Asociația Școlilor Particulare cere Guvernului să descentralizeze decizia deschiderii școlilor cu prezență fizică, din 8 noiembrie, motivând și cu vaccinarea personalului peste 85%

[jp_post_view]
Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com
Descentralizarea deciziei de deschidere a școlilor cu prezență fizică a elevilor, din 8 noiembrie, este solicitată Guvernului de Asociația Școlilor Particulare într-o scrisoare publicată pe pagina de Facebook a organizației. Documentul este adresat premierului Cîțu, miniștrilor Educației și Sănătății.

Scrisoarea este semnată de Christian Comșa, președintele ASP. Acesta solicită „reaplicarea prevederilor legale, inițiale, de descentralizare a deciziei privind continuarea cursurilor cu prezență fizică sau în sistem online, la nivelul fiecărei unități de învățământ, așa cum a fost formulată și cuprinsă în actul normativ comun, emis de Ministerul Educației, O.M. nr. 5196/03.09.2021 împreună cu Ministerul Sănătății, O.M. nr. 1756/03.09.2021, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 848/06.09.2021”.

Semnatarii susțin că personalul din școlile particulare este vaccinat în proporție de 85-100%.

Redăm textul scrisorii:

  • ”Domnului Florin Vasile Cîțu, Prim-ministru,
  • Domnului Sorin Cîmpeanu, Ministrul Educației,
  • Domnului Attila Cseke, Ministrul Sănătății,

Stimați domni,

Vă scriu – în numele unităților de învățământ parte din rețeaua națională de învățământ preuniversitar – pentru a vă asigura că susținem efortul național de a diminua rata de incidență a transmiterii COVID-19 și de a stimula vaccinarea – în primul rând prin exemplu personal.

Unitățile particulare de învățământ din România, precum și furnizorii de educație care organizează și desfășoară, pe teritoriul României, activități de învățământ corespunzătoare unui sistem educațional din altă țară, sunt școli vaccinate și sigure.

În numele acestora și în numele comunității pe care o reprezint, o comunitate compusă din 200.000 de elevi/preșcolari, 400.000 de părinți și aproximativ 20.000 de cadre didactice, cetățeni români, vă solicit să dispuneți reaplicarea prevederilor legale, inițiale, de descentralizare a deciziei privind continuarea cursurilor cu prezență fizică sau în sistem online, la nivelul fiecărei unități de învățământ, așa cum a fost formulată și cuprinsă în actul normativ comun, emis de Ministerul Educației, O.M. nr. 5196/03.09.2021 împreună cu Ministerul Sănătății, O.M. nr. 1756/03.09.2021, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 848/06.09.2021.

Solicitarea ASP este fundamentată pe următoarele considerente:

  1. 85% – 100% angajati vaccinați – procente publicate pe site-urile instituțiilor noastre;
  2. 100% conditii igienico-sanitare implementate și respectate strict;
  3. 0 (zero) focare cu transmitere în cadrul școlilor noastre.

Cifrele sunt elocvente, cu toate acestea, în prezent – elevilor noștri nu li se permite accesul în şcoală, în schimb li se permite accesul în centrele comerciale, în restaurante și în alte spații publice.

Sănătatea mentală este la fel de importantă iar aceasta nu poate fi asigurată decât prin prezența fizică a copiilor în școală.

Menționăm că:

  1. elevii, profesorii și părinții se simt în siguranță în școlile noastre – doresc și solicită insistent învățarea față în față;
  2. elevii vulnerabili pot accesa învățărea online – pe care o asigurăm la cerere;
  3. avem susținerea comitetelor de părinți.

Ne așteptăm să ni se permită în cel mai scurt timp să aducem elevii fizic la școală, iar instituțiile noastre să fie date ca exemplu în campania de promovare a vaccinării și felicitate public de autorități pentru că: (1) și-au îndeplinit și depășit obiectivul de vaccinare și (2) respectă 100% măsurile igienico-sanitare dovedite eficiente.

Având în vedere argumentele de mai sus, precum și cadrul legislativ în vigoare, adoptat prin Ordinului Comun al Ministerului Educației și Ministerul Sănătății, considerăm că decizia de suspendare sau reluare a cursurilor cu prezență fizică trebuie să aparțină unității de învățământ și că măsura aplicată pentru toate școlile este una disproporționată. Neexistând nicio diferențiere pe criterii obiective, vă solicităm respectuos să dispuneți descentralizarea deciziei de suspendare respectiv reluare a cursurilor în format fizic astfel încât, unitățile de învățământ să decidă asupra scenariului în care pot funcționa, începând cu 08.11.2021.

Cu considerație, Christian Comșa,

Președinte Asociația Școlilor Particulare”

https://www.facebook.com/AsociatiaScolilorParticulare/posts/423051865926265

Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


3 comments
  1. Trebuie anulate toate vacantele pana la 1 iulie. Semestrul I sa se incheie pe 29 ianuarie, iar sem.II va incepe pe 31 ianuarire si incheia pe 1 iulie, cu exceptia anilor terminali, unde se vor pastra structura si examenele. Se vor da doar zilele libere oficial de sarbatori, iar sambata toate scolile vor programa cursuri remediale. Se va anula Scoala altfel si se vor face cursuri. Pe perioada vacantei de vara se va organiza Scoala de vara de luni pana sambata (voluntariat certificat de un ONG; activitati extracurriculare: excursii, vizite la muzee, activitati sportive; activitati remediale etc.) Cadrele didactice vor avea dreptul la 14 zile calendaristice de concediu in vacanta de vara, pe baza unei programari in cadrul unitatii de invatamant. Elevii pot beneficia de 14 zile de vacanta in timpul Scolii de vara pt. a merge cu parintii in vacanta (perioada la alegere). La 1 septembrie va incepe noul an scolar.

  2. Să înțeleg că profesorii care predau la privat și care au un salariu baban, suferă de frustrare? Cu ce drept un neica nimeni de pe stradă are drept de viață asupra oamenilor din această țară? Acești așa ziși profesori, patroni pe tarla ar trebui să știe că nu sunt Dumnezeu. Groaznic că ăștia care educă viitoarele generații, sunt plini de ură și ranchiună. Astfel de profesori nu au ce căuta la catedră! Ura și discriminarea nu ar trebui să facă parte din comportamentul unui profesor. RUȘINE! Sau să înțeleg că ei au fost amenințati cu pistolul la tâmplă și s- au vaccinat de frică?

    1. Unde vedeți dumneavoastră ură, frustrare și ranchiună la „neica nimeni”, „așa-ziși profesori”, „patroni pe tarla” de la privat? Și de unde v-ați dat seama că ar vrea să aibă drept de viață asupra oamenilor din această țară? Era vorba strict de activitatea școlilor private, nu a școlilor de stat. Mai degrabă dvs păreți plin de ură și frustrare. Aveți o problemă cu inițiativa privată din România? Ar trebui să fim iarăși toți egali? Vă e tare dor de epoca de aur…
      Jos chiaburii, sus clasa muncitoare!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Universitățile pot înființa departamente cu minimum 2 persoane specializate, care să ofere servicii pentru studenții cu dizabilități și/sau cu cerințe educaționale speciale  – proiect

Universitățile pot înființa departamente cu minimum 2 persoane, care să ofere servicii pentru studenții cu dizabilități și/sau cu cerințe educaționale speciale si pot angaja pe perioadă determinată, în regim plată…
Vezi articolul

Primăria unei comune este executată silit pentru o datorie la lăutari, iar microbuzele şcolare au fost scoase la licitaţie de executor. Primarul comunei Suteşti: Avem 140 de copii la şcoala gimnazială şi probabil că mulţi vor alege să meargă la şcoli din localităţile învecinate unde au transport

Primăria comunei Suteşti din județul Vâlcea este executată silit de o trupă de lăutari din Satu Mare care a cântat acum aproape nouă ani la o sărbătoare a localităţii şi…
Vezi articolul

Sorin Cîmpeanu: S-ar putea să vă dau o veste proastă, să fiu și-n al patrulea mandat de ministru, pentru că nu e o limită / Justificări pentru introducerea numărului nelimitat de mandate pentru rectori: prin exemplul unui director de liceu tehnologic din Oradea, care e din 1990 în funcție arată că „ne dorim profesionalizarea guvernanței”

Printr-o serie de comparații cu funcții din alte domenii sau din universități din sisteme mult mai evoluate decât cel românesc, așa a justificat Sorin Cîmpeanu introducerea în proiectul legii învățământului…
Vezi articolul