Aniversarea celor 30 de ani de parteneriat România-SUA, într-un proiect desfășurat de George Washington University alături de Universitatea de Vest din Timișoara (Advertorial)

97 de vizualizări
Foto: UVT
Luni au debutat în Washington DC lucrările unui program cultural și educațional inedit pentru capitala Statelor Unite ale Americii, dedicat aniversării a 30 de ani de la Revoluția Română, program care urmează să se desfășoare pe parcursul următoarelor trei luni.

Proiectul, organizat în cadrul parteneriatului româno-american, are ca scop stimularea schimburilor culturale și educaționale și este rezultatul colaborării dintre Guvernul român, prin intermediul Secretariatului de Stat pentru Recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instalat în România în perioada 1945-1989, Universitatea George Washington, Universitatea de Vest din Timișoara și Federaţia Loja de Onoare a Revoluţionarilor din Decembrie 1989 – LORD ’89.

Rectorul Universității de Vest din Timișoara face parte din delegația României, ce va fi prezentă la acest eveniment de deschidere, alături de Laurențiu Coca – Secretar de Stat, Cristian Sefer – președinte al Comisiei parlamentare a revoluţionarilor din Decembrie 1989, și Petrică Balint, consilier guvernamental, lider de organizație a foștilor luptători în Revoluție.

„Programul acestui eveniment de aniversare a Revoluției Române, începută la  Timișoara, prin care românii și-au recâștigat libertatea acum 30 de ani, este dedicat amintirii și evocării momentelor revoluționare, dar este orientat și spre viitor, în direcția prospectării unui dialog universitar dintre UVT și George Washington University, prin care să definim un potențial schimb academic româno-american”, subliniază rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Pirtea.

Programul include întâlniri ale delegației române cu reprezentanții Universității George Washington, o instituție academică americană de frunte, dar și vizitarea mai multor instituții americane: Congresul SUA, Muzeul de Istorie, Biblioteca Congresului, Curtea Supremă, Muzeul Holocaustului SUA, Institutul pentru Studii europene și ruse, Facultatea Elliott School pentru Relații Internționale. În desfășurător se află și participarea la un seminar despre Memoria conflictelor, într-un grup de lucru despre Revoluția Română.

Pe 23 octombrie, Muzeul Universității George Washington va găzdui evenimentul „30 de ani de la Revoluția română din 1989”, la care va participa și rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Pirtea, în cadrul căruia ambasadorul României în Statele Unite, Excelența Sa, domnul George Cristian Maior, alături de prof.univ.dr. Dennis Deletant, profesor de studii românești la Universitatea Georgetown, vor propune o proiecție asupra istoriei recente și evoluțiilor contemporane ale României și vor susține un dialog public cu participanții.

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Gradație de merit 2025. Numărul de locuri, publicat de Inspectoratul Școlar al Municipiului București. După doi ani în care personalul didactic auxiliar din Capitală nu a primit nicio gradație de merit, în 2025 sunt acordate 67 de locuri / Vezi lista pe discipline – document

Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) a publicat numărul de locuri pentru gradația de merit pe discipline, pentru anul școlar 2025-2026. În perioada 5-9 mai, profesorii, directorii și personalul didactic…
Vezi articolul

Mihaela Popa, fost secretar de stat, cere desființarea Titularizării: Să ai 40 de ani, să fii Ministrul Educației și să păstrezi toate obiceiurile comuniste moștenite, asta înseamnă maximă incompetență

Titularizarea trebuie anulată și înlocuită cu angajarea profesorilor direct de către școală, prin modalitatea decisă de fiecare unitate de învățământ, propune fostul secretar de stat Mihaela Popa. „Să ai 40…
Vezi articolul

Regulamentul școlii 194 din București care ar prevedea exmatricularea elevilor cu părul vopsit, criticat de Asociația Elevilor, nu este de fapt regulamentul în vigoare, susțin reprezentanții școlii. Inspectoratul Școlar al Capitalei a trimis o echipă de control

O echipă de control de la Inspectoratul Școlar al Bucureștiului se află luni la Școala Gimnazială 194 din Capitală, unde ar fi în vigoare un regulament școlar care ar prevedea…
Vezi articolul

Protest la Palatul Cotroceni față de menținerea lui Bode în funcția de ministru, anunțat astăzi de comunitatea Declic: „Activiștii îi solicită președintelui Klaus Iohannis să-l revoce din funcția de ministru al Internelor pe Lucian Bode, dovedit ca plagiator de Universitatea Babeș-Bolyai”

Comunitatea Declic anunță organizarea unui protest în fața Palatului Cotroceni joi, 19 ianuarie, față de menținerea lui Bode în funcția de ministru de Interne. „Prin acest demers, activiștii îi solicită…
Vezi articolul

Petiție online cu peste 1.000 de semnături pentru menținerea bursei pentru performanța în activități artistice și sportive pentru elevii de ciclu primar. Autorii acuză o “potențială discriminare”

O petiție online care a strâns, într-o zi, peste 1.000 de semnături reclamă o posibilă “discriminare în acordarea burselor conform Metodologiei-cadru de acordare a burselor pentru elevii din învățământul preuniversitar…
Vezi articolul