Scopul Asociației Group4 Media Freedom & Democracy este îmbunătățirea și modernizarea sistemului democratic în Romania. G4Media este fondat de jurnaliști cu o experiență de peste 20 de ani în mass media, specializați în politica externă și internă, economie și justiție precum și în presa de investigație.
Primarul Craiovei a prezentat cu o investiţie făcută la Liceul Traian Vuia, însă postarea a stârnit un val de reacţii din partea cetăţenilor, contrariaţi de faptul că sunt mai multe…
Comisia Federală pentru Comerţ (FTC) a Statelor Unite a deschis o investigaţie care vizează ChatGPT, chatbot-ul dezvoltat de OpenAI şi cel care a dat startul avalanşei de investiţii şi produse…
Lecțiile de relații și educație sexuală vor fi obligatorii pentru elevii cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani în școlile din Republica Irlanda, scrie BBC, potrivit G4Media.ro. Măsura este planificată…
Printr-o serie de iluzii sonore, oamenii de știință au descoperit că, din punct de vedere cognitiv, oamenii percep liniștea în mod similar cu modul în care percep sunetele, se arată…
Studenții vor beneficia de reducerea de 90% la transportul în comun în București și Ilfov, cu metroul sau STB, începând din septembrie 2023. Cele două companii, Metrorex și STB, au…
”Nici nu s-a pus problema să nu se alăture grevei profesorilor din iunie aproape toată lumea de la Liceul Teoretic Apáczai Csere János din Cluj-Napoca, unde predau, și unde chiar…
Primarul comunei Lopătari, Claudiu Constantin, a făcut un apel public către cei care doresc să ofere o mână de ajutor pentru amenajarea unei toalete interioare la grădiniţa din localitate. „Avem…
În iulie anul trecut, Consiliul Național ARACIP a aprobat înființarea Liceului UMFST “George Emil Palade” din Tg. Mureș cu două clase de învățământ liceal, de Științele naturii și de Matematică-informatică,…
Într-un amplu studiu de reevaluare, oamenii de știință au descoperit o „asociere definitivă” între bacteriile intestinale și tulburarea de spectru autist, scrie Euronews. Relația dintre microbiomul intestinal și tulburarea de spectru…
Academia Română l-a omagiat joi, 7 iulie, pe Constantin Bălăceanu-Stolnici, membru al Academiei și unul dintre cei mai prolifici turnători ai Securității – poliția secretă a regimului comunist, potrivit agenției Basilica și site-ului…
Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, a scris pe Facebook că este necesară aplicarea legii şi accelerarea nivelului de colectare, motiv pentru care ANAF va face raportări lunare. Potrivit ministrului, doar…
Cât de mult trebuie să lupți pentru a trece peste o copilărie dificilă și neajunsuri, ca să îți găsești locul, în viața de adult? Când greutăți precum abuzul în familie,…
Cizmele lunare purtate de astronauții din misiunile Artemis vor trebui să îi protejeze pe purtătorii lor de terenul dificil și de temperaturile extreme, însă rolul lor memorabil va fi reprezentat…
Doi scriitori au intentat săptămâna trecută un proces împotriva OpenAI, susținând că cărțile lor protejate prin drepturi de autor au fost folosite pentru a antrena chatbotul de inteligență artificială al…
„Mini-cărțile” de pe adidașii elevei care a dat BAC-ul în șosete sunt elemente de brand, anunță Euronews România, citată de G4Media.ro. În realitate, era vorba despre o pereche de încălțări Off-White,…
O carte bună este, pentru mulți oameni, un element esențial al unei vacanțe de succes, iar vestea bună este că anul 2023 nu duce lipsă de noi apariții pentru cititorii…
Curtea Supremă a blocat vineri planul de scutire a împrumuturilor studențești al administrației Biden, invalidând un program menit să ofere o reducere de până la 20.000 de dolari celor peste…
Consilierii locali din Braşov au votat o hotărâre care prevede oferirea unei mese calde în şcolile din municipiu. În primă fază, beneficiari vor fi 1200 de elevi de la o…
În județul Harghita, doar 49,6% dintre elevii care învață la o clasă cu predare în limba maghiară, au obținut o notă mai mare de 5 la proba de Limba și…
Astronomii au detectat pentru prima dată în spațiu o moleculă crucială de carbon, cu ajutorul telescopului spațial James Webb, scrie CNN. Compusul, numit meteniu sau CH3+, a fost localizat într-un sistem…
Senatoarea Nicoleta Pauliuc (PNL), cunoscută pentru susținerea politicilor de combatere a cancerului, a organizat în luna aprilie un eveniment la Palatul Parlamentului, bazat pe un studiu care recomandă, printre altele,…
Sute de părinţi puteau fi văzuţi azi noapte în faţa şcolilor din Sectorul 3 din București care organizează „școala de vară” pentru a-şi înscrie copiii în programul demarat de primărie,…
Elevii Liceului German Friedrich Schiller din Oradea au făcut o cursă eco distractivă pe Crişul Repede, miercuri, la final de an şcolar, relatează ebihoreanul.ro. Alături de doi dintre profesorii lor, aceștia au…
Guvernul a amânat pentru ora 11.30 ședința programată inițial la ora 10.00, potrivit unui anunț al executivului. Amânarea a venit pe fondul întârzierii unui răspuns de la sindicatele din educație.…
„Căsuţa cu cărţi” este proiectul unui tânăr it-ist din Câmpina, Ionuţ Oprea, care se bucură de mare succes în rândul pasionaţilor de lectură. Concret, în ultimii trei ani, Ionuţ a…
Publicarea proiectului de OUG de către Guvern prin care se va face echivalarea unor probe orale de la bacalaureat cu notele din timpul liceului arată că lipsa de competenţă şi…
Guvernul premierului Nicolae Ciucă se întrunește în ședință, duminică, de la ora 10:00, pentru a soluționa criza din educație, astfel încât, săptămâna viitoare, să poată fi încheiată procedura rotativei guvernamentale,…
Președintele Klaus Iohannis a discutat miercuri cu liderii PSD și PNL, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, despre rotativa la guvernare și calendarul schimbării guvernului, au declarat pentru G4Media surse politice.…
Profesorii care protestează, vineri, în Piața Victoriei afișează noi lozinci ironice la adresa președintelui Klaus Iohannis și a premierului Nicolae Ciucă. Pe unul dintre bannerele afișate de profesori era scris…
Protestul de vineri al profesorilor și sindicaliștilor din Învățământ a fost mutat de autorități în boscheții din fața Inspectoratului Școlar, anunță Monitorul de Suceava, potrivit G4Media.ro. Profesorilor greviști li s-a interzis…
Peste 1.500 de lucrători din educație, profesori și personal auxiliar au ieșit astăzi în stradă, în Sibiu, pentru a protesta împotriva salariilor mici din sistem, anunță Turnul Sfatului, citat de…
Ministra Ligia Deca a fost confruntată și contrazisă joi de jurnaliști în timpul unei conferințe de presă organizate la guvern pe tema măsurilor luate de executiv pentru a opri greva…
Uniunea Naţională a Studenţilor din România anunţă că este alături de profesorii din ţară aflaţi în grevă, studenţii membri ai organizaţiei urmând să poarte o bandană albă în timpul examenelor,…
Cel mai recent Eurobarometru publicat marți, 6 iunie de Parlamentul European arată că interesul tinerilor pentru viitoarele alegeri europarlamentare a crescut cu 6 puncte procentuale, de la 43% în 2018…
Un grup de chinezi sapă la marginea pădurii, lângă Dobrovăț, județul Iași, în cadrul unui proiect finanțat de Institutul de Arheologie din Beijing, anunță Ziarul de Iași, preluat de G4Media.ro. „Cercetarea…
Centrul Capitalei este împânzit cu publicitate la tutun încălzit, deși promovarea tutunului este interzisă prin lege. Situația este posibilă din cauza unui vid legislativ. O ”chichiță” care ocolește definiția învechită…
Întâmplarea face ca trei prime doamne să fie profesoare de liceu: Jill Biden, profesoară de engleză, Brigitte Macron, profesoară de franceză și latină și Carmen Iohannis, profesoară de engleză. Cele…
Soția președintelui Carmen Iohannis a purtat, sâmbătă, în Germania, unde președintelui Klaus Iohannis i s-a decernat un premiu, bijuterii în valoare de aproximativ 50 de mii de lei (10 mii…
Administrația Prezidențială a transmis, într-un răspuns pentru G4Media, că prima doamnă Carmen Iohannis a purtat bijuteriile cu diamante de la compania Malvensky Corporation SRL pentru că ”promovează creatorii români” și…
Compania Malvensky Corporation SRL, care operează brandul de bijuterii Malvensky, a postat duminică pe contul său oficial de Facebook un mesaj promoțional și trei fotografii care o au în centru…
Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educație (FSE), Marius Nistor, a spus într-o intervenție la Digi24, că solicitarea sindicaliştilor privind creşterea salariului debutanţilor în învăţământ nu se regăseşte în textul ordonanţei Guvernului,…
La trei săptămâni după o dezvăluire G4Media.ro despre existența unor suspiciuni de direcționare, către un grup de firme, a unei licitații de 40 de milioane de lei organizată de Consiliul…
Aproape 300 de copii cu vârste între 3 și 14 ani participă, sâmbătă, 3 iunie 2023, la Junior Bike Race Ciugud, cea mai mare competiție ciclistă destinată exclusiv copiilor, transmite…
Premierul Nicolae Ciucă demisionează la sfârșitul săptămânii viitoare, dacă se încheie greva din Educație, au declarat pentru G4Media.ro surse politice. Ciucă ar fi trebuit să demisoneze pe data de 26…
Moldova rămâne fără tineri. Din 2007 până în 2019, numărul studenților din universitățile din Moldova a scăzut de la 128.000 la 56.000. Abia în ultimii trei ani se observă o…
O teză, 264 de pagini, șase capitole, patru ani și jumătate de studiu și cercetare. Multe experimente. Deznădejde, stres, presiune, zile și uneori nopți în laboratoare sau biblioteci. Timp petrecut…
Ambasadorul Statelor Unite la București, Kathleen Kavalec, a subliniat, într-un interviu pentru G4Media.ro, că susține dreptul oamenilor de a protesta și că greva din Educație este un semna că există…
Deputatul UDMR, Szabo Odon, a declarat miercuri despre greva profesorilor că trebuie recâştigată încrederea şi că nu a picat foarte bine faptul că ministrul de Interne, Lucian Bode a ieşit…
Coaliția de guvernare i-a chemat pe sindicaliști la o nouă rundă de negocieri, începând cu 13:30, conform surselor G4Media. Actualul și, cel mai probabil, viitorul premier, Nicolae Ciucă respectiv Marcel…
Președintele Klaus Iohannis i-a chemat miercuri la Cotroceni pe cei trei lideri ai coalitiei de guvernare PSD-PNL-UDMR pentru consultări pe tema grevei din educație, au declarat pentru G4Media surse politice.…
Președintele Klaus Iohannis și-a exprimat întreaga disponibilitate de a garanta, în calitate de mediator între reprezentanții sindicatelor și Guvernul României, încheierea unui acord politic în vederea rezolvării revendicărilor salariale și…
Președintele Klaus Iohannis se va întâlni, marți, cu liderii sindicatelor din învățământ, au confirmat pentru G4Media surse din Administrația prezidențială. Întâlnirea a fost solicitată de liderii sindicatelor din educație, luni.…
O profesoară care participă, marți, la mitingul din Piața Victoriei, a declarat pentru G4Media.ro că îi transmite președintelui Klaus Iohannis că „este doar un om într-o funcție publică”, care „nu…
Liderul Federației Sindicale din Educație Spiru Haret, Marius Nistor, a declarat, luni seară, la B1 TV, că se așteapta ca la protestul de marți de la Cotroceni să vină „20…
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat, luni, înainte de întâlnirea cu sindicatele din educație, că la nivelul ministerului încep „discuțiile tehnice” pe noua lege a salarizării, dar coaliția trebuie să…
Președintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Marius Nistor, a anunțat luni că sindicaliștii cer ca în viitoare lege a salarizării bugetarilor să fie stipulat clar că salariul brut al…