AUR va depune o moţiune simplă pe tema politicilor din educaţie

403 vizualizări
Foto: INQUAM Photos / George Călin
Parlamentarii AUR vor depune, miercuri, o moţiune simplă pe tema politicilor din educaţie, a anunţat, luni, liderul senatorilor formaţiunii, Petrişor Peiu, transmite Agerpres, preluat de G4Media.ro.

„Din păcate, avem o situaţie mult mai grea decât în anii trecuţi în educaţie. Din punct de vedere politic, noi am decis să marcăm această degradare a modului în care statul român tratează educaţia, printr-o moţiune simplă pe tema politicilor din educaţie, pe care o vom depune în ziua de miercuri. Aşa, ca să fac o glumă care nu e chiar glumă, sigur că strângem semnăturile până miercuri, dar ne era teamă că dacă o depuneam azi şi regulamentul prevede ca în maxim şase zile de la depunere să se dezbată, să nu ne programeze dezbaterea din nou duminică. Am văzut că onor coaliţia a început să se obişnuiască cu ziua de duminică, şi atunci o depunem miercuri, pentru a evita o astfel de chestiune. (…) Va fi depusă la Senat”, a declarat Peiu într-o conferinţă de presă, la Parlament.

Citește mai mult pe G4Media.ro


1 comment
  1. 👍

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
World Vision România

World Vision România solicită Ministerului Educației reintroducerea burselor sociale pentru elevii din rural: acoperirea cheltuielilor de transport nu asigură și alte nevoi specifice ale elevilor navetiști – cazarea, cantina, alte cheltuieli lunare

“Fundația World Vision România solicită Ministerului Educației reintroducerea burselor sociale pentru elevii din mediul rural întrucât acoperirea cheltuielilor de transport, deși extrem de importantă și pe care organizația o susține,…
Vezi articolul

Generalul SRI Dumitru Dumbravă, fostul vicepreședinte ANAF Gogancea-Vătășoiu și fiica lui Gabriel Oprea au rămas fără doctorate, după verdictele oficiale de plagiat de la CNATDCU

Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis marți că lucrările de doctorat semnate de 16 persoane sunt plagiate, potrivit Newsweek. Printre cei cu lucrări…
Vezi articolul