AUDIO Fabian e în clasa a IV-a și a desenat sigla primei tabere din viața lui, organizată de Școala din Sîntămăria-Orlea chiar în comună, pentru copiii care nu pot pleca la mare: Dacă vezi școala de sus e ca un E

1.485 de vizualizări
Foto: Școala Gimnazială Sîntămăria-Orlea
Elev în clasa a IV-a, Fabian Chiorbeja a fost în vara aceasta în prima tabără din viața lui fără să plece de acasă, din județul Hunedoara. Asta pentru că profesorii din școala lui, din comuna Sântămăria-Orlea, le-au organizat copiilor ai căror familii nu își permit să plece în vacanță la mare sau la munte, o tabără lângă casă. Fabian a fost cel care a creat sigla taberei, scriu organizatorii într-un comunicat primit de EduPedu.ro.

În fotografiile făcute de profesorii de la Școala Gimnazială Sîntămăria-Orlea sunt surprinși doi frați, unul lângă altul. Ochii lor curioși caută mereu joaca și provocarea. Îmbrăcați la fel, sunt chiar Fabian și Alexandru, care poartă cu mândrie șepcile personalizate cu sigla taberei la care participă și numele echipei din care fac parte. Desenul de pe șapcă e cel făcut de Fabian, care are 10 ani și care a povestit de unde i-a venit ideea: „Mami a zis că trebuie să combinăm cele trei sigle ale Sântămăriei – E-ul, care e școala văzută de sus, dacă vezi școala de sus e ca un E, partea de sus a bisericii și dealul și muntele Orlea. Și toate le-am băgat într-o singură siglă.”

Fabian a povestit că tot el a fost cel care, după ce desenul lui a fost ales sigla oficială a taberei, le-a desenat-o tuturor colegilor din clasa lui, pe șepci: „A fost aleasă sigla taberei și am desenat-o la aproape toți din clasa mea. Că ei trebuiau să o deseneze pe șapcă. I-am ajutat, așa ei doar au colorat cu verde în interior”.

Fabian Chiorbeja / Școala Gimnazială Sîntămăria-Orlea

Cum spuneam, Fabian mai are un frate care este în clasa I la aceeași școală, Alexandru. Au participat împreună la activități și amândoi au făcut parte din echipa „Naturii”. De fapt a și explicat cum au fost organizate echipele: „Am fost mai multe echipe, verzii, albaștrii, roșii. Noi, verzii, ne-am numit ‘Naturii’, roșii s-au numit ‘Roșii faimoșii’, iar albaștrii ‘Simpaticii’”.

Pentru fratele lui Fabian, cea mai mare bucurie din această tabără a fost întâlnirea colegilor: „Mi-a plăcut cel mai mult că m-am întâlnit cu colegii mei de la școală. Ne-am întâlnit din nou, că nu ne-am mai văzut de mult”.

Alexandru, fratele lui Fabian

Au pictat și tricourile, printr-un procedeu simplu și eficient, strivitul frunzelor și florilor cu ciocanul, direct pe tricou.

Foto: Școala Gimnazială Sîntămăria-Orlea

La tabăra ”Viața la Sântămăria – Orlea” au participat 33 de elevi și 6 cadre didactice de la Școala Gimnazială Sîntămăria Orlea. Organizatorii au vrut o tabără care să se desfășoare în comună, la ei la școală, și în care noțiunile teoretice învățate în timpul anului școlar să fie aplicate în activitățile de zi cu zi, conform comunicatului. 

Foto: Școala Gimnazială Sîntămăria-Orlea

Pe parcursul celor cinci zile de tabără, elevii au făcut excursii în comună, pe Valea Dinozaurilor și la punctele de vizitare ale Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului, dar au contribuit și la dotarea și înfrumusețarea școlii.

Liliana Farcașiu, directorul Școlii Gimnaziale Sîntămăria Orlea, a declarat că în aceste zile, activitățile desfășurate cu elevii au împletit distracția cu învățarea: „Adică am avut un pic din de toate. Am avut și geografie când ne-am plimbat în teren și a trebuit să ne orientăm, am avut și biologie când am cules și am recunoscut plantele și ne-am făcut ierbare, am avut și geologie când am vizitat Valea Dinozaurilor, situl de la Scoabă. Am avut și matematică atunci când am măsurat și am tăiat ca să ne facem amenajarea din curtea școlii, am avut și abilități practice când am vopsit și am șlefuit”.

Foto: Școala Gimnazială Sîntămăria-Orlea

Ideea acestei tabere a apărut după ce, cu un an în urmă, școala a derulat un proiect împreună cu Fundația Noi Orizonturi, pe aceeași idee de tabără interdisciplinară, la școală. Proiectul s-a finalizat cu un târg de produse, făcute de elevi, care ulterior au fost vândute. Din banii obținuți, elevii au decis ca școala să le organizeze o tabără, în această vară. 

În galeria foto de mai jos puteți vedea ce alte activități au avut Fabian și colegii lui:


1 comment
  1. Mulțumim! Vă așteptăm alături de noi anul viitor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Principala modificare în legislația privind hărțuirea sexuală este că „victimele acestor agresiuni pot depune și sesizări anonime”, spune premierul Ciolacu / Două proiecte pe tema hărțuirii, aflate pe agenda ședinței de guvern

Sesizările anonime cu privire la acte de hărțuire sexuală vor fi acceptate, dacă includ indicii, a spus, în deschiderea ședinței de guvern de miercuri, premierul Marcel Ciolacu. Acesta a spus…
Vezi articolul

Reacția ministrului Daniel David la acuzațiile de autoritarism pe care i le-au adus sindicatele din educație, care cer demiterea sa imediată: „Ca un democrat convins, cred că într-o democrație rolul sindicatelor și dreptul lor la diverse forme de protest sunt fundamentale” / Ministerul are deschidere completă pentru propuneri ale sindicatelor care să contribuie la modernizarea educației

Ministrul Educației Daniel David reacționează, după ce sindicatele din învățământ l-au acuzat de autoritarism și au cerut demiterea sa imediată din Guvern. „Ca un democrat convins, cred că într-o democrație…
Vezi articolul

Lupta generalului Ciucă cu sesizările de plagiat: La cererea fostului premier, Curtea de apel Cluj obligă Ministerul Educaţiei să se abţină de la analiza suspiciunilor de plagiat privind teza sa de doctorat

Curtea de Apel Cluj a obligat Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării (UEFISCDI) din cadrul Ministerului Educaţiei să nu admită în principiu sesizarea Asociaţiei Declic…
Vezi articolul

Peste 160 de elevi au cerut înscrierea la școli în județul Bistrița-Năsăud în 2024-2025, după ce s-au întors din străinătate / Majoritatea sunt elevi de clase primare întorși din Germania și Spania – raport al inspectoratului școlar

Peste 160 de elevi care au locuit în alte țări au cerut înscrerea la școli din Bistrița-Năsăud, potrivit Raportului privind starea învățământului pe județ, în 2024-2025, publicat recent de inspectoratul…
Vezi articolul