Aproape 3 din 4 tineri care au terminat liceul sau facultatea în ultimii 3 ani erau angajați în 2023 – Eurostat / Procentul e printre cele mai mici din UE

493 de vizualizări
Foto: © Fizkes | Dreamstime.com
74.8% dintre tinerii români care au absolvit forme de învățământ secundar sau terțiar în ultimii 3 ani au intrat pe piața muncii în anul 2023, potrivit datelor publicate de Eurostat. Astfel, România se situează la finalul clasamentului format din statele Uniunii Europene, cu aproape 10 puncte procentuale sub media înregistrată – 83.5%.

România are una dintre cele mai mici rate de angajare ale proaspeților absolvenți de învățământ secundar și superior la nivel european, arată statisticile Eurostat. Doar 74.8% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 20 și 34 de ani, care au absolvit una dintre formele de învățământ menționate în ultimii 3 ani, s-au angajat anul trecut.

Media statelor UE este de 83.5%, în creștere cu 1.1% față de anul 2022.

După România urmează Grecia, cu un procent de 72.3%, și Italia, cu 67.5%.

22 dintre cele 26 de țări membre UE înregistrează rate de angajare ale adulților cu vârste cuprinse între 20 și 34 de ani de peste 80%, potrivit statisticilor, care pot fi consultate mai jos.

Pe primele locuri se află Malta (95.8%), Olanda (93.2%) și Germania (91.5%).

Alte 16 state au procente peste media UE. Printre ele se numără Austria (89%), Irlanda (88.7%), Norvegia (88,2%), Ungaria și Suedia (87.9%), Belgia (86.4%), Polonia (85.8%), Cehia și Slovenia (85.4%).

Sub media de 83.5% se poziționează 9 țări, printre care: Portugalia (82.4%), Cipru (80.6%), Franța (80.1%), Lituania (80%), Spania (78.7%) și Croația (78.2%).

În ceea ce privește categoriile de tineri care se integrează pe piața muncii, absolvenții de studii de licență și/sau masterat au un succes mai mare decât cei care au finalizat studii secundare.

În România, aproape 60% dintre tinerii care au absolvit liceul s-au angajat. Un procent asemănător se înregistrează și în rândul celor care au fost înscriși în învățământul tehnologic, în timp ce procentul absolvenților din învățământul universitar care au locuri de muncă se apropie de 90%.

Singurele țări europene în care procentul absolvenților din învățământul tehnologic care au locuri de muncă îl întrece pe cel al absolvenților de studii universitare sunt Danemarca, Islanda și Norvegia.

De remarcat este și faptul că cele mai mici rate de angajare sunt, în majoritatea țărilor, în rândul tinerilor care au finalizat studiile în cadrul liceelor teoretice.

Foto: © Fizkes | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Transport gratuit pentru elevi

Școlile și liceele, obligate să desfășoare o activitate de prevenire a consumului de droguri în perioada 1-5 aprilie 2024 și să desemneze o persoană responsabilă cu implementarea activităților cât mai curând – adresă a Ministerului Educației

Școlile și liceele trebuie să desfășoare o activitate de prevenire a consumului de droguri în săptămâna 1-5 aprilie 2024, să desemneze o persoană responsabilă cu implementarea activităților de prevenire a…
Vezi articolul

Liderul sindical Marius Nistor: În ultimii 35 de ani am avut atâtea reforme, nimic nu a fost dus până la capăt, clar că apare o neîncredere a profesorilor vizavi de beneficiile unei schimbări / Este normal să apară rezistență, plafonare și indiferență, pentru că n-au mai văzut o anumită finalitate

După decenii de reforme începute și nefinalizate în învățământ, profesorii „automat au o reacție de respingere”, a afirmat recent liderul sindical Marius Nistor, la Prima News. Este nevoie „de o…
Vezi articolul

Comisiile de etică din universități să poată aplica mai multe sancțiuni și să se poată autosesiza – cerințe ale Alianței organizațiilor studențești / ANOSR propune amendamente extinse pentru codul-cadru de etică universitară, pe marginea proiectului de HG pentru acceptarea sesizărilor anonime în cazul hărțuirilor sexuale

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti (ANOSR), anunță, miercuri, printr-un comunicat, că a retrimis Ministerului Educaţiei un pachet de amendamente la Codul-cadru de etică şi la Legea învăţământului superior, pentru „toleranță…
Vezi articolul
școli de vară pentru liceeni

11 școli de vară pentru liceeni în perioada iulie-septembrie 2021, organizate de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași / Se pot înscrie elevii ale căror școli sunt în proiectul ROSE

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași desfășoară, în perioada iulie-septembrie a.c., 11 școli de vară gratuite dedicate elevilor de liceu, în special celor dezavantajați social. Programul va cuprinde cursuri și…
Vezi articolul