Asigurare de sănătate gratuită pentru studenții și doctoranzii români care învață în străinătate, atunci când vin în țară – proiect de lege

1.633 de vizualizări
Foto: © Valerii Honcharuk | Dreamstime.com
Studenții și doctoranzii români înmatriculați în instituții de învățământ superior din alte țări europene ar urma să beneficieze de asigurare de sănătate gratuită atunci când vin în țară, potrivit unui proiect de lege. Potrivit inițiatorilor, acesta urmărește să “lămurească o interpretare nefirească” prin care studenții români din străinătate care vin în țară “nu au aceleași drepturi conform legii cu studenții români care studiază” în România.

Proiectul, inițiat de senatorii PNL Nicoleta Pauliuc și Adrian Hatos, modifică Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, în sensul că, la articolul ce prevede categoriile de persoane care beneficiază de asigurare medicală fără plata contribuției este adăugat un nou punct:

  • copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani, dacă sunt elevi, inclusiv absolvenţii de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni de la terminarea studiilor, ucenicii, studenţii și studenţii–doctoranzi înmatriculați într-o instituție de învățământ superior acreditată din Uniunea Europeană/Spațiul Economic European/Confederația Elvețiană/Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, studenții-doctoranzi care desfăşoară activităţi didactice, potrivit contractului de studii de doctorat, în limita a 4 – 6 ore convenţionale didactice pe săptămână, precum şi persoanele care urmează modulul instruirii individuale, pe baza cererii lor, pentru a deveni soldaţi sau gradaţi profesionişti;

Potrivit unui comunicat al inițiatorilor:

  • “Au fost cazuri multiple în care tinerii studenţi români din străinătate veniţi acasă nu au beneficiat de servicii medicale decontate din cauza unei interpretări a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate cum că aceştia nu pot fi asimilaţi celor care învaţă pe teritoriul României.”
  • „(…) Au existat mai multe speţe în care studenţii nedreptăţiţi au acţionat în instanţă statul român. Toate deciziile de până acum au fost unanime în sensul acordării acestor drepturi şi, totuşi, acest cadru de intepretare discriminator, folosindu-se în mod incorect principiul teritorialităţii, deşi discutăm de cetăţeni români, este în continuare folosit de CNAS invocându-se neclaritatea din legea actuală (95/2006) care reglementează reforma în Sănătate.”

Propunerea legislativă:

Foto: © Valerii Honcharuk | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Este clar că ministerul simte că școala scapă cumva de sub control și încearcă să impună tot felul de reguli din ce în ce mai stricte, spune președintele Federației Naționale a Părinților, Cătălin Nan, care atenționează asupra pericolului răspândirii fenomenului ilegal al homeschoolingului

Regulile privitoare la pedepsirea elevilor care deranjează orele prin mutarea lor în camera de detenție sau interzicerea telefoanelor în școală, la decizia instituției, toate acestea arată „clar că ministerul simte…
Vezi articolul

Florian Lixandru o acuză pe ministra Educației, Ligia Deca, că i-a retras atribuțiile „pentru un delict de opinie” / Secretarul de stat scrisese pe Facebook că PSD va propune în Coaliție ca legile să nu fie grăbite, ci finalizate până în martie 2024

Florian Lixandru o acuză pe ministra Educației, Ligia Deca, că i-a retras atribuțiile pentru un delict de opinie, potrivit unui postări pe Facebook a secretarului de stat. Lixandru este secretar…
Vezi articolul

Cunosc suficiente noțiuni de istoria literaturii, spun 40% dintre adulții români, potrivit Barometrului de Consum Cultural / În ceea ce îi privește pe copii, 42% dintre părinți consideră că aceștia au suficiente cunoștințe în acest domeniu

Doar 40% dintre români consideră că dețin suficiente noțiuni de istoria literaturii, arată Barometrul de Consum Cultural 2025. În plus, 42% dintre respondenți consideră despre copiii lor că au suficiente…
Vezi articolul

Primul îndreptar ortografic, ortoepic și de punctuație din ultimii 29 de ani ar putea să ajungă în librării în toamnă. Adina Dragomirescu, directoarea Institutului de Lingvistică: Ne gândim la o variantă online, dar peste câteva luni

Primul îndreptar ortografic, ortoepic și de punctuație (ÎOOP) din ultimii 29 de ani a fost trimis la tipar, anunță Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti” al Academiei Române,…
Vezi articolul

Replica Ligiei Deca față de oprirea protestului studenților în 2005, la prima negociere cu Guvernul care a făcut doar promisiuni: Mi-am păstrat angajamentul pentru Educație și lupta pentru investiția în Educație

Ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat la Digi24 că, în 2005, dialogul cu guvernul „a dat roade”, revendicările fiind „onorate de către partea guvernamentală.” Declarația vine după ce Edupedu.ro a…
Vezi articolul