Aproape 500 de elevi din ultimul an de liceu, din judeţul Arad, nu s-au înscris să susțină probele de competențe – Bacalaureat 2025

1.058 de vizualizări
Foto: Edupedu.ro
Sute de elevi din ultimul an de liceu, din judeţul Arad, nu s-au înscris pentru a susţine probele în cadrul examenului naţional de Bacalaureat, conform datelor transmise, vineri, de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ), la solicitarea Agerpres.

Astfel, ISJ arată că în ultimul an de liceu sunt înscrişi 2.591 de elevi, din care 446 sunt la seral şi 82 sunt la frecvenţă redusă.

Dintre aceştia, s-au înscris pentru a susţine probele din perioada 27 ianuarie – 7 februarie 2.112 elevi, astfel că 479 vor lipsi.

  • În afară de elevii aflaţi în ultimul an de studiu la liceu, s-au mai înscris la Bacalaureat 28 de absolvenţi din promoţiile anilor trecuţi, mai scrie Agerpres.

În perioada 27 – 29 ianuarie are loc evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A, între 29 – 31 ianuarie vor fi evaluate competenţele lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B, care va fi susţinută de elevii din partea minorităţilor naţionale. De asemenea, în intervalul 3 – 5 februarie vor fi evaluate competenţele lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională – proba C, iar în intervalul 5 – 7 februarie vor fi evaluate competenţele digitale – proba D.

Elevii beneficiari ai unor burse de studiu în străinătate care nu pot participa la probele A, B, C şi D în perioada 27 ianuarie – 7 februarie le pot susţine în perioada 30 mai – 4 iunie 2025.

Conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, în perioada 2 – 6 iunie va avea loc înscrierea candidaţilor la probele scrise ale primei sesiuni de examen. Prima probă scrisă, cea la Limba şi literatura română, se va desfăşura pe 10 iunie, iar pe 11 iunie va avea loc proba obligatorie a profilului. Pe 13 iunie, candidaţii vor susţine proba la alegere a profilului şi specializării.

Elevii din partea minorităţilor naţionale vor susţine pe 16 iunie proba scrisă la Limba şi literatura maternă.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorul anonim: Ne întoarcem cu capul sus, pentru că noi nu am renunțat. Elevii noștri trebuie să înțeleagă că poți fi învingător și dacă ai coloană vertebrală, respecți regulile jocului și legile

În rândul profesorilor există un grad mare de nemulțumire legat de rezultatele grevei. Dezamăgirea este direct proporțională cu acele procente pe care probabil nu le vom afla niciodată, care arată…
Vezi articolul

Marea repetiție națională, ziua 1: Ministerul Educației le predă profesorilor de limba și literatura română lecția despre cum să corecteze lucrările de la Evaluarea Națională 2024 chiar pe baremul probei de marți

Profesorii corectori la Limba și literatura română – proba de la Evaluarea Națională 2024 pentru absolvenții clasei a VIII-a sunt „instruiți” miercuri, 26 iunie, de la ora 9, cum să…
Vezi articolul

Sute de părinţi din Sectorul 3 al Capitalei și-au petrecut noaptea în faţa şcolilor pentru a-și înscrie copiii la „școala de vară” din cauza faptului că „dosarul online se depune la secretariat” / Primăria spune că modalitatea de înscriere cu dosar fizic a fost stabilită de Inspectoratul Școlar București

Sute de părinţi puteau fi văzuţi azi noapte în faţa şcolilor din Sectorul 3 din București care organizează „școala de vară” pentru a-şi înscrie copiii în programul demarat de primărie,…
Vezi articolul

DOCUMENT Tarifele de autorizare, acreditare și evaluare externă periodică aplicate de ARACIP, agenția din subordinea Ministerului Educației, au crescut cu 68%, de luna aceasta. Taxele sunt aceleași pentru școlile de stat și private

Noile tarife practicate de agenția care acreditează și autorizează școlile și grădinițele din România, ARACIP, valabile de la 1 ianuarie a.c., sunt cu 68,5% mai mari decât cele valabile până…
Vezi articolul

Cerințele studenților pentru autorități, în contextul Covid-19: Amânarea plății taxelor, ajutor pentru studenții fără acces la calculator, mai multe burse sociale din toamnă, dezinfectarea spațiilor de cazare

„Nu ne izolați de educație!” suna apelul Alianței Naționale ale Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) către autorități, apel adresat, marți, în contextul măsurilor luate pentru combaterea epidemiei Covid-19. ANOSR formulează…
Vezi articolul

Introducerea unor discipline de artă în curriculumul de liceu ar putea să fie un catalizator pentru dezvoltarea culturală a societății românești, spune Alex Rădulea, student la Teatru și Film, absolvent de mate-info

Un student la Teatru și Film din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca, Alex Rădulea, absolvent al specializării matematică-informatică la liceu, a atras atenția asupra importanței disciplinelor din domeniul artă…
Vezi articolul