată, candidații trebuie să obțină minimum nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât și inspecția în profilul postului.

Foto: gov.ro


6 comments
  1. Vă anunț că voi merge la fel ca și alții în concediu in Iulie și mă aștept să se fixeze concursul in perioada concediului, așa că ,,pa” și la mare🤣

  2. Anulati acest examen . ESTE o totala bataie de joc . Profesorilor deja angajati sa li se mai prelungeasca contractele de munca si subsriu tuturor colegilor care au postat inainte . INTREG sistemul de invatamant e la pamant si e o bataie de joc la adresa tuturor .

  3. Și pentru cei cu nervii tari un nou spectacol marca Anisie:Uite titularizarea,nu e titularizarea!!
    După atâtea jocuri ,cine o să aibă curaj să se înscrie e un câștigător!
    Parca văd că în ziua examenului anulează, amână, greșește subiectele,schimba programa!

  4. M-am săturat de incertitudinea asta, ba se dă, ba nu se mai dă, o bătaie de joc la adresa tuturor profesorilor!Susțin eliminarea acestui examen!Oricum se scot posturile numai cu dedicatie pentru cine trebuie, se titularizeaza doar cine trebuie,posturi titularizabile ioc,pentru a putea preda în 3-4 școli și să mai faci și naveta, chiar nu merită stresul un astfel de examen!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Criteriile folosite de profesori pentru alegerea manualelor școlare – studiu de piață al unei edituri / Întrebate ce ar vrea să regăsească în plus, în manualele de gimnaziu, mai multe cadre didactice au indicat itemi asemănători celor de la Evaluarea Națională pentru clasa a VIII-a, evaluări inițiale și o evaluare sumativă mai scurtă, plus idei pentru Școala Altfel

Corectitudinea științifică și actualitatea informațiilor sunt cele mai importante criterii din punctul de vedere al profesorilor atunci când vine vorba despre manualele școlare pentru elevii de gimnaziu, potrivit unui studiu…
Vezi articolul

Ecaterina Andronescu, “șocată” de problemele din educație provocate tocmai de PSD: Părinții presează extraordinar pe școlile bune. Am ajuns să avem clase cu 36-38 de elevi

Aflată la al patrulea mandat de ministru al Educației, Ecaterina Andronescu se declară “șocată” de ce efecte au adus modificările pe care chiar guvernele PSD le-au adus legii educației din…
Vezi articolul

OFICIAL Noile reguli privind temele pentru acasă: Elevii de gimnaziu și liceu primesc teme de maximum 2 ore pe zi, monitorizare obligatorie și feedback anual de la elevi și părinți / Diriginții raportează dacă profesorii dau prea multe teme, directorii iau măsuri

Dirigintele monitorizează temele elevilor de gimnaziu și liceu, mai exact, raportează dacă profesorii dau prea multe teme și se depășește timpul maxim de 2 ore pe zi pentru rezolvarea lor,…
Vezi articolul