Ateliere online interactive pentru copii, organizate de Muzeul Antipa cu prilejul Zilei Culturii Naționale

[jp_post_view]
Sursă foto: Wikipedia
Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” organizează vineri, cu prilejul Zilei Culturii Naționale, ateliere online interactive pentru copii, dedicate viețuitoarelor din Delta Dunării, se arată într-un comunicat de presă al muzeului.

„Copiii vor identifica, prin intermediul unei prezentări interactive, tipuri de medii de viață și grupe de animale ce pot fi întâlnite în deltă, se vor familiariza cu noțiuni despre deltă, în general, și cu câteva caracteristici ale Deltei Dunării în mod particular”, precizează reprezentanții muzeului în comunicat.

Întâlnirile online, la care pot participa copii cu vârste între 6 și 10 ani, se vor desfășura pe platforma ZOOM începând cu orele 10:00 și 12:00.  

Proiectul „Descoperă natura!”, din care fac parte atelierele online „Delta Dunării”, cuprinde teme și activități menite să satisfacă nevoia de cunoaștere și de învățare a copiilor și surprinde aspecte din medii naturale de viață ce se regăsesc în dioramele muzeului.

Înscrierea copiilor se face pe https://antipa.ro/rezervari/ iar participarea este gratuită în limita locurilor disponibile (maximum 20/atelier).

Sursă foto: Wikipedia


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

„Istorie locală”, în oferta de opţionale a şcolilor orădene, propusă de inspectorul şcolar general, Horea Abrudan: Oradea are deja un manual de istorie locală din 2018, „Călător prin istoria oraşului”

Inspectorul şcolar general Horea Abrudan a solicitat directorilor şi profesorilor de istorie din şcolile orădene cuprinderea în oferta de opţionale a unui opţional de „Istorie locală”, având în vedere existenţa…
Vezi articolul

Modificări la Olimpiada Națională de Fizică 2025: Punctajul minim de calificare la etapa națională scade la 50%, elevii pot vedea lucrarea înainte de contestații și să participe la o clasă mai mare dacă vor

Ministerul Educației și Cercetării a publicat noile regulamente pentru olimpiadele școlare 2025, pe pagina dedicată de pe site-ul edu.ro. La Olimpiada Națională de Fizică (ONF), noul regulament de organizare în…
Vezi articolul

Principalele direcții europene stabilite și pentru educație în următorul deceniu – digitalizarea, mediul, redresarea post-pandemie și promovarea valorilor comune – pilonii măsurilor legislative dorite de instituțiile UE în 2022

Digitalizarea, agenda de mediu și valorile europene, principalele domenii pe care autoritățile comunitare le au în vedere inclusiv pentru dezvoltarea educației în acest deceniu, sunt prioritățile legislative ale Uniunii Europene…
Vezi articolul