Astronomii au descoperit cea mai îndepărtată galaxie, la 13,5 miliarde de ani lumină distanță

193 de vizualizări
HDI galaxie
Foto: cfa.harvard.edu – Harikane et al.
O echipă de astronomi, inclusiv cercetători de la Centrul de Astrofizică Harvard & Smithsonian, a observat un obiect aflat la cea mai mare distanță de Pământ, posibil o galaxie, cred oamenii de știință.

Astronomii au identificat un obiect aflat la 13,5 miliarde de ani lumină distanță care s-a format la doar 330 de milioane de ani după Big Bang.

Descoperirea a fost numită HD1, se vede ca un punct roșu, și a fost publicată în The Astrophysical Journal. A fost nevoie de 1200 de ore de observare cu ajutorul mai multor telescoape terestre importante.

Cercetătorii cred că e vorba cel mai probabil de o galaxie, însă nu exclud și posibilitatea să conțină o gaură neagră supermasivă, cu o masă de 100 de milioane de ori mai mare decât cea a Soarelui.

„A răspunde la întrebări despre natura unei surse atât de îndepărtate poate fi complicat”, spune astrofizicianul Fabio Pacucci de la Harvard & Smithsonian Center for Astrophysics.

„Este ca și cum ai ghici naționalitatea unei nave după steagul pe care îl arborează, în timp ce te afli departe pe țărm, iar vasul este în mijlocul unei furtuni și a unei ceți dense. Poate se pot vedea unele culori și forme ale pavilionului, dar nu în întregime. Până la urmă, este un joc lung de analiză și de excludere a scenariilor ce nu sunt plauzibile”, a spus astrofizicianul.

Teoria astronomilor este că HD1 formează stele extrem de rapid: peste 100 de stele în fiecare an. Asta înseamnă cel puțin un număr de 10 ori mai multe decât ar fi normal la aceste galaxii, mai afirmă Pacucci.


1 comment
  1. Cum si-or fi dat seama ca sunt 13,5 miliarde de ani lumina? Daca sunt numai 13 miliarde de ani lumina?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Primele 7 teme de cercetare pentru combaterea pandemiei aprobate de Ministerul Sănătății și la care cercetătorii pot intra în competiție, pe un buget total de 25 milioane de lei, au fost anunțate de Ministerul Educației

Ministerul Educației și Cercetării anunță că astăzi au fost aprobate de Ministerul Sănătății primele teme de cercetare propuse de cercetători, cu scopul combaterii epidemiei de SARS-COV-2, pentru care instituția pune…
Vezi articolul

Mesaj de susținere pentru Marilen Pirtea, vehiculat pentru funcția de ministru al Educației și Cercetării, din partea a 30 de directori și reprezentanți ai institutelor de cercetare-dezvoltare

Directorii mai multor institute naționale de cercetare-dezvoltare aflate în coordonarea Autorității Naționale pentru Cercetare au transmis un comunicat public de susținere pentru Marilen Pirtea. În contextul vehiculării numelui rectorului UVT…
Vezi articolul

Studenții și cercetătorii care pregătesc elevi olimpici internațional vor putea primi și ei premii în bani, în funcție de medaliile câștigate – proiect de Hotărâre de Guvern / În prezent primesc stimulente doar profesorii, pentru cea mai mare din distincțiile obținute

Cercetătorii și studenții, dar și „alte categorii de personal” vor putea primi premii în bani pentru medaliile obținute de elevii pe care îi pregătesc la competițiile internaționale, prevede un proiect…
Vezi articolul

Editorial „Nature”: Președintele Trump încearcă „să demoleze știința și instituțiile internaționale”, iar comunitatea globală de cercetare trebuie să ia poziție împotriva acestor atacuri / „Un asalt asupra științei dintr-un loc este un asalt asupra științei de pretutindeni”

Administrația Trump a „lansat un asalt fără precedent asupra științei, asupra instituțiilor din cercetare și asupra unor inițiative și organizații internaționale vitale”, scrie publicația Nature într-o luare de poziție pe…
Vezi articolul

Ministerul Educației a extins doctoratele la 4 ani, însă nu a transmis nici acum modul și sursele de finanțare pentru anul 4, semnalează Universitatea Babeș-Bolyai, care nu exclude trecerea doctoranzilor afectați pe loc cu taxă / „Dacă ministerul nu finanțează, credem că va fi imposibil pentru universități să își asume stabilitatea burselor din fonduri interne”

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a publicat, chiar înaintea începerii anului universitar 2024-2025, o procedură detaliată pentru trecerea de la stagiul doctoral de 3 ani la cel de 4 ani, conform…
Vezi articolul