UPDATE Site-ul Ministerului Educației este funcțional / Nu au fost compromise date confidențiale, spune Ministerul

[jp_post_view]
Foto: © Dan Grytsku | Dreamstime.com
Site-ul Ministerului Educației a fost spart de hackeri în aşa-numita „Operation România” (Operaţiunea România). Atacatorii au afișat un mesaj trivial, anti-sistemul de educație și antiguvernamental. UPDATE 9 mai: Site-ul Ministerului Educației este funcțional astăzi, 9 mai 2023, ora 8:55.
UPDATE 8 mai: Ministerul a precizat, printr-o informare transmisă presei, că nu au fost compromise date confidențiale, dar că site-ul va rămâne offline „până la finalizarea acțiunilor de auditare de securitate” – mesajul integral, la finalul articolului.

Cei care au spart site-ul edu.ro fac parte din aceeași mișcare care a atacat și site-ul Ministerului Dezvoltării, în aprilie.

Mesajul publicat pe edu.ro, de către hackeri, conține cuvinte denigratoare la adresa profesorilor și la adresa școlii:

Foto: webarchive.org

Reprezentanții Ministerului Educației spun că se lucrează la remedierea problemelor apărute la platforma edu.ro.

În acest moment Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), cel care administrează platforma edu.ro, afișează un mesaj de mentenanță.

Ministerul Educației a transmis presei, în jurul orei 11.20, următoarea informare:

Informare privind incidentul cibernetic care a condus la blocarea site-ului www.edu.ro

Administratorii IT ai Ministerului Educației analizează incidentul cibernetic care a condus la blocarea site-ului www.edu.ro, în cursul dimineții de 08 mai 2023.

Specialiștii în tehnologia informației lucrează pentru consolidarea infrastructurii paginii și repunerea acesteia în funcțiune în cel mai scurt timp. Sunt efectuate operațiuni de evaluare, izolare și remediere a eventualelor vulnerabilități. Până la finalizarea acțiunilor de auditare de securitate, site-ul va rămâne în modul offline.

Precizăm că site-ul www.edu.ro conține doar date publice și de informare a cetățenilor, nefiind compromise date confidențiale.

Prioritatea instituției noastre este soluționarea rapidă a incidentului pentru a ne asigura că edu.ro nu mai prezintă riscuri de securitate cibernetică și poate fi utilizat din nou fără riscuri.”

Foto: © Dan Grytsku | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


6 comments
  1. „Precizăm că site-ul http://www.edu.ro conține doar date publice și de informare a cetățenilor, nefiind compromise date confidențiale.” Cred ca glumiti. Sunt multe date confidentiale. Repartizari computerizate si alte chestii.

  2. Ideea spusă apăsat de hackerii care au produs evenimentul este că profesorii sunt prea prosti altfel nu ar accepta mizeria la care sunt supusi și nici niște salarii așa de mici pentru munca lor…total adevărat …ceea ce nu spun hackerii e că salariile sunt de mizerie întradevăr dar cine a zis că se muncește …nu se mai muncește și se va muncii din ce în ce mai puțin …să vă spălați pe cap cu hoardele de maimuțe analfabete care s-au scos și se vor scoate pe bandă …. au ajuns deja la vârful deciziei și se vede prin inclusiv această idee că în secolul asta poți să nu faci stiințe decât dacă vrea elevul..sper să publicați comentariu.

  3. Pana sa ne ajute sindicatele sa bulversam Titularizarea si Evaluarile, ne ajuta hackerii. Chiar daca mesajul este unul total violent la adresa Educatiei si celor care fac parte din ea, putem spune fara drept de apel: MULTUMIM! Ce nu au curaj profesorii sa faca printr-o greva, face un hacker. La mai mare! Daca hackereste asa si repartizarile computerizate eu zic sa se ia banii de la salariile STS si de la impozitele neplatite IT si sa se directioneze in invatamant. E cazul. Dupa ultimele atacuri cibernetice asupra statului nu mai puteti spune ca astia-si merita salariile. Concedierea!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Planificarea inspecțiilor de specialitate pentru Definitivat 2025, publicată de Inspectoratul Școlar al Municipiului București. Inspecțiile de specialitate se efectuează la 4 activități didactice, potrivit metodologiei

Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) a publicat planificarea inspecțiilor de specializate pentru examenul de Definitivat 2025. Prima inspecție de specialitate va avea loc până la 7 februarie, iar a…
Vezi articolul

Înscrierea la orele Centrului de Excelență din București e gratuită pentru elevii de gimnaziu și liceu, dosarele se depun la Colegiul Național „Mihai Viteazul”. Orele au loc sâmbăta, la două săptămâni. Directorul instituției spune că este nevoie de mai mulți profesori pe anumite discipline

Elevii de gimnaziu și liceu care vor să se pregătească suplimentar la matematică, chimie, fizică, română, geografie și informatică în cadrul Centrului de Excelență din București se pot înscrie gratuit…
Vezi articolul

Peste 400 de pagini de amendamente și modificări la proiectele legilor Educației din partea ministerelor și instituțiilor obligatorii în procesul de avizare – surse / Greșeli de scriere, erori gramaticale, dezacorduri și virgule între subiect și predicat, printre reproșuri

Proiectele de legi ale educației au strâns peste 400 de pagini de amendamente și propuneri de modificare din partea celor 13 ministere avizatoare și a instituțiilor de la care Ministerul…
Vezi articolul