Aproape 29 de mii de elevi încă merg la latrină, în loc de toaletă, în peste 200 de școli, potrivit Ministerului Educației. Autoritățile se pregătesc să aloce 10,3 milioane lei pentru modernizarea WC-urilor, după ce elevii au început cursurile

1.288 de vizualizări
Foto: captură – Digi24.ro
Aproape 29 de mii de elevi încă merg la toalete de tip latrină, în curtea școlii, în peste 200 unități de învățământ din țară, potrivit datelor publicate de Ministerul Educației. Statistica apare în nota de fundamentare a proiectului de hotărâre de guvern prin care instituția vrea să aloce bani, pentru al treilea an la rând, pentru repararea, modernizarea sau construcția toaletelor moderne în școlile și grădinițele care nu au așa ceva. Este vorba despre o sumă totală de 10,3 milioane de lei.

Prin proiect vor fi nominalizate în total un număr de 205 de unități de învățământ preuniversitar de stat, iar de condiții sporite vor beneficia peste 28.920 de elevi, se arată în proiectul de HG.

Ministerul Educației a cerut abia în această vară lista școlilor cu latrine, potrivit notei de fundamentare: „Prin adresa nr. 172/SI/22.07.2021 ME a solicitat inspectoratelor școlare județene ca împreună cu Consiliile de Administrație ale unităților de învățământ și cu autoritățile locale pe raza cărora unitățile își desfășoară activitatea să analizeze oportunitatea și necesitatea finanțării lucrărilor de investiții în vederea remedierii grupurilor sanitare neconforme”.

  • Asta în condițiile în care pe perioada verii ar fi putut avea loc lucrările necesare pentru modernizarea acestor școli. În schimb, prin alocarea sumelor în lunile octombrie-noiembrie, autoritățile locale vor fi nevoite să angajeze lucrări în școli chiar în timpul cursurilor, lucru care ar putea duce la suspendarea acestora și trecerea copiilor în online, pe motive de infrastructură, potrivit ordinului comun al miniștrilor Educației și Sănătății.

Timpul este limitat pentru aceste investiții, autoritățile locale fiind nevoite să returneze banii primiți la finalul anului, dacă nu reușesc să finalizeze investiția, prevede proiectul: „La sfârșitul anului 2021 sumele rămase neutilizate se virează la bugetul de stat”.

Lista localităților și sumele de bani pe care le primesc autoritățile locale pentru rezolvarea problemei toaletelor din curte ale școlilor este publicată în două anexe ale proiectului de HG:

„La recepționarea lucrărilor autoritățile locale se vor asigura că grupurile sanitare sunt funcționale, vor fi racordate la apă curentă și canalizare fie centralizată, fie puț forat și fosă septică, la instalația electrică și la instalația de încălzire astfel încât unitățile de învățământ să îndeplinească condițiile necesare obținerii autorizației sanitare”, potrivit proiectului de HG.

Programul de modernizare – sau construcție a toaletelor în școlile care nu au așa ceva – a fost pornit de Ecaterina Andronescu, în 2019. La prima numărătoare au fost identificate 1.459 de școli fără toalete, dar banii alocați până la urmă au fost pentru 858 de unități de învățământ. În 2020, Monica Anisie a preluat „ștafeta” și ministerul anunța, cu ocazia unei celebre vizite în teritoriu a oficialului, că au fost alocate de către Guvern fonduri pentru construcţia de grupuri sanitare în 857 de unităţi de învăţământ, pe care numai 595 le-au accesat.

Alte 347 de școli au fost incluse în etapa a II-a, în 2020.

Acest al treilea proiect include 205 unități de învățământ, iar autorii notei de fundamentare scriu că „se nominalizează atât unitățile de învățământ preuniversitar de stat care au fost nominalizate în anul 2020, prin HG nr. 479/2020 și HG nr. 992/2020, respectiv în anul 2019, prin HG nr. 363/2019 și HG nr. 674/2019, ale căror lucrări de amenajare a grupurilor sanitare neconforme nu au fost demarate sau finalizate și care îndeplinesc, în anul 2021, condițiile de finanțare și ale căror sume prevăzute în hotărârile de Guvern aprobate în anul 2020 nu au fost utilizate până la 31 decembrie 2020 (Anexa 1), cât și unitățile de învățământ preuniversitar de stat care, în anul 2021, dețin grupuri sanitare situate în curte, fără apă curentă și fără canalizare și care îndeplinesc condițiile de finanțare, cu sumele estimate conform procedurii din anul 2019 (Anexa 2)”.

Statisticile despre toaletele din școli sunt diferite la fiecare raportare oficială. De exemplu, în decembrie 2020, Guvernul României a aprobat un memorandum în care scria că peste o treime dintre școli sunt fără toalete interioare și nu au autorizație sanitară. Concret, potrivit documentului situația ar sta în felul următor:

  • 12.712 clădiri școlare nerenovate;
  • 4.414 școli care folosesc sobe pentru încălzire;
  • 5.826 de școli care nu au autorizație sanitară;
  • 3.884 nu au surse de apă adecvate;
  • 6.180 de școli nu au toalete interioare;
  • 12.359 de școli nu au rampă de acces
  • 15.007 școli nu au toalete adaptate persoanelor cu dizabilități.

În raportul final România Educată, publicat pe 14 iulie 2021, scrie că „’Strategia pentru modernizarea infrastructurii educaționale 2018 – 2023′ identifică aproximativ 4.200 de școli din România (însumând peste 155.486 de elevi) care nu au grupuri sanitare în incinta școlii, jumătate dintre acestea fiind amplasate în curte lipsite de apă curentă și canalizare”.

Documentul are și o actualizare a datelor – „La nivelul anului 2021, din datele transmise de către Ministerul Educației, din numărul total de clădiri cu destinația săli de curs, laboratoare, sală de sport, cămin sau cantină din învățământul preuniversitar, un număr de 3.191 clădiri nu au autorizație sanitară, fiind proporțional mai numeroase în mediul rural decât în cel urban.
Este important să notăm și că o parte semnificativă a autorizațiilor sanitare a fost obținută în baza unei declarații pe propria răspundere a directorului unității de învățământ”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Zeci de elevi ai unui liceu din Arad, luați în vizor de Inspectoratul Școlar după ce au protestat la venirea premierului Dăncilă cu pancarte pe care scria „Ne-am săturat de corupţie şi prostie, vrem o altă Românie”

Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Arad cere explicaţii conducerii Liceului Atanasie Marinescu Lipova, de unde mai mulţi elevi au plecat de la cursuri, vineri, pentru a participa la un protest…
Vezi articolul

Reacție dură a părinților, la cazurile Caracal și Dâmbovița: Părinții cer Președinției și Guvernului o strategie națională cu aplicabilitate locală pentru creșterea siguranţei copiilor

Federația asociațiilor de părinți reacționează la modul în care gestionează autoritățile cazurile tragice de la Caracal și Dâmbovița și cer Guvernului să descrie „activitățile desfășurate de instituții pentru siguranța și…
Vezi articolul

Guvernul britanic nu mai acordă împrumuturi de studii pentru tinerii români. Ce opțiuni vor avea de anul viitor? Simon Parker, profesor britanic stabilit în România: „Fiecare universitate va cere o taxă diferită care va varia în funcție de cursuri”

La scurt timp după votarea Brexitului, oficialii britanici spuneau că despărțirea de Uniunea Europeană nu va afecta sprijinul academic pentru atragerea celor mai bine pregătiți tineri de pe continent, însă…
Vezi articolul

Scrisoare deschisă către președintele Iohannis a fostului ministru al Educației Daniel Funeriu, pe tema admiterii la liceu: Toți cei cu care am discutat personal au afirmat „știm că nu e ceea ce trebuie, dar așa vrea președintele Iohannis” / Este strict responsabilitatea dumneavoastră – și nu a vreunui proxi – de a livra ceea ce este corect

Fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu, îi cere președintelui Klaus Iohannis, printr-o scrisoare deschisă publicată pe pagina sa de Facebook, să iasă să își explice insistența cu care propune ca…
Vezi articolul

Trebuie să tăiem câte o clasă de a IX-a de la fiecare liceu din județul Buzău, în planul de școlarizare pentru anul 2026-2027, spune inspectorul școlar adjunct Daniel Popescu: Vor dispărea cel puțin 24 de clase și 50 de norme didactice / Trebuie să le găsim un loc de muncă acestor profesori

Inspectorul școlar adjunct din Buzău, Daniel Popescu, a spus că în toamnă, anul școlar 2026-2027 se vor desființa cel puțin 24 de clase a IX-a. „Trebuie să tăiem câte o…
Vezi articolul