Aproape 60 de posturi nedidactice și de personal auxiliar pot fi ocupate, în prezent, în București. Iohannis a promulgat legea care prevede deblocarea concursurilor

3.583 de vizualizări
vârsta de pensionare, cancelarie profesori
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
În total, 50 de posturi nedidactice și până la 10 posturi de personal didactic auxiliar pot fi ocupate în perioada aceasta în București, au declarat pentru Edupedu.ro reprezentanți ai Inspectoratului Școlar București (ISMB).

Practic, este vorba de posturi ca cele de contabil, secretar, administrator, îngrijitor sau muncitor, nu de posturi didactice de profesori.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat în conferința de presă de miercuri seara că a promulgat legea care prevede deblocarea concursurilor pentru posturile didactice și nedidactice din școli, dar și pentru cele de asistenți și medici școlari.

„Fac un apel la directori să se adreseze atât autorităților locale, cât și inspectoratelor școlare, cerând toate resursele de care au nevoie. Mă refer la suplimentarea cu personal, inclusiv medical, acces la resurse tehnologice pentru predarea online și materiale sanitare. În sprijinul școlilor am promulgat astăzi legea prin care se deblochează concursurile pentru posturile nedidactice vacante sau temporar vacante, pentru posturile didactice auxiliare, precum și pentru asistenți medicali sau medici din unitățile de învățământ”, a declarat Klaus Iohannis.

Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea


1 comment
  1. Huooo!!! Profesori ai destui, nu? Nu ti-ar fi rusine!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Andrei Cornea / Foto: Agerpres

Filologul și filosoful Andrei Cornea, după acuzația lui Sorin Cîmpeanu că ar face parte dintr-un “grup de interese”: “Este un grup de interese. Avem interese”, anume ca un viitor prim ministru “să se exprime un pic mai articulat” decât actualul, sau ca “o mulțime de domni, inclusiv prim ministrul”, “să nu mai plagieze”

„Da, sigur că da, are dreptate. Este un grup de interese. Avem interese. Și o să vă spun care: de exemplu, unul dintre interesele noastre este ca un viitor prim…
Vezi articolul

Ne este naturală această tendință de a ne compara copilul cu cei din clasă, spune psihologul Simona Hainagiu: Profesorii se străduiesc să nu facă comparații explicite, dar niște comparații implicite vor fi întotdeauna

Psihologul Simona Hainagiu a declarat, pentru Știrile ProTv, că „ne este naturală această tendință de a ne compara copilul cu cei din clasă”. „Profesorii se străduiesc să nu facă comparații…
Vezi articolul

Cu 60 de ore înainte de greva generală a profesorilor, Ministerul Educației anunță că ia „toate măsurile legale din domeniul său de competență“ pentru a evita declanșarea conflictului de muncă pe 22 mai

Vineri seara, cu 60 de ore înaintea debutului primei greve generale din ultimii 17 ani, din Învățământ, Ministerul Educației anunță într-un comunicat de presă că „ia toate măsurile prevăzute de…
Vezi articolul