ANOSR, alianța studenților condusă în trecut de actualul ministru Deca, a ieșit la mitingul de amploare din București și anunță că se solidarizează cu profesorii

907 vizualizări
Foto: Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România, ANOSR, anunță că este astăzi alături de cadrele didactice din învățământul preuniversitar și superior și susține demersurile sindicatelor acestora privind nevoia unei finanțări corecte a educației, un sector prioritar pentru orice națiune, potrivit unui comunicat de presă.

Federația îndeamnă autoritățile statului la deschidere față de solicitările profesorilor noștri și disponibilitate față de nevoia conturării unui consens la nivelul societății privind locul pe care educația îl are pentru fiecare dintre noi.

ANOSR este de părere că un climat valoros, bazat pe cele mai înalte fundamente de etică profesională și care să aibă în centrul atenției sale beneficiarul actului educațional, nu poate fi construit fără o alocare financiară corespunzătoare și fără așezarea acestei priorități acolo unde îi este locul, se precizează în comunicat.

Informații de context

Ligia Deca menționează, în actualul CV, că a fost președinte al Uniunii Europene a Studenților între 2008 și 2010 și, înainte de aceasta, președinte al Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România – ANOSR (2006-2007). Ea s-a implicat, însă, masiv în activitățile ANOSR și în anii anteriori, când era studentă la Universitatea Maritimă din Constanța, absolvită de aceasta cu diplomă de inginer diplomat în inginerie navală și navigație în 2006 (studii continuate la master până în 2008).


3 comments
  1. La cum arată România furata si capturată de securiști de 32 de ani,acum nu este vorba doar de profesori /învățământ,toți trebuie sa ieșim în stradă să i schimbam pe toți politicienii / securiștii hoți care au distrus tara .Treziti va așa nu se mai poate.Am așteptat prea mult 32 de ani și priviti unde ne au dus toți securiștii ăștia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OFICIAL Regulile pe baza cărora profesorii și învățătorii vor fi plătiți pentru ore remediale: 20 de ore pe lună, pentru fiecare elev, cu prezența fizică în clasă / Orele de recuperare pot fi organizate și în vacanțe

Câte 20 de ore pe lună pentru fiecare elev, de recuperare a materiei, asta recomandă ministerul profesorilor și învățătorilor. Orele să fie cu prezență fizică și vor fi făcute cu…
Vezi articolul

UPDATE Elevii din șase școli încep cursurile pe 12 ianuarie, din cauza întreruperilor de curent electric provocate de căderile de zăpadă și viscol / Alte două grădinițe și un liceu au activități online

UPDATE Șase școli sunt închise încă două zile după vacanța de iarnă pentru elevi, conform unui anunț făcut miercuri de Ministerul Educației. Este vorba despre unități de învățământ din județele…
Vezi articolul