Anunț pentru cei care doresc să devină profesori: Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca anunță că are 13 programe de masterat didactic acreditate

7.530 de vizualizări
Babeș-Bolyai - Mobilități virtuale
Foto: UBB / Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a anunțat joi, într-un comunicat de presă, că are 13 programe de masterat didactic acreditate, în prima jumătate a lunii august 2020, de autoritățile naționale. Programele de studii de master didactic vor fi predate în limbile română, maghiară și germană și se adresează absolvenților de licență care doresc să se orienteze spre o carieră didactică, dar si cadrelor didactice din învățământul preuniversitar.

Potrivit UBB, aceștia se pot înscrie la masterul didactic din domeniul specializării de licență, dar pot opta și pentru o a doua specializare (în cadrul acestui master didactic) din cadrul aceluiași domeniu fundamental, prin obținerea a 90 de credite la nivel de licență.

Admiterea pentru cele 50 de locuri existente la UBB va putea fi organizată după aprobarea Hotărârii de Guvern în acest sens, aflată în lucru.

  • UBB: „Structura programelor vizează creșterea calității predării și adaptarea acesteia la condițiile actuale, formarea unor competențe legate de mediile virtuale de învățare, management strategic și managementul clasei, identificarea nevoilor elevilor, cercetarea educațională, educația nonformală, incluzivă, interculturală și orientată spre diversitate și comunitate, psihologia educației, comunicare eficientă și managementul emoțiilor”.
  • Rectorul UBB, Daniel David, citat în comunicat: „profesorii din preuniversitar sunt cei care ne educă copiii, iar dacă îi educă prost se pune la risc viitorul țării. UBB a luat foarte în serios dificultățile mediului preuniversitar, iar acest demers este unul din cele gândite să contribuie la creșterea calității educației, aici prin formarea de calitate a unor cadre didactice care să contribuie la modernizarea paradigmei educaționale, în beneficiul elevilor și apoi al țării”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Trebuie să avem standarde de evaluare și de notare, spune Daniel David: Pentru învățământul liceal, gândim să elaborăm aceste standarde odată cu programele pentru învățământul liceal, pentru nivelul gimnazial și nivelul primar să le avem în luna ianuarie a anului 2026

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că trebuie „să avem standarde de evaluare și de notare”. „Pentru învățământul liceal, gândim să elaborăm…
Vezi articolul

Profesorul Mircea Miclea: De ce ar mai veni un profesor să predea la plata cu ora? Atunci, ce vor percepe elevii este că nimeni nu merge la ei la clasă și că, prin urmare, nu prea contează dacă înveți sau nu înveți

Elevii vor percepe schimbările actuale din educație în toamnă, când vor apărea multe situații „neplăcute” în școli, a apreciat vineri, în emisiunea „Viitor pentru România” de la Prima News, profesorul…
Vezi articolul

Admitere liceu 2021. Cum alegem profilul potrivit? Psiholog școlar: Există mai multe prejudecăți care-i determina pe părinți să ignore realitatea. Costurile unei alegeri greșite sunt multiple: scăderea stimei de sine, frustrare, atacuri de panică, depresie, conflicte în familie, sacrificii, bani pe meditații

Săptămâna aceasta, vineri, 16 iulie, este prima zi când absolvenții claselor a VIII-a și părinții lor pot completa fișa cu opțiuni pentru licee în funcție pentru repartizarea computerizată care va…
Vezi articolul

FOTO Clubul Copiilor Cireșarii din București, îngropat în bălării. Ministerul Educației declară că spațiul “va rămâne al copiilor”, după ce va îl va reabilita / Primarul Sectorului 1 dorea să preia administrarea bazei, acuzând că PSD că vrea să pună mâna pe ea

Clubul Copiilor Cireșarii din Sectorul 1 apare acoperit de bălării și în mare măsură abandonat, într-o serie de fotografii puse la dispoziția Edupedu.ro de Ministerul Educației, care administrează această bază…
Vezi articolul