Apel SNSPA la un vot care să „apere valorile democratice și europene ale României” – Școala de studii politice ia instituțional poziție publică înaintea alegerilor prezidențiale din 18 mai / „Dragi tineri, viitorul nu se scrie de pe margine”

233 de vizualizări
SNSPA / Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Un vot care să apere „valorile democratice și europene ale României” și care să spună „Nu extremismului și urii!” – acesta este obiectul unui apel lansat, miercuri, de Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), la adresa comunității academice și publicului larg, înaintea turului II al alegerilor prezidențiale, din 18 mai.

„Pe 18 mai 2025, suntem chemați din nou să alegem în ce direcție vrem să mergem ca națiune. Este un moment decisiv, în care trebuie să ne facem auzite vocile și să spunem clar și răspicat: NU extremismului și urii!”, arată SNSPA în apelul său, înaintea alegerilor care îi pun față în față pe candidatul independent Nicușor Dan și pe candidatul AUR George Simion.

Potrivit instituției de învățământ superior, „facem un apel către întreaga comunitate academică, studenți, profesori, cercetători, și către toți cei care cred în valorile statului de drept și în forța democrației. România nu-și permite pași înapoi. Țara noastră are nevoie de lideri care să unească, nu să dezbine, care să acționeze cu viziune și responsabilitate, nu cu frică, intoleranță și populism agresiv”.

Apelul SNSPA, integral:

„Apel al SNSPA pentru alegerile prezidențiale din 18 mai 2025

Școala Naţională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), în calitate de școală de guvernare, transmite un apel ferm către întreaga comunitate academică și către publicul larg: să ne exercităm dreptul la vot cu responsabilitate și conștiință civică, pentru a apăra valorile democratice și europene ale României.

Într-o societate liberă, democratică și euro-atlantică, votul nu este un simplu drept, prevăzut de Constituție, ci ṣi o responsabilitate esențială pentru consolidarea valorilor comune și pentru legitimarea procesului democratic. Pe 18 mai 2025, suntem chemați din nou să alegem în ce direcție vrem să mergem ca națiune. Este un moment decisiv, în care trebuie să ne facem auzite vocile și să spunem clar și răspicat: NU extremismului și urii!

Facem un apel către întreaga comunitate academică, studenți, profesori, cercetători, și către toți cei care cred în valorile statului de drept și în forța democrației. România nu-și permite pași înapoi. Țara noastră are nevoie de lideri care să unească, nu să dezbine, care să acționeze cu viziune și responsabilitate, nu cu frică, intoleranță și populism agresiv. De oameni politici care conduc prin respect, nu prin teroare emoțională. De voci care propun soluții, nu care exploatează neîncrederea și nemulțumirea. Avem nevoie de lideri care îi ascultă pe tineri, le înțeleg aspirațiile și investesc în potențialul lor.

Dragi tineri, viitorul nu se scrie de pe margine. Se scrie cu prezență, cu implicare, cu vot. Sunteți generația care a crescut în libertate — apărați-o cu înțelepciune și curaj!

Comunitatea SNSPA crede într-o Românie care își respectă cetățenii și este respectată în Europa și în lume. Într-o Românie fidelă parcursului său democratic, care investește în educație, în sănătate și în viitor. O țară în care dialogul înlocuiește agresivitatea, iar competența învinge manipularea.

Pe 18 mai 2025, nu ne permitem să stăm acasă ṣi să lăsăm viitorul pe mâna altora. Mergem la vot pentru o Românie demnă, unită și europeană.
Votăm pentru democrație.
Votăm cu încredere în viitor.”


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO „Credeți-mă, nu voi insista să terminăm repede. Repede este ultimul criteriu“, spunea Klaus Iohannis, în 2018, despre aprobarea legilor România educată, despre care Ligia Deca a anunțat joi că vor fi trecute prin Parlament în procedură de urgență, ca să fie aplicate „în cel mai scurt timp posibil“

Proiectele legilor Educației vor trece prin Parlament într-o procedură de urgență, dezbătute într-o comisie comună, conform declarației ministrei Educației Ligia Deca, fost consilier prezidențial la Cotroceni. „În cel mai scurt…
Vezi articolul

BREAKING Cîmpeanu: În toate localitățile cu rata de infectare sub 3 la mie, indiferent de rata de vaccinare a personalului din învățământ, școlile și grădinițele vor fi deschise cu prezență fizică de luni – azi sunt 1.724 de localități sub acest prag

În toate localitățile cu rata de infectare sub 3 la mie, indiferent de rata de vaccinare a personalului din învățământ, școlile și grădinițele vor fi deschise cu prezență fizică de…
Vezi articolul

Premierul Ciucă îndeamnă „întreg personalul din educație” să revină la catedră, deși profesorii și angajații protestează în școli. Șeful Executivului anunță că „rămânem deschiși dialogului” cu sindicatele, fără vreo propunere concretă

Nicolae Ciucă a pus din nou o postare pe Facebook, un mesaj în care salută adoptarea legilor Educației și are câteva referiri la situația tensionată din școli, unde luni a…
Vezi articolul
Bursele de excelență

O casieră de la Universitatea de Arte din Iași a sustras, timp de 7 ani, aproape jumătate de milion de lei din încasările de taxe și burse neridicate de studenți / A primit pedeapsă de 3 ani de închisoare cu suspendare – decizia nu e definitivă

Timp de 7 ani, o casieră a Universității de Arte a sustras bani din încasările de la studenți, masteranzi și doctoranzi, scrie Ziarul de Iași. Femeia a fost condamnată la o…
Vezi articolul