Aurora boreală a fost vizibilă în România la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani, spun astronomii

1.024 de vizualizări
Foto: Facebook.com/ Apele Române
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, precizează dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”, transmite Agerpres.

Fenomenul a putut fi urmărit cu ochiul liber, înspre nord, mai ales din afara oraşelor, în zone care nu sunt afectate de poluarea luminoasă.

„Trebuie privit înspre nord şi trebuie aşteptat, pentru că fenomenele acestea sunt imprevizibile. Chiar dacă se anunţă că vor fi vizibile de undeva, uneori nu se văd. Acum s-a văzut din România aurora boreală, aşa cum nu s-a mai văzut de sute de ani. Noi nu avem până acum vreo informaţie din istorie sau din datele noastre, cum că s-ar mai fi văzut în felul acesta din România vreodată.

Cu lucrul acesta suntem de acord cam toţii cei care am observat-o. Dar pozele mint un pic, pentru că aparatul e sensibil la roşu şi la verde – la roşu mai ales. Cu ochiul liber, culorile nu erau chiar atât de intense. Se vedeau numai după ce te obişnuiai cu întunericul. După 10-15 minute vedeai nuanţe de roz şi verde, dar vizual nu au fost aşa de spectaculoase cum sunt în fotografii, dar se vedeau, într-adevăr”, a precizat pentru Agerpres Adrian Şonka.

Aurora boreală s-a văzut în reprize, aceasta fiind observată la începutul nopţii, iar după o pauză de o oră, redevenind vizibilă sâmbătă dimineaţa, la o oră după miezul nopţii.

„Imediat cum s-a făcut seară, s-a văzut ceva mai puternic, aşa, sub formă de perdele luminoase sau pete roşiatice, înspre nord. A durat cam o oră. A fost o pauză, iar pe la ora 01.10 a început din nou să se vadă ceva foarte intens, a durat cam o oră, până la ora 01.50. Apoi au dispărut perdelele luminoase şi a rămas un fundal roşiatic şi, aşa, verzuliu”, a explicat Adrian Şonka.

Astronomul a subliniat că aurora se produce în jurul polului magnetic, dar că în anumite situaţii poate fi observată şi la latitudini mai joase.

„Atunci când vezi aurora în România, ea se produce tot acolo unde se produce în mod normal, în jurul polilor magnetici, dar se ridică mai sus în atmosferă, este mai intensă şi poţi vedea la depărtări mari. E ca atunci când vezi munţii din Bucureşti. Asta nu înseamnă că munţii sunt în Bucureşti. Munţii sunt unde sunt, dar cerul e clar şi poţi vedea la depărtare. Deci, aurora nu s-a petrecut în România, ci s-a văzut din România”, a precizat el.

Fenomenul a fost vizibil în contextul în care în această perioadă s-au produs trei erupţii solare, aspect care a perturbat câmpul magnetic al Pământului.

„Aurorele boreale sunt produse de materialul care vine de la Soare. Soarele pierde nuclee atomice, gaze, electroni, care se duc peste tot în sistemul solar. Mereu se produc aurore, dar ele sunt de intensitate scăzută. Dar când are loc o erupţie, pleacă mai mult material de pe Soare şi, dacă ajunge la Pământ, aurorele sunt mai intense”, a detaliat Şonka, conform sursei citate.

Aurora ar putea fi observată şi în noaptea aceasta, dar nu există o certitudine în privinţa asta. Cei care doresc să urmărească fenomenul, trebuie să o facă din afara oraşelor mari şi să privească spre nord. În noaptea de duminică spre luni, fenomenul nu va mai fi vizibil.

„Nu se vede din prima. Eu am stat o oră şi nu am văzut nimic, apoi a apărut din nou, iar apoi a dispărut. Trebuie să te pregăteşti să stai câteva ore pe un câmp, să nu te uiţi în telefoane, ca să te acomodezi cu întunericul, să nu aprinzi farurile de la maşină, să fie cald, să fii în siguranţă”, a transmis astronomul.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Proteste generale în Franța joi, 19 ianuarie, față de reforma pensiilor. 70% din profesorii de școală primară vor fi în grevă, se așteaptă sindicatele / Guvernul vrea să crească vârsta legală de pensionare de la 62 de ani la 64

Proteste masive în Franța, față de reforma pensiilor, joi, 19 ianuarie. 70% din profesorii de școală primară vor fi în grevă, susțin reprezentanții celui mai mare sindicat al profesorilor de…
Vezi articolul

Lista celor 57 de universități cu programe de formare psihopedagogică în anul universitar 2024-2025, publicată în Monitorul Oficial. Cei mai mulți studenți care pot deveni profesori – la Babeș-Bolyai, Universitatea din București și „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

57 de universități vor organiza în anul universitar 2024-2025  programe de formare psihopedagogică pentru profesori, în vederea certificării competențelor pentru profesia didactică (nivelurile I și II), potrivit unui ordin publicat…
Vezi articolul

Evaluarea institutelor de cercetare în vederea integrării și comasării lor se va încheia în vara anului 2026, spune președintele Autorității pentru Cercetare, Andrei Alexandru, într-un raport de activitate publicat după demisia ministrului Daniel David / Alți doi ani sunt prevăzuți, apoi, pentru comasarea efectivă

Perioada de evaluare a institutelor de cercetare, declanșată în iunie a.c., urmează să se încheie în vara anului 2026, menționează președintele Autorității Române pentru Cercetare, Andrei Alexandru, într-un raport de…
Vezi articolul

Calificativele anuale ale personalului administrativ din școli vor fi verificate în cadrul inspecțiilor din județul Giurgiu / Sunt vizate și documentele privind întocmirea curriculumului la decizia elevului din oferta școlii pentru anul şcolar 2026 – 2027

În cadrul inspecțiilor școlare din județul Giurgiu, un aspect vizat se referă la verificarea acordării calificativelor anuale pentru personalul administrativ din unitățile şcolare, potrivit unui document publicat de inspectoratul școlar. Este…
Vezi articolul