Atât timp cât nu dăm note elevilor din învățământul primar ca să nu-i demotivăm, nici eu nu o să dau note sistemului de educație ca să nu-l demotivez. Vom avea generații puternic afectate din perspectiva calității educației, susține ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu

[jp_post_view]
Programa școlară
Foto: © Volodymyr Horyn | Dreamstime.com
„Vom avea generații puternic afectate din perspectiva calității educației”, după cum a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, la DCNews. Acesta a mai spus că „am ajuns la un punct de minimum, în care dacă nu ne redresăm, să începem să creștem calitatea educației, o vom plăti cu toții”.

Legat de calitatea educației din România, Sorin Cîmpeanu a precizat următorul aspect: „Calitatea educației a scăzut continuu din diverse motive, nu neapărat din motive ce țin strict de educație (…)”. Astfel, din punctul său de vedere, cei care vor fi afectați sunt elevii și studenții, „apoi noi toți, întreaga societate”.

Întrebat ce notă ar da învățământului pe care îl conduce, față de cel pe care l-a parcurs de când a devenit cadru didactic, Cîmpeanu a răspuns că: „Atât timp cât nu dăm note elevilor din învățământului primar ca să nu-i demotivăm, nici eu nu o să dau note sistemului de educație ca să nu-l demotivez, deși cu siguranță, am o idee foarte clară”.

De asemenea, a mai precizat că sunt asemănări, dar și deosebiri între sistemul actual de educație și cel vechi: „Din fiecare generație, și atunci când am făcut noi școală, intrau la facultate 10-15%, erau considerate vârfuri. 10-15% din fiecare generație sunt considerate vârfuri. Se păstrează și acum. Din această perspectivă este la fel. Din alte perspective este diferit”.

Declarațiile complete:

Moderator: Cu alte cuvinte, așa cum arată poza de astăzi, ar fi bine să nu ne bazăm, pentru că acum urmează valul 4, și dacă urmează și valurile 5, 6, 7 și 8 și stăm în online cât am stat și până acum, având în vedere sistemul aceasta de evaluare care e deficitar, ca să nu-i spunem mai mult de atât …

Sorin Câmpeanu: Alături de celelalte 4 condiții.

Moderator: Se cam ruinează toată generația. 

Sorin Cîmpeanu: Conectivitate, echipamente, conținut digital și formarea profesorilor. Toate sunt la fel de importante. Nu poți una fără alta. Degeaba ai 4 din 5 dacă nu le ai pe toate cinci.

Moderator: Dacă se prelungește chestiunea asta cu pandemia și cu întreruperi de genul acesta, noi o să avem niște generații – nu știu dacă este elegant să spun – „pulbere”.

Sorin Cîmpeanu: Nu, poate e mult spus. N-aș folosi termeni atât de tari. Dar vom avea generații puternic afectate din perspectiva calității educației. Asta este sigur. Pe de altă parte, această criză sanitară, fără doar și poate, va lua sfârșit. Și după ce sa va încheia și va fi doar o amintire această criză sanitară, este foarte sigur că educația va fi mult mai mult, mult mai aproape de educația digitală.

Moderator: Ce notă ați da dumneavoastră învățământului pe care îl conduceți acum vremelnic, față de cel pe care l-ați parcurs când ați ieșit profesor, cadru universitar? Ce notă ați da dumneavoastră prin comparație la calitatea învățământului?

Sorin Cîmpeanu: Atât timp cât sunt ministrul Educației, nu pot să dau un alt răspuns decât acela de susținerea a eforturilor colegilor cadre didactice pentru a asigura un învățământ de calitate.

Moderator: Acesta nu este un răspuns, este o politețe pe care o faceți sistemului prin răspunsul pe care l-ați dat.

Sorin Cîmpeanu: Nu neapărat. Atât timp cât nu dăm note elevilor din învățământului primar ca să nu-i demotivăm, nici eu nu o să dau note sistemului de educație ca să nu-l demotivez, deși cu siguranță, am o idee foarte clară.

Moderator: Am înțeles în subtext.

Sorin Cîmpeanu: Haideți să vă răspund altfel și foarte onest. Din fiecare generație, și atunci când am făcut noi școală, intrau la facultate 10-15%, erau considerate vârfuri. 10-15% din fiecare generație sunt considerate vârfuri. Se păstrează și acum. Din această perspectivă este la fel. Din alte perspective este diferit.

Moderator: Erau și 10 pe un loc…

Sorin Cîmpeanu: Haideți să vă răspund că am conștiința încărcată. Calitatea educației a scăzut continuu din diverse motive, nu neapărat din motive ce țin strict de educație – și opinia mea este că am ajuns la un punct de minimum, în care dacă nu ne redresăm, să începem să creștem calitatea educației, o vom plăti cu toții. Mai întâi elevii și studenții, apoi noi toți, întreaga societate. A fost o scădere a calității educației, n-am vrut să o spun, dar…”

Foto: © Volodymyr Horyn | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil. Pentru școli, elevi și studenți Dreamstime.com oferă 50% reducere la toate planurile, până la sfârșitul lunii septembrie.


6 comments
  1. Ministru’ Câmpeanu spunea ,calitatea educatiei este slaba si vom plati cu totii.Trezeste-te domn Câmpeanu platim deja de 15-20 de ani, este praf educația ,iar din martie 2020 ea nu exista.In zece ani daca mai ,,ne facem ca educam in România” intrăm în colaps. Prostii si ignorantii sunt la putere si rezultate se vad ,de 30 de ani politicienii au distrus totul,au realizat doar furturi si jafuri pentru ei si acolitii lor.

  2. Intrau mai mult de 15 % la facultate până în 1989, dar probabil s- a uitat .Acum intra și mai mulți dar ies mult mai slab pregătiți.Vina este atât a sistemului de învățământ cât și a elevilor /studenților.Calutatea învățământului gimnazial a scăzut și datorită presiunii pentru note mari. Oana nu se elimina ideea” geniala” de a conta media la evaluarea națională , acesta presiune a părinților nu va despăre. Și reintroducerea notelor in clasele 1 – 4 este necesara .

  3. Un ministru de nota 5. Este nehotărât și foarte ușor influențabil. Pornește de la niste idei fixe precum calitatea profesorilor și notarea subiectivă. Nu s-a preocupat de respectarea legii privind salarizarea profesorilor sau atingerea a 6% din PIB. Are și unele calități și de aceea îi ofer nota de trecere. Este cam de valoarea lui Popa, Funeriu sau Andronescu, mult peste Pop sau Anisie și destul de mult sub valoarea lui Marga.

  4. Acest fin analist, Campeanu, ar trebui sa stie ca de la el se asteapta solutii. Problemele sunt vechi si le stie toata lumea. Probabil el abia acum le descopera.

    >>Atât timp cât nu dăm note elevilor din învățământului primar ca să nu-i demotivăm
    Inca una de la Campeanu. Poate pune mana pe un manual de logica pentru cls. a 9-a, logica, argumentare si comunicare.

  5. Da, are dreptate d.l Câmpeanu. Dar care sunt factorii care au dus la această stare? Cine este/sunt vinovatul/vinovații? Victimele sunt copiii, fără niciun dubiu. Trebuie acționat URGENT și fără nicio intervenție politică. Viitorul nostru depinde de copiii de azi. Viitorul țării de asemenea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Olimpiada Națională de Biologie 2024. Subiectele la probele teoretică și practică și baremele – descarcă / Elevii au fost premiați miercuri seară, iar joi, 25 aprilie, se întorc acasă – rezultatele finale

Subiectele și baremele de la etapa națională a Olimpiadei de Biologie (ONB) 2024, organizată la Sibiu, și rezultatele finale pentru elevii de liceu participanți au fost publicate pe site-ul competiției.…
Vezi articolul

DOCUMENT Noile instrucțiuni pentru Școala altfel și Săptămâna verde, trimise în școli de Ministerul Educației: propuneri de abordări clasice și nonformale, printre care învățarea prin experiență și rezolvarea de probleme reale / Alte instrucțiuni anunțate pentru începutul anului școlar

Mai multe instrucțiuni de care să țină cont profesorii și școlile au fost transmise vinei de Ministerul Educației către unitățile de învățământ. Acestea prevăd reguli pentru organizarea activităților în cadrul…
Vezi articolul

Elevii din 600 de școli vor fi relocați, anunță Ligia Deca, după ce la sfârșitul săptămânii trecute erau 190 de astfel de unități de învățământ, conform ministrei. Numărul lor s-a triplat în doar câteva zile / Ministrul Educației: Nu ne dorim școală în trei schimburi

„La sfârșitul săptămânii trecute, conform centralizării informațiilor primite din teritoriu, aveam aproximativ 600 de unități de învățământ care erau relocate”, a spus ministrul Educației, Ligia Deca, marți, 5 septembrie, într-o…
Vezi articolul

Rezultate simulare BAC 2025. Ministrul Educației Daniel David: E foarte important să fie discuții care să meargă până la nivel de elev și părinți, astfel încât elevul să vadă un câștig prin participarea la aceste simulări

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, întrebat ce se poate face în privința ratei de absenteism de la simularea Bacalaureatului 2025, a spus că școlile trebuie să poarte discuții pe…
Vezi articolul

INTERVIU Ștefania Gîrjoabă, singura elevă din Olt cu media 10 la examenul de Bacalaureat 2023: Nu sunt de acord cu sistemul actual de învățământ. Ar trebui să se păstreze majoritatea materiilor până undeva în clasa a VII-a, de atunci copiii deja se orientează spre ceva anume și ar trebui să se concentreze pe acel lucru, ca înainte de facultate să fie 100% siguri că sunt competenți / Sfaturi de învățare pentru cei care dau BAC-ul anul viitor

Ștefania Gîrjoabă a terminat 12 ani de școală, iar la finalul acestora a luat media 10 la Bacalaureat. Asta s-a întâmplat, însă, după contestații, pentru că a simțit că a…
Vezi articolul