Profesorii de limbi romanice și limba germană din Argeș cer păstrarea a cel puțin două ore săptămânal pentru fiecare limbă modernă în trunchiul comun al planurilor-cadru pentru liceu, avertizând că reducerea acestora va duce la escaladarea fenomenului meditațiilor și la limitarea accesului elevilor la educație lingvistică de calitate, potrivit unei scrisori remise Edupedu.ro.
„Prin reducerea drastică a numărului de ore pentru a doua limbă modernă, fenomenul meditațiilor va escalada, părinții se vor vedea obligați să suporte financiar educația lingvistică a copiilor”, susțin profesorii. Aceștia subliniază că, în actualul context european, cunoașterea limbilor străine este esențială atât pentru mobilitatea elevilor și viitorilor studenți, cât și pentru inserția pe piața muncii.
Semnatarii scrisorii – care poate fi consultată mai jos în articol integral – afirmă că eliminarea a două ore de limbi moderne din trunchiul comun contravine principiilor educației europene. „Umaniști fiind și corecți față de menirea noastră de a forma în școală oameni și nu roboți, considerăm că este absolut obligatoriu ca disciplinele Limbi moderne, Istorie, Geografie să se regăsească în trunchiul comun pentru toate filierele, profilurile și specializările, cu un număr de ore suficient pentru a se realiza achiziția de cunoștințe și formarea de competențe specifice”, arată profesorii.
- Edupedu.ro a scris despre modificările care ar urma să apară la specializarea matematică-informatică, profilul real: numărul de câte două ore la limba modernă 2 din planul-cadru în vigoare din 2009 ar urma să se înjumătățească, devenind câte o oră în fiecare an de studiu, pentru elevii care încep liceul în 2026.
Aceștia mai atrag atenția asupra faptului că, în alte state europene, studiul limbilor străine este tratat cu maximă seriozitate. „În Ungaria sunt alocate limbilor străine 5-8 ore săptămânal, în Germania 6-8 ore, în Franța până la 4 ore pentru fiecare limbă străină, în Danemarca până la 3 ore doar pentru L2”, susține grupul de profesori, subliniind că România riscă să se distanțeze și mai mult de standardele educaționale europene.
În plus, aceștia atrag atenția asupra imposibilității pregătirii adecvate pentru Bacalaureatul la două limbi moderne, prevăzut de legea educației pentru prima generație de elevi de liceu care trec prin reforma curriculară propusă, adică posibil actualii elevi de clasa a VII-a. „În aceste condiții, o oră pe săptămână nu poate asigura pregătirea necesară promovării unui astfel de examen, decât cu suplimentarea acesteia în particular”, avertizează cadrele didactice.
Profesorii din Argeș fac apel la universități, la institutele culturale străine din România, la Ministerul Educației și la inspectoratele școlare să susțină studiul limbilor moderne la un nivel corespunzător standardelor europene. „Facem apel la Ministerul Educației și Cercetării, la Inspectoratele Școlare Județene, la toate universitățile din România, la Institutul Francez, Institutul Cervantes, Institutul Goethe, Centrul Cultural Italian și la profesori, specialiști, studenți, elevi și părinți să se solidarizeze și să susțină studierea serioasă și responsabilă a limbilor moderne în trunchiul comun și în curriculumul de specialitate din planurile-cadru”, se arată în scrisoare.
DOCUMENT DESCARCĂ Scrisoarea și propunerile profesorii de limbi romanice și limba germană din Argeș cu privire la planurile-cadru de liceu 2025 lansate în dezbatere:
Foto: © Howard Sandler | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.