Aproape 50 milioane persoane din întreaga lume sunt victime ale sclaviei moderne, dintre care 3,3 milioane sunt copii forțați să muncească și jumătate sunt exploatați sexual, arată un raport pe 2021 al Organizației Internaționale a Muncii

137 de vizualizări
Foto: Jeff AckleyUnsplash
Peste 27 de milioane de persoane aflate în sclavie modernă sunt supuse la muncă forțată și alte 22 de milioane, la căsătorie forțată, arată proiectul „Semnalăm Traficul, Oprim Pericolul – AntiTrafic”. Datele sunt din raportul „Estimări Globale 2021”, publicat de Organizația Internațională a Muncii, Walk Free și Organizația Internațională pentru Migrație. 

În 2021, numărul victimelor a crescut cu aproximativ 10 milioane de bărbați, femei și copii care au fost forțați să muncească sau să se căsătorească în perioada de la publicarea estimărilor anterioare, în 2017. 

„Toate acestea se întâmplă în pofida Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă ale ONU și în contextul provocărilor actuale (i.e. pandemie, conflict armat, schimbare climatică) care au condus la perturbarea ocupării forței de muncă și a sistemului de educație la nivel internațional”, potrivit unui comunicat de presă. 

„Un semnal de alarmă suplimentar se referă la persoanele care sunt exploatate sexual în scop comercial – 6.3 milioane persoane, potrivit raportului, și la alte 3.9 milioane care sunt exploatate prin muncă forțată impusă de către stat. Din cele 6.3 milioane de persoane exploatate sexual în scop comercial 1.7 milioane sunt copii. Conform graficelor prezentate, majoritatea victimelor sunt de sex feminin, iar țările in care acestea sunt exploatate sunt preponderent țările cu venituri medii superioare și țările cu venituri medii inferioare”, potrivit raportului. 

„Credem că trendul ascendent impune atenția urgentă și cooperarea comunității internaționale pentru adoptarea unor măsuri realmente eficiente pentru eradicarea sclaviei moderne și a traficului de persoane, în acord cu timeline-ul Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă ale ONU- 2025/2030”, spune Alexandra Stroică, responsabil proiect din partea Centrului European pentru Educație și Cercetare Juridică (ECLER).

În ceea ce privește România, situația care se referă la traficul de persoane pe anul 2021 a fost sintetizată în Raportul Departamentului de stat al SUA publicat în luna iulie 2022. 

Astfel, din acest raport, reiese că în 2021, autoritățile au deschis 628 de cazuri noi de trafic de persoane (571 trafic sexual, 35 trafic de muncă, 22 nespecificate), o creștere de la 552 în 2020. Autoritățile au trimis în judecată 522 de suspecți de trafic de persoane (506 traficanți sexuali trafic de sex, șase trafic de forță de muncă, 10 nespecificate), o creștere semnificativă față de 234 în 2020. Instanțele de judecată au condamnat 162 de traficanți. 

Raportul Departamentului de stat SUA pentru România cuprinde, între altele: 

  • Identificarea proactivă a potențialelor victime, în special în rândul persoanelor vulnerabile; 
  • Creșterea numărului de ofițeri de poliție care investighează infracțiunile de trafic de persoane și de investigatori financiari specializați în cazurile de trafic de persoane.
  • Intensificarea eforturilor de aplicare a legilor privind munca copiilor, în special în zonele rurale și acolo unde serviciile de asistență socială nu dispun de personal.  

În același timp, potrivit Comisiei Europene, cu date valabile pentru anul 2020: „România își menține profilul unei țări de origine pentru victimele traficului de persoane, în 2020 fiind astfel identificate 596 de victime ale traficului de persoane. Majoritatea victimelor identificate au fost exploatate sexual. Populația de sex feminin, atât adulți, cât și minori, are o pondere crescută în totalul victimelor identificate, ajungând la 77,7% în anul 2020. Nivelul de educație al victimelor traficului de persoane rămâne scăzut, 68,5% dintre victime având cel mult studii gimnaziale, 30% studii liceale sau școlare profesionale și 1,5% o formă superioară de învățământ. În cazul traficului transfrontalier, primele cinci țări de destinație pentru exploatarea victimelor în anul 2020 au fost Regatul Unit, Germania, Italia, Spania și Suedia.”

Raportul integral „Estimări Globale 2021” poate fi consultat aici.

Raportul integral al Departamentului de stat SUA poate fi consultat aici (despre România – la pagina 469).

Raportul a fost realizat cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021, transmit organizatorii.

„Proiectul este derulat de Asociația Valoare Plus în parteneriat cu Centrul European pentru Educație și Cercetare Juridică, G4Media, Asociația Cultural Socială Economică Christiana, Freedom House România și Serviciul Iezuiților pentru Refugiați din România, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Scopul proiectului este creșterea nivelului de eficiență în implementarea politicilor antitrafic prin activități de educare, monitorizare, advocacy și watchdog”, se mai arată în comunicat.

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ligia Deca, mesaj pentru olimpicii premiați de Ministerul Educației: Cred într-un viitor în care copiii nu vor să mai plece din țară. Dacă alegeți să studiați în altă țară, să vă întoarceți pentru că România are mare nevoie ca tineri ca voi să rămână sau să se întoarcă

Ligia Deca le-a transmis elevilor olimpici că, în cazul în care aleg „să învețe în altă țară, să se întoarcă pentru că țara are nevoie de tineri”. Declarația ministrei Educației,…
Vezi articolul

Evaluarea Națională 2023. Înscrierile au început, iar elevii de clasa a VIII-a sunt înscriși automat de școli până pe 9 iunie / Surse: Mediile din gimnaziu ale elevilor încă figurează în aplicație, deși nu mai contează în nota de admitere la liceu

Înscrierile absolvenților de clasa a VIII-a la Evaluarea Națională 2023 au început marți, 6 iunie, și durează până vineri, 9 iunie, conform calendarului oficial al evaluării. Elevii sunt înscriși automat…
Vezi articolul

Universitățile de Medicină și Farmacie se delimitează de conferința conspiraționiștilor de la Brașov: Dezinformarea și interpretarea voit greșită a datelor medicale reprezintă un atac împotriva științei și educației

Consorțiul G6 al Universităților de Medicină și Farmacie tradiționale se delimitează ferm de opiniile pseudo-științifice și dezinformarea propagate în rândul populației în cadrul unor manifestări fals denumite „conferințe științifice”, așa…
Vezi articolul