Aproape 300 de actori și alți angajați din sectorul cultural – scrisoare deschisă adresată premierului și ministrului Culturii, împotriva „suprimării unor drepturi salariale și forme de sprijin financiar” pentru angajații din sectorul cultural, prin ordonanță de urgență

282 de vizualizări
Photo © Aerogondo | Dreamstime.com
În jur de 300 de profesioniști din sectorul cultural, cei mai mulți dintre ei actori, co-semnează o scrisoare deschisă inițiată de un actor și adresată premierului Ilie Bolojan și ministrului Culturii, Demeter Andras, prin care protestează față de „suprimarea unor drepturi salariale în acest sector”, prin ordonanță de urgență.
  • Scrisoarea este inițiată de Doru Bem, actor al Teatrului Excelsior și președinte al sindicatului acestui teatru, dar, după ce a început să circule pe Facebook, a fost co-semnată, până miercuri după-amiază, de aproape 300 de alți actori, regizori, profesioniști din diverse teatre românești, manageri culturali etc.. 

Ea exprimă dezacordul acestora „față de recentele măsuri propuse prin Ordonanța de Urgență care vizează diminuarea ori chiar suprimarea unor drepturi salariale și forme de sprijin financiar pentru angajații din sectorul cultural, măsuri ce afectează direct și grav întregul sector cultural din România”. Potrivit scrisorii, măsura vine „în contextul eliminării plafonării la energie, al

scumpirii combustibilului și alimentelor, precum și al înjumătățirii valorii tichetelor de vacanță – toate elemente care se răsfrâng deja dureros asupra nivelului de trai al angajaților din cultură.”

Potrivit scrisorii, „ne întrebăm, firesc: se dorește falimentarea instituțiilor de cultură din România? Se dorește suprimarea programată și lentă a teatrului, muzicii, artei, memoriei culturale și educației prin cultură?” Iar documentul notează:

„Arta, cultura și educația nu sunt un moft. Nu sunt o “extravaganță” bugetară de care trebuie să scăpăm când vrem să facem economie. Nu sunt un desert de consumat doar ocazional. Sunt elementele fundamentale care construiesc o societate sănătoasă, echilibrată și democratică.”

Marți, Ministerul Culturii a declarat, într-un comunicat de presă, că „susține profesioniștii din cultură” în contextul reacțiilor declanșate de OUG, dar instituția „face apel la răbdare și solidaritat”, întrucât „traversăm un moment dificil, resimțit de noi toți” – detalii.

Scrisoarea deschisă, integral:

„Către: Prim-ministrul României Ilie Bolojan și Ministrul Culturii Demeter András István Ministerul Culturii

Stimați Domni,

În numele a ceea ce numim, cu demnitate și înaltă responsabilitate morală, cultura vie a acestei țări, mă văd nevoit să exprim public profundul meu dezacord față de recentele măsuri propuse prin Ordonanța de Urgență care vizează diminuarea ori chiar suprimarea unor drepturi salariale și forme de sprijin financiar pentru angajații din sectorul cultural, măsuri ce afectează direct și grav întregul sector cultural din România.

Această decizie vine în contextul eliminării plafonării la energie, al

scumpirii combustibilului și alimentelor, precum și al înjumătățirii valorii tichetelor de vacanță – toate elemente care se răsfrâng deja dureros asupra nivelului de trai al angajaților din cultură. Iar acum, ne întrebăm: urmează să ni se retragă și indemnizația de hrană?

Mai mult decât atât, în textul ordonanței nu există nici măcar o mențiune că sporul de 15% ar urma să fie reintrodus după decembrie 2026. Până în iunie 2025, legislația (Legea 153/2017 și HG 917/2017) prevedea un spor de până la 15% din salariul de bază, dar nu mai mult de 1.500 lei brut pe lună.

O astfel de prevedere ar fi putut măcar oferi un orizont de așteptare, o formă minimă de înțelegere și solidaritate.

De aceste măsuri nu sunt afectați doar artiștii, ci toate departamentele din instituțiile culturale – în special personalul tehnic, care funcționează deja la limita subzistenței, cu salarii între 2800 și 3500 de lei net — oameni cinstiți, dedicați, pe care acest val de măsuri îi aruncă și mai adânc într-o precaritate greu de dus. La aceste venituri, se aplică acum cu maximă “echitate” noile politici de austeritate.

În același timp, primăriile – ordonatorii principali de credite – solicită teatrelor să-și reducă cheltuielile la maximum 65% din bugetul alocat, ceea ce înseamnă acoperirea salariilor și a utilităților, fără niciun fel de spațiu pentru proiecte culturale, colaboratori sau dezvoltare. De trei luni, multe teatre nu au mai primit niciun leu – nu pot plăti colaboratorii, nu pot plăti utilitățile!

Ne întrebăm, firesc: se dorește falimentarea instituțiilor de cultură din România? Se dorește suprimarea programată și lentă a teatrului, muzicii, artei, memoriei culturale și educației prin cultură?

Legislația recentă în domeniul culturii este făcută pe genunchi, de persoane care nu cunosc specificul intern al acestui sector. Se propun idei absurde, se iau măsuri fără consultare reală, se ignoră total realitatea de pe teren. Cultura este strivită între “eficiența bugetară” și lipsa de înțelegere a rolului său în societate.

Este esențial să ne reamintim: Cultura nu este menită să aducă profit economic, ci profit intelectual, moral și educațional!

Cultura nu este o industrie a profitului economic, ci a profunzimii umane.

Nu de tăieri avem nevoie. Nu de concedieri. Nu de comasări forțate și reorganizări care distrug instituții cu tradiție.

Dimpotrivă, România are nevoie de mai multe teatre, mai multe muzee, mai multe filarmonici, mai multe galerii de artă, mai multe biblioteci, case memoriale, festivaluri și spații independente.

Domnule Prim-ministru, Domnule Ministru al Culturii,

Arta, cultura și educația nu sunt un moft. Nu sunt o “extravaganță” bugetară de care trebuie să scăpăm când vrem să facem economie. Nu sunt un desert de consumat doar ocazional. Sunt elementele fundamentale care construiesc o societate sănătoasă, echilibrată și democratică. Privim în jur și vedem degradarea continuă a discursului public, creșterea violenței, a intoleranței și a analfabetismului funcțional. Suntem campioni în Europa la analfabetism funcțional! Nu sunt aceste lucruri un efect direct al neinvestirii în cultură?

Este bine să vă amintiți că, în momentele de cumpănă ale acestei țări, sectorul cultural a fost solidar și prezent, alegând să susțină drumul european și democratic

 al României, chiar dacă rareori a fost răsplătit pentru acest efort.

Amintiți-vă că exact această cultură marginalizată și sacrificată a fost una dintre ultimele redute de normalitate, una dintre puținele voci limpezi într-o lume tot mai zgomotoasă și confuză.

Întotdeauna, cultura a fost sacrificată prima. Întotdeauna, cultura a fost la coadă. Iar anul acesta vedem, din nou, consecințele directe ale acestei mentalități.

Cultura este o necesitate, nu un lux.

Domnule Ministru al Culturii, aveți datoria de a reprezenta și apăra acest domeniu esențial pentru sănătatea morală, intelectuală, emoțională și chiar civică a acestei națiuni. Vă cerem respectuos, dar ferm, să revizuiți această

ordonanță de urgență și să excludeți sectorul cultural din aceste măsuri de austeritate.

Țin să menționez că această scrisoare deschisă se raliază punctului de vedere al Federației Teatrelor Metropolitane.”

Foto © Aerogondo | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Olimpiade școlare 2023. Regulamentele actualizate pentru olimpiadele naționale de astronomie și astrofizică, ”Terra” de geografie, ”Lectura ca abilitate de viață” (OLAV) și limbi clasice au fost publicate de Ministerul Educației – DOCUMENTE

Au fost publicate regulamentele specifice pentru olimpiadele și concursurile școlare naționale din anul școlar 2022-2023, de către Ministerul Educației, pe edu.ro. Acestea cuprind informații despre probele de concurs, participarea elevilor,…
Vezi articolul

Din anul universitar viitor, 50.000 de studenți cu burse sociale ar putea beneficia de vouchere în valoare de 1.500 de lei și de plata chiriei, anunță ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș

Din anul universitar 2023-2024, studenții care au burse sociale ar putea să primească vouchere de 1.500 de lei și să le fie plătită chiria, după cum a declarat, pentru Edupedu.ro,…
Vezi articolul

GHID Înscrierea în clasa pregătitoare 2024. Din 11 aprilie, părinții depun cererile la școală sau online / Clarificări de la Ministerul Educației la cele mai frecvente întrebări

Ministerul Educației publică răspunsurile la cele mai frecvente întrebări privind înscrierea copiilor în clasa pregătitoare 2024, criterii de departajare, acte necesare, evaluarea CJRAE,  într-un ghid publicat pe site-ul instituției. Ghidul…
Vezi articolul

Protest în curtea Inspectoratului Școlar Județean Botoșani: Profesorii Colegiului Național Mihai Eminescu sunt nemulțumiți pentru că se desființează una dintre clasele cu profil mate-info

Peste 30 de cadre didactice de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” (CNME) din municipiul Botoşani au protestat, miercuri după-amiază, în curtea Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ), în semn de nemulţumire faţă…
Vezi articolul