Aproape jumătate dintre școlile verificate în Bihor nu au încă autorizații de funcționare. Principalele motive: acoperişuri degradate, fisuri pe partea exterioară a clădirilor, curţi neîmprejmuite sau lipsa frigiderelor pentru a depozita alimentele pentru elevi

171 de vizualizări
Foto: © Javarman | Dreamstime.com
Dintre cele 136 de şcoli şi grădiniţe verificate în august în județul Bihor, de o comisie mixtă, prin ordin al prefectului, nu au obţinut încă autorizaţiile de funcţionare, anunță Prefectura, într-un comunicat de presă. Prefectul cere directorilor de școli și primarilor „să depună toate diligențele pentru ca școlile și grădinițele să fie pregătite în cele mai bune condiții pentru noul an școlar“. Elevii încep școala luni, pe 11 septembrie, în doar câteva zile.

Cele 4 echipe mixte ale comisiei au verificat, prin sondaj, stadiul pregătirii pentru debutul anului școlar în 136 de școli și grădinițe din zonele Aleșd, Beiuș, Marghita-Valea lui Mihai și Salonta. Echipele, compuse din reprezentanți ai Instituției Prefectului Județului Bihor, ai Direcției de Sănătate Publică Bihor și ai Inspectoratului Școlar Județean Bihor.

Potrivit raportului comisiei, din totalul de unități de învățământ verificate, 47% nu au obținut încă autorizațiile de funcționare, principalele motive fiind: clădiri în curs de reabilitare, curţi neîmprejmuite, lipsa grilajelor de protecție la sobe metalice, lipsa buletinelor de analiză a apei, amenajarea neadecvată a spațiului lapte-corn, acoperișuri degradate, fisuri pe partea exterioară a clădirilor, precum și terenuri aflate în litigiu.

La data controlului, în cadrul a 87 de unități de învățământ lucrările de pregătire pentru începerea anului școlar erau în derulare, cele mai comune probleme identificate de către comisie vizând: săli de curs și grupuri sanitare neîntreținute corespunzător, depozite necorespunzătoare în curtea școlilor (lemne, mobilier școlar etc.), curții ale școlilor neîntreținute, curte comună a școlii cu căminul cultural, și lipsa frigiderelor în spațiul lapte-corn.

În cazul a 19 unităţi de învăţământ comisia a dispus reverificarea măsurilor luate pentru remedierea problemelor până la începerea școlii. Totodată, membrii echipelor de control au solicitat tuturor unităților de învățământ care nu aveau Autorizație Sanitară de Funcționare să facă toate demersurile necesare pentru obținerea autorizației în cel mai scurt timp posibil.

“Fac un apel urgent către toți factorii implicați, de la directorii unităților de învățământ, până la primarii și directorii de instituții din teritoriu, să depună toate diligențele pentru ca școlile și grădinițele să fie pregătite în cele mai bune condiții pentru noul an școlar“, a declarat prefectul Dumitru Țiplea.

În județul Bihor, luni, 11 septembrie, vor începe școala 94.085 de elevi, potrivit comunicatului de presă.

Foto: © Javarman | Dreamstime.com /  Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Elevii din 600 de școli vor fi relocați, anunță Ligia Deca, după ce la sfârșitul săptămânii trecute erau 190 de astfel de unități de învățământ, conform ministrei. Numărul lor s-a triplat în doar câteva zile / Ministrul Educației: Nu ne dorim școală în trei schimburi

Peste 800 de elevi ai Colegiului Pedagogic “Vasile Lupu” din Iași vor învăța la Colegiul Gheorghe Asachi câteva luni, până va fi gata o școală modulară construită în curtea liceului / Contractul urmează să fie semnat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorul și scriitorul Mircea Cărtărescu: Nominalizarea lui Donald Trump la premiul Nobel pentru Pace de către SNSPA e un act rușinos în cel mai mare grad, dincolo de ridicolul și inutilitatea sa

Scriitorul Mircea Cărtărescu a reacționat dur la decizia Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) de a începe procedurile pentru a-l nominaliza pe fostul președinte american Donald Trump la…
Vezi articolul

DOCUMENT Programul pentru școli prin care elevii primesc lapte și fructe ar putea începe încă din prima zi de școală, pe 9 septembrie, în anul școlar 2024-2025, iar produsele neconsumate pot fi redistribuite în școală – proiect

Elevii și copiii de grădiniță ar putea primi lapte și fructe în școli din prima zi de școală, în anul școlar viitor, prevede proiectul de Hotărâre de Guvern privind desfășurarea…
Vezi articolul

Emanuela Cerchez, profesoară de Informatică și membru în comisia centrală a Olimpiadei Naţionale de Informatică: Este o muncă de voluntariat. Nu suntem plătiţi pentru munca noastră. În acest an, inspectoratul şcolar de la care provin a refuzat să îmi deconteze cheltuielile pentru 3 competiţii / Apel public la Respect față de elevi și profesorii implicați

Emanuela Cerchez, profesoară de Informatică la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” Iaşi și membru în comisia centrală a Olimpiadei Naţionale de Informatică, a adus în atenție, pe pagina de socializare, că…
Vezi articolul

Șeful CNCD la RFI: Un tratament diferențiat vaccinat/nevaccinat nu e din start discriminatoriu. Anumite decizii avute în vedere de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, care vizează studenții, pot crea discriminări

Eventualele măsuri privind accesul persoanelor în restaurante sau teatre doar dacă sunt vaccinate ar trebui supuse mai întâi dezbaterii publice, a spus la RFI președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării…
Vezi articolul