Alianța organizațiilor studențești a transmis Președintelui, Prim-ministrului și partidelor politice de la guvernare analiza privind fondul de burse și solicită eliminarea măsurilor de austeritate care vizează bursele studenților

454 de vizualizări
Foto: © Andreysha | Dreamstime.com
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a transmis ieri, 14 august, către Președintele României, Primul-ministru și către Ministrul Educației și Cercetării, precum și către partidele aflate la guvernare, solicitările în ceea ce privește sistemul de acordare a fondului de burse, alături de analiza „Bursele studenților – „povara” statului de 10 ani” în baza cărora au fost formulate, potrivit unui comunicat de presă.
  • Peste 44.000 de studenți pierd bursele, iar impactul asupra deficitului bugetar este de doar 0,2%, arată o analiză pe ultimii 10 ani a ANOSR / Alianța organizațiilor studențești cere Guvernului burse acordate 12 luni pe an, majorarea fondului și reincluderea studenților de la taxă

Reprezentanții ANOSR susțin că nu au primit încă niciun răspuns de la premierul Ilie Bolojan pe care l-au invitat să participe la o dezbatere cu liderii studenților din România.

Redăm comunicatul ANOSR:

„ANOSR a transmis Președintelui, Prim-ministrului și partidelor politice de la guvernare analiza privind fondul de burse

În contextul lansării analizei „Bursele studenților – „povara” statului de 10 ani”, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a transmis ieri, 14.08.2025, către Președintele României, Primul-ministru și către Ministrul Educației și Cercetării, precum și către partidele aflate la guvernare, solicitările în ceea ce privește sistemul de acordare a fondului de burse, alături de analiza în baza cărora au fost formulate. De asemenea, reamintim că am înaintat Prim-ministrului României o invitație de a participa la o dezbatere cu liderii studenților din România, la care nu am primit încă niciun răspuns. Considerăm absolut necesar un dialog fundamentat și argumentat în ceea ce privește măsurile adoptate. 

ANOSR a lansat o analiză cuprinzătoare cu privire la evoluția fondului de burse în ultimii 10 ani, evidențiind subfinanțarea constantă a sistemului de acordare a burselor în raport cu cheltuielile minime necesare acoperirii cheltuielilor cu masa și cazarea studenților. În niciun an cuantumul minim al bursei sociale nu a atins suma necesară acoperirii cheltuielilor minime reale de masă și cazare ale studenților, în ciuda faptului că legislația în vigoare în anii 2015-2024 prevedea faptul că bursele sociale trebuie să acopere cel puțin aceste cheltuieli.

Mai mult decât atât, în contextul schimbărilor legislative adoptate pentru reducerea deficitului, conform calculelor ANOSR, fondul de burse se va înjumătăți față de anul trecut, fără însă a contribui într-o măsură semnificativă la reducerea deficitului, scăderea reprezentând doar 0,2% din valoarea deficitului bugetar înregistrat în anul 2024.

În baza acestor date, ANOSR a solicitat partidelor de la guvernare să elimine măsurile de austeritate care impactează sistemul de acordare a burselor studențești și să revizuiască modul de calcul pentru constituirea fondului, pentru a asigura sustenabilitatea și predictibilitatea alocării fondului de burse și protecție socială și a acordării burselor pentru beneficiari. 

Totodată, readucem în atenție invitația la dezbatere înaintată Prim-ministrului și Ministrului Educației și Cercetării pentru a purta un dialog deschis și fundamentat pe date cu privire la sistemul de burse studențești. Sperăm ca decidenții să onoreze invitația și să-și asume prioritizarea investițiilor în educație și eliminarea reglementărilor care limitează drepturile studenților.”  

Foto: © Andreysha | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
  1. Voi ati fost alaturi de el in campanie. A uitat dupa 3 luni?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ligia Deca: Toleranța în ce privește plagiatul în universitățile românești trebuie să fie zero / Nu numai lucrările de doctorat, masterat sau licență trebuie să fie verificate. Orice examen sau evaluare trebuie să asigure condiții de integritate. Abaterea, sancționată în primul rând în universitate și după, în context național

„Problema plagiatului este parte a unei probleme mai ample vizavi de integritatea în mediul de învățământ superior. Consider că toleranța în ce privește plagiatul în universitățile românești trebuie să fie…
Vezi articolul

Recomandările practice pentru universitățile din Marea Britanie, pentru prevenirea și combaterea abuzurilor sexuale: Puncte unice de contact pentru sesizări, instruire specifică pentru anchetatori, folosirea intensă a datelor, proceduri diferențiate pentru studenți, absolvenți, pentru reclamații în cazuri curente sau cazuri vechi

Consultări cu studenții și cu victime ale unor abuzuri, proceduri clare pentru managementul de caz și diverse tipuri de investigații, instruirea celor implicați despre tot ce presupune o asemenea anchetă,…
Vezi articolul

Material susținut de Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca

Acordăm burse de cercetare de până la 10.000 de lei per student, spune Anca Buzoianu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca: Studenții noștri de azi sunt mai pretenţioşi faţă de actul educaţional şi mult mai critici, fapt care ne bucură / Politica noastră este ca toți cei din anul I să primească loc în cămin

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca este pe locul 1 în rankingul Scimago 2021, după activitatea de cercetare și pe locul 4 în metarankingul național al celor…
Vezi articolul