Asociația Editorilor cere guvernului decizii rapide „pentru ca activitatea în cultura scrisă și în întreg domeniul cultural să nu se oprească de tot, cu consecințe incalculabile”

2.089 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Guvernul trebuie să ia „decizii rapide și cu efecte imediate pentru ca activitatea în cultura scrisă, și de fapt în întreg domeniul cultural (..) să nu se oprească de tot, cu consecințe incalculabile (…)”, afirmă Asociația Editorilor din România (AER), într-un comunicat transmis joi. Organizația editurilor suține că măsurile de sprijin pentru mediul economic, anunțate azi de guvern, nu sunt suficiente pentru a salva acest domeniu. AER susține că „sectorul culturii scrise nu a beneficiat niciodată, în ultimii 30 de ani, de un ajutor guvernamental” și e printre primele afectate în momente de criză – în acest sens, face trimitere la decizia recentă a Cărturești de a închide majoritatea librăriilor sale. Asociația propune cinci măsuri pe care le consideră necesare pentru a menține industria cărții pe linia de plutire, în fața crizei actuale.

Comunicatul AER, integral:

„Cartea are nevoie de sprijinul Guvernului!

  • Cultura scrisă, care nu a beneficiat de niciun ajutor guvernamental în ultimii 30 de ani, trece printr-o criză care se agravează zilnic
  • Propunem cel puțin cinci măsuri pentru a menține activitatea din domeniu pe linia de plutire

Asociația Editorilor din România dorește să atragă public atenția că măsurile anunțate astăzi, deși salutare, nu pot singure să oprească trendul accelerat descrescător pe care îl înregistrează industria cărții în ultimele săptămâni.

Decizia de ieri de închidere a librăriilor Cărturești, cel mai mare lanț de librării din România, care și-au anunțat furnizorii din domeniul editorial că vor suspenda plățile pentru cărțile deja vândute, coroborat cu închiderea altor librării din București și din țară generează blocaje mari în bugetele de venituri și cheltuieli ale editurilor. Griparea segmentului editorial pune în pericol un întreg sistem, compus din autori, traducători, ilustratori etc., agenți literari, prin care cultura scrisă din România ține pasul cu marile piețe de carte ale lumii.

Sectorul culturii scrise nu a beneficiat niciodată, în ultimii 30 de ani, de un ajutor guvernamental și a reușit cu greu, abia după zece ani, să revină din efectele crizei financiare din 2009. Dată fiind amploarea prezentei crize, care a debutat extrem de abrupt, nelăsând spații de manevră pentru niciun editor, solicităm Guvernului să intervină pe mai multe planuri, prin:

  • acordarea imediată de împrumuturi cu dobândă subvenționată pentru distribuitori, cu unicul scop de achitare a facturilor curente, înregistrate în contabilitate până la data de 18 martie 2020 inclusiv;
  • amânarea la plată a obligațiilor fiscal-bugetare pentru toate entitățile din segmentul culturii scrise, pe un termen de cel puțin 60 de zile de la încetarea stării de urgență, conform articolului 71 din Codul de procedură fiscală; introducerea CAEN 5811, aferent activităților de editare de carte, în toate nomenclatoarele cu entitățile care beneficiază de aceste măsuri;
  • rambursarea, în 30 de zile, a datoriilor restante ale bugetului de stat către IMM-urile din domeniul editorial (concedii medicale, de maternitate, rambursări TVA etc.);
  • închiderea deîndată, prin decizie guvernamentală, a tuturor punctelor de comercializare a cărților din centrele comerciale, pentru degrevarea distribuitorilor de plata chiriilor datorate;
  • facilitarea unui dialog între bănci și clienții persoane juridice care activează în cultura scrisă pentru reeșalonarea debitelor curente și prelungirea scadențelor.

Alte țări, ale căror industrii editoriale sunt cu mult peste nivelul celei din România – aflată pe ultimul loc în Europa, au făcut deja pași concreți pentru a proteja acest domeniu extrem de sensibil, primul lovit de orice restrângere a veniturilor populației și a obiceiurilor de consum. Angajații și colaboratorii editurilor, autorii, traducătorii, graficienii, agenții literari, librarii sunt persoane cu educație peste medie, de pe urma cărora bugetul de stat a beneficiat și va beneficia de impozite și taxe consistente, cu condiția ca această perioadă să poată fi traversată fără sincopele pe care le vedem acum.

Considerăm că este nevoie de decizii rapide și cu efecte imediate pentru ca activitatea în cultura scrisă, și de fapt în întreg domeniul cultural, deja puternic redusă în ultimele două săptămâni, să nu se oprească de tot, cu consecințe incalculabile atât pentru angajații și colaboratorii din domeniu, pentru artiștii independenți, cât și pentru societate în ansamblul ei.”

Foto: Pexels.com


1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cîmpeanu, atac la adresa asociațiilor de părinți și elevi: “Nu am dat dreptul de reprezentare”, ca părinte, unei organizații care “vorbește în numele tuturor părinților din România” / “Un elev care nu a susținut Bacalaureatul să nu încerce să se substituie autorităților sanitare”

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a abordat în termeni critici, în conferința de presă susținută vineri dimineață, poziții exprimate pe tema deschiderii școlilor de organizații ale părinților și ale elevilor. Despre…
Vezi articolul
vârsta de pensionare, cancelarie profesori

Ministerul Educației își face corp de evaluatori după diferențele majore de note și numărul record de contestații de la examenele naționale de anul acesta. Condițiile și calendarul de înscriere pentru profesorii care vor să corecteze la examene

După anul cu cele mai multe contestații și cu diferențe majore între notele de după corectare și cele inițiale, Ministerul Educației face înscrieri pentru formarea evaluatorilor în cadrul unui Corp…
Vezi articolul

Elevii ar fi copiat răspunsurile la grile, la Matematică, din palmele profesorilor la Școala Gimnazială Șieu din Maramureș, la Evaluarea Națională, spune inspectorul general Mihai Pop: E o suspiciune clară că membrii comisiei și alte persoane care nu erau autorizate le-au dat copiilor subiecte sau părți de subiecte

Mai mulți elevi ar fi copiat răspunsurile la proba de matematică din palmele profesorilor și membrilor comisiei, a spus inspectorul general școlar Maramureș, Mihai Pop. El a explicat pentru Edupedu.ro…
Vezi articolul
Cursurile Universității Politehnica

Dezbaterea finală a proiectelor de planuri-cadru pentru liceu 2025 începe joi, 6 martie, de la ora 16, anunță Ministerul Educației și Cercetării / Sunt 200 de locuri, iar timpul fiecărui participant e limitat la cel mult trei minute / Înscrieri până miercuri la ora 18

Dezbaterea națională online despre proiectele de planuri-cadru de liceu 2025 va fi organizată joi, 6 martie, de la ora 16, anunță ministerul Educației și Cercetării (MEC) într-un comunicat de presă.…
Vezi articolul